Înainte de a pleca din funcţia de şef al Misiunii OSCE în Moldova, Philip Remler a făcut o retrospectivă a evoluţiilor în problema transnistreană în 2011. Oficialul a declarat că unul dintre succese este reluarea negocierilor oficiale în formatul 5+2, dar că au fost şi eşecuri semnificative.

Adevărul: Cum aţi descrie anul 2011 din perspectiva negocierilor pe marginea conflictului transnistrean?

Philip Remler: Momentul cel mai important a fost reluarea negocierilor oficiale în formatul 5+2, suspendate în 2006. Doar tratativele în sine nu rezolvă desigur nimic, însă fără ele nu putem soluţiona conflictul. Aşadar, este bine să avem aceste negocieri.

Care sunt succesele şi eşecurile anului?

Despre succesul principal am amintit deja. Acesta a fost scopul nostru de ani şi ani. Evident, ne-am dorit ca acest progres să fi fost realizat mai devreme. Prima rundă de negocieri de la Moscova din luna iunie trebuia să genereze o decizie de reluare a negocierilor, dar nu s-a întâmplat asta deoarece, cred, n-a fost bine pregătită. Am fost nevoiţi să aşteptăm până la finele lui septembrie înainte de a putea obţine o decizie în acest sens. Nu e bine nici că grupurile de lucru privind măsurile de consolidare a încrederii se întâlnesc doar atunci când comunitatea internaţională le spune acest lucru. Totodată, nu există atât de multă substanţă pe cât ne-am dori.

De ce negocierile în format oficial au fost reluate atât de târziu?

Niciun progres în acest conflict nu poate fi obţinut rapid. Totul necesită timp şi trebuie să fie abordat puţin indirect. Odată ce avem aceste negocieri, ideea este să ne asigurăm că ele vor continua. Obiectivul nostru este să avem certitudinea că prima întâlnire nu este ultima. Prima rundă a avut loc la Vilnius şi este evident că nu a fost ultima, irlandezii au invitat părţile la Dublin, la sfârşitul lunii feb