Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful Concurenţei: ''Până la finele acestui an, încercăm să finalizăm investigaţia privind Poşta Română"

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 19 septembrie 2010 ·

Inspectorii Consiliului Concurenţei şi-au propus ca până la sfârşitul acestui an să finalizeze investigaţiile mai vechi de trei ani, cu excepţia celei de pe piaţa petrolului, indiferent dacă la unele se vor aplica sancţiuni sau nu, a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu. Sursa: Vlad Stanescu

Astfel ar putea fi finalizate mai multe investigaţii, printre care cea referitoare la piaţa de telecomunicaţii, anchetă demarată în urmă cu patru ani, prin care se cercetează un posibil abuz de poziţie dominantă a marilor operatori Orange, Vodafone şi Romtelecom, şi cea privind piaţa serviciilor de transport auto în regim de taxi din municipiul Constanţa.

Alte anchete care ar putea fi terminate sunt majoritatea celor deschise în domeniul farmaceutic, o altă care vizează serviciile prestate de experţii contabili, şi cea privind sectorul de ape minerale. Pe lângă acestea vor fi finalizate şi cea de la Poşta Română.

Amenzi istorice

Cele mai mari amenzi din istoria Consiliului ar putea fi date cel mai probabil în acest an, dacă în urma investigaţiei privind piaţa de telecomunicaţii se constată că cele trei companii trebuie sancţionate conform legislaţiei în vigoare.

"Dosarul este aproape finalizat. Va trebui să mai facem o analiză şi apoi îl vom trimite operatorilor. Deocamdată nu ştiu dacă se vor aplica sancţiuni în acest caz", a spus Chiriţoiu.

În cazul în care companiile vor fi sancţionate, amenzile minime încep de la 0,5% din cifra de afaceri şi pot ajunge până la 10%. Dacă cele trei companii vor fi sancţionate cu amendă maximă, atunci suma totală ar putea depăşi valoarea cumulată a amenzilor aplicate în urmă cu câţiva ani producătorilor de ciment, care s+a ridicat la circa 100 milioane de euro.

Totodată, Bogdan Chiriţoiu a precizat că intenţionează ca în perioadă următoare să

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat arestat după ce a ameninţat că se aruncă în aer în clădirea consulatului Iranului de la Paris

Mediafax acum 41 minute
Un bărbat care a ameninţat că se va arunca în aer în consulatul Iranului de la Paris a fost arestat vineri. O sursă din cadrul poliţiei a declarat pentru Reuters că bărbatul a fost văzut intrând în consulat având asupra sa ceea ce păreau a fi o gren

MApN Primele aeronave F-16, cumpărate din Norvegia, au aterizat la Câmpia Turzii

Ziua Constanta acum 2 ore
Primele 3 aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au fost recepționate astăzi - 19 aprilie 2024 în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii. Acestea vor intra în dotarea Escadrilei 48 Vâ

Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4

Mediafax acum 2 ore
„Cu emoţie, dar şi cu încredere, mi-am depus astăzi candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4! Mi-au fost alături si colegii care mă vor însoţi în următorii patru ani şi alături de care sunt convins că vom încheia cu succes proiecte

World Class continuă expansiunea rețelei prin achiziția a două noi cluburi de health & fitness cu piscine în Timișoara - Două foste cluburi Smart Fitness Studio SRL devin cluburi World Class

Wall-Street.ro acum o ora
World Class, cea mai mare rețea de sănătate și fitness din România, își consolidează prezența în regiunea de Vest și își continua astfel drumul către misiunea sa: de a inspira și motiva mai mulți români să fie mai activi mai des. După achiziționarea

Donald Tusk avertizează că situaţia pe front în Ucraina este „critică” / Polonia nu poate oferi Kievului sisteme Patriot

HotNews acum 46 minute
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat vineri că în Ucraina „situaţia pe front este critică” şi săptămânile următoare „ar putea să decidă deznodământul războiului” provocat de invazia rusă, dar Polonia nu are posibilitatea de a oferi Ucrainei din

„E o invitație la viol!” Reacția ministrului Justiției, Alina Gorghiu, la afirmațiile preotului Nicolae Tănase

HotNews acum 24 minute
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, că afirmat că declarațiile preotului Nicolae Tănase pe tema abuzurilor sexuale cărora le cad victime femeile reprezintă „o invitație la viol”, fiind mai mult decât o declarație neinspirată. Alina GorghiuFoto: Inqu

Un strănepot al împăratului Napoleon I candidează la alegerile pentru Parlamentul European

G4Media acum o ora
Un strănepot îndepărtat al lui Napoleon I, Joachim Murat, va candida la alegerile europene pe o listă suveranistă, transmite agenția AFP, citată de Le Figaro. Joachim Murat, în vârstă de 50 de ani, se descrie ca fiind descendent al mareșalului Imper

Un polițist a cheltuit banii furați de la un bătrân, pe care tâlharii îi restituiseră. Explicația halucinantă din instanță

Adevarul acum 4 ore
Un polițist din Botoșani a fost condamnat pentru delapidare, anchetatorii stabilind că el a făcut pierduți banii pe care autorii unei tâlhării îi restituiseră pentru a fi înapoiați victimei.

VIDEO Un tablou valoros din sec. XVII, furat din Oxford, a fost recuperat în România după 4 ani / Alte două au fost vândute în țară

HotNews acum 2 ore
Un tablou din secolul al XVII-lea, care a fost furat din galeria de artă a unei universităţi din Oxford în urmă cu mai bine de patru ani, a fost recuperat în România, anunţă BBC și News.ro. Poliția RomânăFoto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com Tabloul „

Automatele comerciale vor trebui dotate cu aparate de marcat electronice fiscale

Mediafax acum 4 ore
Companiile care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale care funcţionează pe bază de plăţi cu cardul, precum şi de acceptatoare de bancnote sau monede, au obligaţia de a le dota cu aparate de mar

Vremea

București
acum

15°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

10°
vin.

5°/12°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

5°/13°
Constanta
acum

13°
vin.

7°/13°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

0°/10°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

13°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/16°
lun.

3°/6°