Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pedofil german, prins la Zalău

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 17 august 2010 ·

Un „profesor” de karate, de cetăţenie germană, suspectat că ademenea cursanţi minori la reşedinţa sa, ori în hoteluri, unde îi filma în ipostaze cu tentă sexuală, a fost prins de poliţişti, potrivit unui comunicat de presă al Direcţiei Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (D.G.I.P.I.) Sursa: Adrian Scutariu

În urma percheziţiilor la reşedinţele lui şi a unui complice au fost ridicate 300 de suporturi magnetice cu înregistrări pornografice.

Pedofilul, pe numele său Roth Markus, a mai fost condamnat între 1999 şi 2001 la doi ani de închisoare în Germania, pentru abuz sexual asupra unor copii şi minori, au explicat, pentru Evz surse judiciare.

În casa lui au fost găsite 314 casete video, peste 200 de DVD-uri, trei camere de filmat profesioniste, trei computere şi un inscriptor de DVD-uri. Acesta îşi amenajase în casă un studio video profesional unde întreţinea relaţii sexuale cu copiii racolaţi. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la 10 ani de închisoare.

Suspectul are 30 de ani şi a fost prins datorită informaţiilor furnizate de DGIPI, de către poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Sălaj, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Sălaj.

Victimele, adolescenţi

Roth Markus dădea cursuri de karate la o şcoală din Municipiul Zalău, racolând astfel copii cu vârste cuprinse între 12 şi 14 ani.

Aproximativ 10 minori înscrişi la cursurile de karate au fost ademenţi de către suspect la reşedinţa cetăţeanului german, precum şi în diferite hoteluri din Braşov şi Costineşti, unde erau duşi în tabere organizate, fiind filmaţi în diferite ipostaze, cu tentă sexuală.

Filmele rezultate, subtitrate în limba engleză de către un complice, U.J.A., din Municipiul Satu Mare, au fost vândute de către M.R. unei firme din Canada, pentru suma de 3.000 de dolari/ bucată, fiind ulterior difuzate pe di

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Ziare.com acum o ora
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează dpa. Nimeni nu ar putea spune dacă acest răz

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum 3 ore
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

Ciucă, întrebat dacă e mulţumit de explicaţiile date de Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul la Primăria Capitalei: Nu am văzut ce a declarat domnul doctor, motiv pentru care în acest moment nu s-a schimbat nimic faţă de ceea ce am declarat aseară

News.ro acum 51 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, vineri seară, întrebat dacă este mulţumit de explicaţiile date de Cătălin Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, că nu ştie ce a declarat Cîrstoiu, astfel că îşi menţine

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum 2 ore
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 4 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Un primar din Ecuador a fost împușcat MORTAL de doi indivizi. Este al doilea asasinat, în trei zile

Gandul acum o ora
Primarul unui oraş minier din sudul Ecuadorului a fost asasinat de doi indivizi, vineri, fiind a doua crimă de acest gen în trei zile. „În această dimineaţă, Jorge Maldonado, primarul din Portovelo, #ElOro, a fost victima unor focuri de armă care i-

Căpitanul celor de la CFR Cluj, discurs categoric după umilința cu Farul: „Nu merităm să purtăm acest tricou”

HotNews acum o ora
Farul Constanța a făcut vineri instrucție cu CFR Cluj, scor 5-1, iar ardelenii au coborât pe locul al patrulea în play-off-ul SuperLigii și pot rata în acest sezon cupele europene. Mario CamoraFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / P

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 4 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

Gabriela Ruse nu a reuşit să treacă de Caroline Garcia în sferturi la Rouen

News.ro acum 4 ore
Gabriela Ruse, locul 162 WTA, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a fost învinsă de sportiva franceză Caroline Garcia, numărul 23 mondial şi favorită 2, scor 6-3, 6-4, într-o oră şi

O persoană A MURIT și alte patru au fost rănite, între care doi copii, în urma unui grav accident produs în Râmnicu-Vâlcea

Gandul acum 3 ore
Un accident grav s-a petrecut vineri în Râmnicu-Vâlcea, în urma căruia un bărbat a murit și alte patru persoane au fost rănite, într care doi copii, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. La fața locului au intervenit repr

Vremea

București
acum

sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

7°/11°
mar.

7°/12°
Iasi
acum

sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

4°/14°
mar.

7°/15°
Constanta
acum

sâm.

8°/11°
dum.

8°/15°
lun.

8°/12°
mar.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/13°
dum.

4°/15°
lun.

3°/9°
mar.

2°/11°
Timisoara
acum

sâm.

1°/15°
dum.

4°/15°
lun.

2°/8°
mar.

3°/9°