Premierul polonez, Donald Tusk, a declarat, la Chişinău, că Republica Moldova poate deveni o istorie de succes. „Moldova a arătat că este hotărâtă să se integreze în Uniunea Europeană şi că are politicieni capabili să realizeze acest lucru", a declarat oficialul polonez. Acesta i-a asigurat pe cetăţenii moldoveni că, după preluarea preşedinţiei UE de către Polonia, la 1 iulie 2011, Moldova se poate baza pe o susţinere mai mare a aspiraţiilor sale de integrare.
„Polonia va face tot posibilul să accelereze procesul de aderare a Moldovei la UE", a subliniat Donald Tusk. Premierul polonez a lăudat rezultatele obţinute de vecinii de peste Prut în ultimii ani. „Moldova a reuşit să realizeze în acest timp extrem de dificil ceva la ce ţine orice ţară europeană - o reputaţie bună", a spus acesta. Cooperarea bilaterală şi relaţiile dintre Chişinău şi Varşovia, integrarea Moldovei în Uniunea Europeană, dar şi relaţiile în cadrul Parteneriatului Estic au fost principalele subiecte discutate de către Tusk cu demnitarii moldoveni - premierul moldovean, Vlad Filat, şi preşedintele interimar, Marian Lupu.
„Servit" cu o panăde curent
Evenimentul a fost „umbrit" doar de o pană de electricitate, ce s-a produs în timpul Forumului Europa-Moldova, la care a participat Tusk. Timp de câteva secunde, sala în care se aflau premierii Republicii Moldova, Vlad Filat, şi Poloniei, Donald Tusk, a rămas în beznă. A fost o pană de electricitate care nu a afectat lucrările forumului, însă l-a amuzat pe prim-ministrul Poloniei.
Forumul Europa-Moldova organizat la Chişinău are ca scop promovarea aspiraţiilor europene ale Republicii Moldova şi a fost patronat de Vlad Filat şi omologul său, Donald Tusk.
„Astăzi, Republica Moldova şi prim-ministrul Vlad Filat sunt eroi pozitivi ai Uniunii Europene", a mai declarat premierul Poloniei, în conferinţa de presă susţinut