Reţeaua de computere a acceleratorului de particule de la CERN va revoluţiona internetul Internetul intră într-o nouă eră datorită unei reţele de supercomputere, numită “Grid” şi creată special pentru acceleratorul de particule de la Geneva, scrie cotidianul britanic “Times”. Gridul, o reţea de 100.000 de computere localizate în 33 de ţări, urmează a fi conectat la acceleratorul de particule LHC, el fiind creat pentru a servi proiectelor de cercetare şi inginereşti, care folosesc o mare cantitate de date.
Crearea Gridului, în valoare de 500 de milioane de euro, a fost necesară pentru gestionarea imensei cantităţi de date pe care ar trebui să le producă LHC în fiecare an – 15 petabytes sau 15 milioane de gigabytes, care ar umple 20 de milioane de CD-uri.
Filme descărcate în câteva secunde
Una dintre primele sarcini ale Gridului va fi gestionarea datelor brute pentru experimentele CERN pentru a găsi dovada existenţei bosonului Higgs, aşa-numita particulă a lui Dumnezeu.
Totuşi, dincolo de uzul ştiinţific, Gridul îşi va găsi în final o utilizare practică, ce va fi simţită de internauţi în viaţa de zi cu zi. Cu ajutorul Gridului, viteza de descărcare a internetului va fi revoluţionată, susţin cercetătorii de la CERN (Centrul European de Cercetare Nucleară). Un film artistic, de exemplu, poate fi descărcat în computerul personal în numai câteva secunde, iar procesarea unui album muzical va dura numai o secundă. Comunicarea video-telefonică poate costa tot atât cât o convorbire obişnuită.
Accelerarea cercetării medicale
Gridul a fost deja folosit pe scară mai redusă în cercetarea unor boli precum malaria şi gripa aviară. “Gridul nu poate găsi un tratament pentru cancer, dar poate accelera găsirea unui tratament”, a declarat dr. Bob Jones, cercetător la CERN, explicând că, dacă în prez