În infecţia cu virus hepatitic C, tratamentul constă în interferon şi ribavirină. Interferonul luptă cu virusul, iar ribavirina inhibă enzima care duce la înmulţirea virusului. Există pacienţi la care analiza transaminazelor arată valori normale, dar când li se face o puncţie în ficat se descoperă leziuni ce evoluează.

La puncţie, trebuie să se vadă inflamaţia, adică semnul de hepatită cronică, şi să se constate dacă există şi fibroză, acea fază agravată a inflamaţiei, când ţesutul ficatului se întăreşte precum o cicatrice şi nu mai lasă sângele să circule prin ficat. În evaluarea inflamaţiei din ficat, se stabileşte un scor de la 0 la 18 şi în cazul fibrozei evaluarea se face tot printr-un scor de la 1 la 6, cifra 6 însemnând ciroză. Sunt trecuţi pe tratament cei cu virus C, care au leziuni de inflamaţie, indiferent de scor şi care au leziuni de fibroză mai mari de 2. Celor infectaţi cu virus C li se fac analize de transaminaze şi de încărcătură cu virusuri (viremie). Se face analiza numărului de virusuri la începutul tratamentului şi după 12 săptămâni de tratament. Cei care răspund bine la tratament sunt bolnavii la care după 12 săptămâni virusul nu mai poate fi depistat în sânge sau viremia le-a scăzut de 100 de ori. Cei care după 12 săptămâni de tratament nu prezintă acest răspuns favorabil precoce au şanse doar 2% ca la finele tratamentului să nu mai aibă virus C. Dacă încărcătura virală după 12 săptămâni de tratament nu mai arată virusul C în sânge sau el a scăzut de 100 de ori înseamnă că pacientului i se continuă tratamentul până la 48 de săptămâni. Dacă la şase luni de tratament virusul nu mai este descoperit, rezultă că a fost un răspuns susţinut la tratament. Se mai repetă analiza de încărcătură cu virusuri şi la doi ani, şi la trei ani. Dacă după trei ani virusul C nu mai este detectat înseamnă că el a fost eradicat. Dacă în cei trei ani