Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lumina de la malul mării va fi adusă de la Ierusalim de primarul Mangaliei

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 21 aprilie 2013 ·

Autorităţile din Mangalia pregătesc pentru noaptea de Înviere propriile evenimente religioase, diferite de cele ale Patriarhiei Române.Şi asta pentru că,lumina sfântă de la Ierusalim va fi adusă la Mangalia chiar de către o delegaţie condusă de primarul Cristian Radu. Sursa: Adi Pîclişan

”Ne vom deplasa cu un charter în data de 3 mai şi ne întoarcem în seara zilei de 4 mai, la ora 22.00, pe aeroportul Mihail Kogălniceanu ,cu lumina sfântă de la Ierusalim. Va fi o tradiţie de acum încolo.Tot în noaptea de Înviere,vom organiza o înălţare de 10.000 lampioane aprinse cu lumina sfântă de la Ierusalim sub sloganul „lumina care vine, se întoarce la ceruri”, precizează edilul Cristian Radu.

Edilul dă asigurări că are sprijinul arhiepiscopului Teodosie, însă purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Călin Gavrilaş, este mai prudent în declaraţii. ”Nu am pus la punct toate detaliile,nu ştim încă dacă reprezentanţii noştri se vor deplasa la Bucureşti pentru a lua lumina adusă de Patriarhia Română de la Ierusalim sau o vom lua direct de la Mihail Kogălniceanu”, spune Gavrilaş.

El clarifică şi „confuziile” apărute în urma unor anunţuri ale asociaţiilor din turism despre aşa zisa organizare a două slujbe de Înviere pe malul mării,la Mamaia şi Mangalia. ”Nu a interzis nimeni, nimic,de la început s-a stabilit că slujba va avea loc numai la Mangalia pe platoul unde anual,are loc festivalul Callatis. Iar faptul că slujba nu se va mai oficia pe plajă se datorează deciziei Arhiepiscopiei ca scena construită în formă de altar să rămână permanent în acel loc Va rămâne definitiv pe acel platou pentru că acolo se pot face ,cu prilejul sărbătorilor religioase şi nu numai,şi alte slujbe, inclusiv cununii pentru că altarul este sfinţit”, explică purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului.

Autorităţile lucrează deja la Mangalia pentru amplasarea altarului în

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lista medicamentelor compensate şi gratuite a fost extinsă. 28 de noi molecule au fost adăugate. Pentru ce boli sunt prescrise

Ziare.com acum o ora
Guvernul României a aprobat, marţi, 23 aprilie, o hotărâre care prevede introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de

TRAGEDIE în Ploiești. Copil de 8 ani, mort într-un incendiu izbucnit la un bloc din oraș!

Gandul acum 51 minute
Un băiețel în vârstă de 8 ani a decedat într-un incendiu izbucnit marți, 23 aprilie, la un bloc din Ploiești. Polițiștii din cadrul Secției 4 Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe strada Mihai Eminescu din oraș arde un apartament, fiind posi

Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! De astăzi, bucureştenii chiar au ce alege / PSD o va susţine pe Gabriela Firea pentru Primăria Capitalei

Mediafax acum 4 ore
„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum

Fost inspector şef adjunct la ITM Bihor, trimis în judecată pentru luare de mită

Mediafax acum 31 minute
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii Serviciul teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatei Racz Nadia Florentina, la data faptelor inspector-şef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bi

Cîrstoiu: Nu am luat decizia de face un pas înapoi pentru că un medic nu abandonează niciodată

Mediafax acum 2 ore
„În ultima lună am muncit pentru un proiect matur de administrare a capitalei. Împreună cu echipa mea de zi cu zi. Am vrut să îmi pun la dispoziţia oamenilor calităţile manageriale pe care le am. Am crezut că este posibil să mă implic din exteriorul

Un bărbat din Bucureşti a fost arestat, după ce şi-a urmărit soţia în trafic, a spart geamul maşinii şi a lovit-o de mai multe ori - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Bucureşti, după ce şi-a urmărit soţia în trafic, a spart geamul maşinii şi a lovit-o. A fost prins la graniţă, când încerca să iasă din ţară, fiind ulterior arestat. ”La data de 20 aprilie 2024

UEFA a comunicat lista arbitrilor pentru EURO 2024. Patru arbitri români vor fi prezenţi în Germania

Mediafax acum o ora
Comisia de Arbitri UEFA a anunţat marţi oficialii de joc pentru partidele de la EURO 2024 din Germania. Au fost nominalizaţi 18 arbitri de centru împreună cu asistenţii lor şi oficiali VAR, pentru cele 51 de partide de la turneul final. Un central r

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum 25 minute
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

Un tânăr de 18 ani din Teleorman a fost arestat preventiv pentru viol. Victima are 67 de ani

Ziare.com acum o ora
Poliția a anunțat că un tânăr în vârstă de 18 ani din judeţul Teleorman a fost reţinut şi apoi arestat preventiv sub acuzaţiile de viol şi violare de domiciliu. El a mers la locuinţa unei femei pe care o cunoştea din vedere şi, sub pretextul că îi c

UPDATE - Iohannis, întrebat de ce s-a deplasat în Coreea de Sud cu un avion de lux: Nu ştiu cum definiţi un avion de lux. Eu am venit cu o aeronavă mică / Ce le răspunde celor care critică felul în care alege să călătorească şi costurile acestor călătorii

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, întrebat de ce s-a deplasat în Coreea de Sud cu un avion de lux în timp ce miniştrii au mers cu un avion de linie, precizând că a venit într-o deplasare externă, aşa cum au fost şi multe altele, ”în inte

Vremea

București
acum

11°
mar.

7°/11°
mie.

9°/21°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

14°
mar.

7°/15°
mie.

10°/22°
joi

9°/22°
vin.

7°/17°
Constanta
acum

11°
mar.

10°/13°
mie.

13°/18°
joi

12°/18°
vin.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

3°/15°
mie.

7°/15°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

15°
mar.

5°/16°
mie.

8°/14°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°