Fostul parlamentar a încercat să se spânzure sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 04.30, în toaleta din celula penitenciarului Galaţi, unde este închis. Meir a folosit baretele de la o sacoşă de cumpărături pe care le-a agăţat de o bară din grupul sanitar. Aceasta a cedat, iar colegii de cameră au auzit zgomotul şi au venit să-l ajute.
Purtătorul de cuvânt al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Johana Popescu, a declarat pentru "Adevărul" că Nati Meir a fost salvat la timp şi se află în afara oricărui pericol, acesta neavând nevoie de îngrijiri medicale. A primit, în schimb, consiliere prihologică din partea personalului medical din penitenciar.
Popescu a mai declarat că motivul invocat de Nati Meir pentru tentativa de suicid îl reprezintă "nemulţumirile judiciare".
Aceasta nu este prima tentativă a fostului politician de a se sinucide.
La data de 5 mai, Meir a declarat în faţa judecătoarei Tribunalului Bucureşti că se va sinucide în maximum două săptămâni. Meir a mers în faţa instanţei purtând kippah şi o vestă neagră. El a jurat pe Tora că se va sinucide şi că a stabilit cu fiul său ca după 24 de ore de când îşi va lua viaţa să facă acelaşi lucru.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti l-a trimis în judecată, pe 9 februarie, pe fostul deputat PRM Nati Meir, în stare de arest preventiv, în dosarul în care acesta este acuzat ca a înşelat mai multe persoane, folosindu-se de calitatea sa de fost parlamentar şi candidat la preşedinţia României.
La 2 martie, Meir a primit o pedeapsă de 4 închisoare cu executare, pentru înşelăciune în dosarul în care a fost trimis în judecată în 2006. De asemenea, Tribunalul a decis ca Meir să fie obligat să returneze către 71 de persoane pe care le-ar fi înşelat aproximativ 44.000 de lei, 40.000 de dolari şi 5.400 de euro.
Un deţinut de la Penitenciarul Galaţi a încercat s