La italieni celebra actriţă Ana Magnani întrupa atât de bine femeia italiană încât era alintată „Mama Italia”. La noi simbolul femeii temperamentale, energice, sufletiste ca un argint viu cu gură mare dar şi cu o mulţime de fapte bune în desagă este fără doar şi poate viforoasa Draga Olteanu-Matei.
Dar, surpriză, iată confesiunea Dragăi, Drăguţei de Draga. „În realitate sunt cumplit de timidă, fricoasă, nu femeia clocotitoare, nici conducătoarea care transpare din roluri. Îl preţuiesc şi îl îndrăgesc teribil pe maestrul Beligan, dar n-am curajul să-i scriu o scrisoare deşi îmi vine să-i scriu în fiecare zi. Eu şi în emisiunea ta joc un rol, eu cea adevărată sunt timidă, e drept rea de gură dar nu sunt bătăioasă, nu dau buzna.”
Draga Olteanu Matei face parte dintr-o generaţie de aur fiind colegă de an la Teatru cu Amza Pellea, Albulescu, Sanda Toma, Rucăreanu, Rebengiuc. Draga pune atâta suflet în meseria ei încât „când lucrez nici apă nu beau, nu-mi trebuie nimic, nici în pauză la teatru sau la filmări nu mănânc măcar un sandviş. Am avut şi modele teribile. Profesorii noştri purtau nume pe care s-a rezemat teatrul românesc, Costache Antoniu, Beligan Bălţăţeanu, Irina Răchiţeanu, Finteşteanu, Aura Buzescu, Mihai Popescu. Când treci pragul teatrului eşti al rolului, al teatrului, laşi afară orice bagaj, orice gând, orice altă încruntare. Acasă vorbeşti monosilabic cu cei dragi, în ziua spectacolului sau în preziua filmărilor.
Când intram în Spectacolul cu Gaiţele marii noştri actori Gheorghe Dinică şi Moraru se plimbau fără să scoată o vorbă prin culise. Erau lăsaţi fără să li se adreseze nici o silabă căci asta i-ar fi deranjat, le-ar fi spart concentrarea. Tocmai de aceea este nepotrivit să ţi se aducă flori înainte de spectacol la cabină. Eu sunt acel gen de actriţă care mă duc la rol nu aduc rolul la mine. Dacă în spectacolul de aseară a
