Preşedintele Estoniei, Toomas Hendrik Ilves, l-a atacat dur, prin intermediul reţelei de socializare Twitter, pe economistul Paul Krugman, laureat al Premiului Nobel pentru Economie.
Într-un scurt articol publicat de "New York Times", laureatul Premiului Nobel pentru Economie ]n 2008, a calificat drept "călduţă" relansarea economică a Estoniei, ca urmare a măsurilor de austeritate salutate de majoritatea cancelariilor occidentale şi a instituţiilor financiare.
"Scrie despre ceva despre care nu ştie mare lucru afişând suficienţă, aroganţă şi condescendenţă. Se pare că laureatul Premiului Nobel pentru Economie doreşte să fie preamărit pentru opinii privind probleme bugetare calificându-mi ţara drept un loc deşertic", a reacţionat preşedintele Ilves pe pagina sa de Twitter.
"Dar ce suntem noi? Doar est-europeni proşti şi idioţi", care "plictisesc" Occidentul, ironizează Toomas Hendrik Ilves într-o altă cugetare postată pe internet.:eful statului eston ]l mai ironizează în câteva rânduri pe Krugman, spunând, în limbaj de stradă ca "chill" şi "y'all" că, dacă ţara sa are o politică economică sănătoasă, nu înseamnă că cineva îşi poate permite să o trateze de sus.
Jurnaliştii au trebuit să sune la ambasada Estoniei pentru a confirma că preşedintele însuşi a trimis acele mesaje pe Twitter. Iar diplomaţii au confirmat.
Krugman nu a răspuns pe Twitter, dar, ulterior, a prezentat un grafic în care arată că recuperarea economică a Estoniei e doar parţială.
În schimb, preşedintele estonian Toomas Hendrik Ilves a fost luat vineri în colimatorul presei locale.Cotidianul "Ohtuleht" estimează că preşedintele era în stare de ebrietate, după ce participase la o întâlnire studenţească la Riga (Letonia), când a redactat asemenea cugetări.
Estonienii sunt obişnuiţi cu discursul "ornamentat" al preşedintelui lor, născut la Stockholm din mamă estonia