Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EDITORIALUL EVZ: Gâlceava dobitocului cu Istoria

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 10 martie 2012 ·

Am urmărit cu stupoare ecourile declaraţiei lui Dan Şova, care, în câteva cuvinte, nega exis­tenţa pogromului de la Iaşi.

O redau, pentru posteritate, aşa cum a fost spusă: "La Iaşi au fost omorâţi 24 de cetăţeni români de origine evreiască de soldaţii din armata germană. Ceea ce este o pată pe istoria militară a poporului român, este comportamentul ostaşilor la cucerirea Odesei. Scrierile istorice de origine evreiască ziceau de o carte interesantă despre programul evreilor în România. O să vedem că Teşu Solomovici are o carte interesantă despre programul evreilor. Recunoaşte că pe teritoriul României niciun evreu nu a avut de suferit şi asta s-a datorat lui Antonescu". Am încheiat citatul din gândirea senatorului PSD Dan Şova, fost purtător de cuvânt al partidului, posibil ministeriabil la Justiţie, într-un cabinet condus de Victor Ponta. Vorbeam însă de reacţiile stârnite de această decla­raţie uşor neghioabă, plină de sufi­cienţa specifică unui sfertodoct, a cărui cultură bazată pe lectura almanahurilor devine subiect de studiu pentru istorici. Mult prea palide…

Un alt caz ce a stârnit reacţii asemănătoare a fost al lui Radu Mazăre, care a defilat pe catwalk îmbrăcat în uniformă de ofiţer nazist, alături de fiul său, bătând pasul de defilare specific, pasul de gâscă, pe muzică militară. Acuzat de antisemitism şi xenofobie, Radu Mazăre a spus că n-am înţeles nimic din mesajul artistic, căci el s-a îmbrăcat în uniforma armatei germane, Wehrmacht, nu în uniformă de nazist. Aceeaşi suficienţă, uşor cretină, a unui politician care crede că poate întoarce prin câteva virgule o realitate istorică. După care zâmbeşte satisfăcut: "I-am păcălit pe fraieri!"

Ce le poţi spune celor doi membri marcanţi ai PSD? Că Wehrmachtul a apărut ca denumire a armatei germane în 15 octombrie 1935, iar Hitler a preluat puterea ca Reichprasident în 1934 deven

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șeful NATO, după discuţia cu Iohannis: România este esenţială pentru apărarea Flancului Estic şi s-a angajat să sprijine Ucraina

HotNews acum 2 ore
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, afirmă, după discuţia cu preşedintele Klaus Iohannis, că România este esenţială pentru apărarea Flancului Estic al Alianţei şi va continua să sprijine Ucraina. Jens Stoltenberg, secretarul general al NAT

Douăzeci de țări vor cumpăra 500.000 de obuze pentru Ucraina din afara Europei

HotNews acum 58 minute
Premierul ceh Petr Fiala a declarat marți că douăzeci de țări s-au angajat să cumpere jumătate de milion de obuze pentru Ucraina de pe piețe din afara Europei, potrivit AFP. Petr Fiala, prim-ministrul CehieiFoto: Zbigniew Meissner / PAP / Profimedia

Gorghiu a trimis cereri de urmărire penală pentru Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Wall-Street.ro acum 6 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, i-a trimis procurorului general Alex Florenţa cererile de urmărire penală a lui Petre Roman şi Gelu-Voican Voiculescu, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. Potrivit unui comunicat al MJ transm

Două copile de 13 ani, dispărute de acasă. Poliția cere ajutorul populației

Ziare.com acum o ora
Două fete de 13 ani, din judeţele Botoşani şi Argeş, sunt căutate, marţi seară, 16 aprilie, de poliţişti, după ce au dispărut de acasă. "Sunaţi la 112 dacă o vedeţi pe Maria! Poliţiştii botoşăneni efectuează verificări pentru localizarea unei minore

Un primar din Alba, găsit spânzurat

HotNews acum 3 ore
Primarul comunei Vinţu de Jos, Petru Ioan Barbu, a fost găsit spânzurat, marţi, într-o anexă a locuinţei sale, scrie Agerpres. Polițist criminalistFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea „La data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 17.30, Inspectoratul de P

DOLIU în lumea bisericii! A murit Părintele Ioachim, de la Cernica, la doar 49 de ani

Gandul acum o ora
Este doliu la Mănăstirea Cernica, după ce unul dintre cei mai iubiți preoți a murit la doar 49 de ani. Părintele ieromonah Ioachim Enea de la Mănăstirea Cernica a murit luni, 15 aprilie 2024. Acesta s-a născut la 20 februarie 1975, în localitatea Ce

Handbal: Tatăl Cristinei Neagu a decedat; CSM Bucureşti: Strângem rândurile alături de căpitanul nostru!

News.ro acum 5 ore
Campioana CSM Bucureşti a transmis, marţi, un mesaj public de condoleanţe Cristinei Neagu, al cărei tată a decedat. ”Întregul club CSM Bucureşti este alături de Cristina Neagu în suferinţa provocată de pierderea celui care se mândrea mereu cu fiica

Ministerul Muncii: Legea care reformează sistemul de asistenţă socială a fost promulgată

Mediafax acum 3 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii, noua lege a presupus modificarea a şase acte normative. Aceasta va intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial. „Legea a fost gândită să îmbunătăţească protecţia beneficiarilor atât în pr

Alegerile prezidenţiale din Republica Moldova vor avea loc la 20 octombrie, concomitent cu referendumul pentru aderarea la UE / Ce arată sondajele

HotNews acum o ora
Alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, precum şi referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană (UE), iniţiat de şefa statului, Maia Sandu, vor fi organizate în aceeaşi zi, pe 20 octombrie 2024, a anunţat marţi preşedintele Parlamentului

BEC: Alegătorii cu domiciliul în străinătate dar care şi-au stabilit reşedinţa în ţară începând cu 11 aprilie 2024 nu vor putea vota la locale

HotNews acum 45 minute
Biroul Electoral Central a adoptat marţi o hotărâre care prevede că alegătorii cu domiciliul în străinătate, care şi-au stabilit reşedinţa în ţară începând cu data de 11 aprilie 2024, nu-şi pot exercita dreptul de vot la alegerile pentru autorităţil

Vremea

București
acum

22°
mie.

13°/26°
joi

8°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

9°/12°
Iasi
acum

13°
mie.

8°/14°
joi

5°/8°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/12°
Constanta
acum

18°
mie.

16°/21°
joi

9°/16°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

mie.

5°/8°
joi

4°/6°
vin.

1°/10°
sâm.

1°/12°
Timisoara
acum

mie.

6°/12°
joi

4°/10°
vin.

4°/13°
sâm.

3°/15°