Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timişoara: o garsonieră a ajuns 20.000 de euro

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 11 mai 2009 ·

Specialişti din domeniul imobiliar susţin că preţurile apartamentelor construite înainte de 1990 au atins, luna trecută, cel mai scăzut nivel din ultimii ani. Sursa: Adi Pîclișan

1 /.

În aprilie, piaţa imobiliară timişoreană a atins un minim fără precedent, mai ales în cazul proprietăţilor din blocurile ridicate înainte de anii ’90. Potrivit specialiştilor în domeniul imobiliar, există anunţuri de vânzare de garsoniere la preţ de maşină de teren. În plus, numărul tranzacţiilor imobiliare se menţine pe o traiectorie descendentă şi din cauza unui „blocaj psihologic” al potenţialilor clienţi, care se gândesc de două ori înainte de a achiziţiona o locuinţă.

Garsoniere între 20.000 şi 35.000 de euro

Potrivit unui studiu realizat de portalul imobiliare.ro, preţul apartamentelor vechi din Timişoara a atins, luna trecută, cel mai mic nivel din ultimii ani. Spre exemplu, garsonierele sau apartamentele cu o cameră, care în urmă cu câteva luni costau aproape 50.000 de euro, sunt acum scoase la vânzare la 20.000 de euro, negociabil. Şi nu e vorba de locuinţe fără îmbunătăţiri, ci de unele cu gresie, faianţă, geamuri cu tâmplărie termopan şi chiar aer condiţionat.

Ofertele de vânzare vin mai ales din cartierele Zona Soarelui, Calea Şagului sau zona UMT. În Complexul Studenţesc, în schimb, preţurile sunt uşor mai ridicate, dar asta mai ales pentru că şi locuinţele sunt mai spaţioase. O garsonieră se vinde cu aproximativ 35.000 de euro. Reprezentanţii puţinelor agenţii imobiliare rămase pe piaţă susţin că nici în aceste condiţii cumpărătorii nu se înghesuie să-şi a chiziţioneze locuinţe.

„Evoluţia preţurilor la apartamente îşi continuă trendul descendent, situaţia din Timişoara urmând modelul înregistrat în celelalte oraşe mari din ţară”, susţine Adrian Erimescu, directorul general al imobiliare.ro. Expertul imobi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 3 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 2 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Marius Tucă Show începe joi, 25 aprilie, de la ora 17.00, live pe gândul.ro. Invitată: Gabriela Firea

Cancan acum o ora
Invitata zilei este Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Liga 2: Unirea Slobozia a promovat, în premieră, în Superligă

News.ro acum o ora
Echipa Unirea Slobozia a învins miercuri, în deplasare, scor 1-0, gruparea CS Mioveni, în etapa a şasea din play-off-ul ligii secunde. Unirea Slobozia a promovat în Superligă pentru prima oară în istoria sa. Unirea Slobozia s-a impus la Mioveni dint

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Oligarhul fugar Ilan Șor vrea federalizarea Republicii Moldova, iar rusa să fie limba de comunicare oficială

Ziare.com acum o ora
Ilan Şor, oligarhul fugar, și-ar dori transformarea Republicii Moldova într-o federaţie, în care Chişinăul să fie pus pe picior de egalitate cu Tiraspolul şi Comratul, relatează miercuri, 24 aprilie, Ziarul Naţional din Chişinău. În acelaşi timp, li

Biden îl ironizează pe Trump şi sugerează că-şi dă cu înălbitor în păr

News.ro acum o ora
Joe Biden vizibil galvanizat de primirea entuziastă la un eveniment de campanie, miercuri, l-a ironizat pe rivalul său Donald Trump şi părul acestuia, amintind o declaraţie aiuritoare a republicanului din timpul pandemiei covid-19, relatează AFP. ”A

Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor / Limită de 10.000 euro pentru plăţile mari în numerar în Uniunea Europeană

News.ro acum 3 ore
Parlamentul European a adoptat, miercuri, un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Noile legi garantează că persoanele cu un interes legitim, inclusiv jurnaliştii,

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 2 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Plata în avans a pensiilor pentru luna mai, pe ordinea şedinţei de Guvern de joi de la Timişoara

Mediafax acum 2 ore
„Proiect de Hotărâre a Guvernului privind plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, din bugetul asigurărilor sociale de stat şi din bugetul de stat”, se arată în informarea privind proiectele

Vremea

București
acum

14°
mie.

8°/21°
joi

10°/20°
vin.

8°/19°
sâm.

9°/21°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/21°
joi

10°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

8°/16°
joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

mie.

7°/15°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°