Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. CÂND VA PLOUA

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 29 august 2012 ·

Meteorologii au realizat o prognoză pentru perioada 29 august-11 septembrie pe baza datelor Centrului european pentru prognoze pe medie durată.

Potrivit acestora, în următoarea perioadă maximele vor atinge 34 de grade, urmând ca aversele mai semnificative să cadă în intervalul 2-10 septembrie.

Cum va fi vremea pe regiuni

BANAT

Temperatura va fi în creştere treptată până spre sfârşitul lunii august, iar maximele termice vor ajunge, în medie, la 32-34 de grade. Apoi vremea se va răci uşor, regimul termic devenind normal pentru această perioadă. Ploile îşi vor face apariţia după data de 31 august şi vor fi slabe, exceptând perioada 2-5 septembrie când vor fi posibile, pe arii restrânse, cantităţi mai importante de apă.

CRIŞANA

În Crişana vremea se va încălzi simţitor în ultimele zile din august, dar temperaturile nu vor mai depăși 31-32 de grade. Între 1 şi 4 septembrie se va răci din nou. În prima săptămână din septembrie va ploua slab.

TRANSILVANIA

Intervalul debutează cu o vreme răcoroasă, mai ales în cursul nopţilor, dar, până spre sfârşitul lunii, se va încălzi din nou, iar cele mai ridicate maxime se vor apropia de 30 de grade. Treptat, în prima de decadă a lunii septembrie, valorile termice se vor încadra într-un regim normal pentru această perioadă. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată în perioada 2-7 septembrie, dar cantităţile mai importante vor fi doar pe arii restrânse.

MARAMUREŞ

Vremea va fi răcoroasă în primele zile, dar valorile termice vor creşte destul de rapid, astfel încât luna septembrie va debuta cu un regim termic normal. Apoi, maximele vor fi în scădere uşoară şi treptată, iar la sfârşitul intervalului se vor situa, în medie, în jurul a 26 de grade. Ploile îşi vor face apariţia la începutul lui septembrie, dar vor fi pe

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, trimisă în judecată de procurori care o acuză de ”folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane” / S-a desemnat manager al unui proiect şi a semnat patru dispoziţii prin care şi-a însuşit 18.720 lei

News.ro acum 25 minute
Procurorii au decis, joi, trimiterea în judecată a primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, pe care o acuză de ”folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane”. Armand s-a desemnat manager al unui proiect şi a semnat patru dispoziţii prin care

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 52 minute
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Tânără de 24 de ani, reţinută după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate / Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută

News.ro acum o ora
O tânără de 24 de ani a fost reţinută, după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate. Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută, poliţiştii demarând cercetările. ”Poliţiştii Brigăzii de

Plata pensiilor aferente lunii mai se va face înainte de Paște

Radio Mures acum 32 minute
Plata pensiilor aferente lunii mai se va face înainte de Paști. Guvernul a adoptat în ședința de joi actele normative necesare, astfel că peste nouă milioane de lei vor fi direcționați în avans către poștă și către băncile comerciale cu care sunt în

Sorin Grindeanu anunță că Centura Timișoarei va fi dată în circulație în IULIE

Gandul acum 49 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat joi, că Centura Timişoarei merge într-un ritm foarte bun, urmând ca în iulie, anul acesta, să fie dată în circulație. Infrastructură modernă să ştiţi că în acest moment se construieşte peste tot

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru construirea unui nou stadion de fotbal în Timişoara / Valoarea totală a investiţiei este de 836.949.000 lei, iar termenul de execuţie de 26 de luni

News.ro acum o ora
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, indicatorii tehnico-economici pentru construirea unui nou stadion dedicat fotbalului (categoria 4 UEFA) în Timişoara. Mai exact, Executivul a aprobat, joi, hotărârea de Guvern pentru aprobarea indicatorilor teh

Premierul Ungariei susține că vine ”epoca suveraniştilor”. Orban: ”Ordinea mondială liberal-progresistă a eşuat”

Ziare.com acum o ora
În acest an ar putea lua sfârşit o perioadă ingrată a civilizaţiei occidentale, prin înlocuirea lumii construite pe baza hegemoniei liberal-progresiste cu una suveranistă, a afirmat joi, 25 aprilie, premierul ungar Viktor Orban, în discursul de desc

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum 2 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

ARTISTUL FENOMEN AL MOMENTULUI, BURNA BOY, VINE ÎN PREMIERĂ ÎN ROMÂNIA LA UNTOLD

Wall-Street.ro acum 28 minute
STILUL AFROBEAT A DEVENIT UN FENOMEN DE MASĂ, IAR BURNA BOY ESTE CONSIDERAT SUPERSTARUL GLOBAL AL ACESTUI GEN MUZICAL. SHOW-URILE ARTISTULUI SUNT SOLD OUT ÎN CÂTEVA MINUTE, IAR RECENT A FOST INCLUS DE REVISTA TIME ÎN CLASAMENTUL CELOR MAI INFLUENTE

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 4 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Vremea

București
acum

17°
joi

11°/17°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

19°
joi

11°/20°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

7°/12°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

14°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°