Medicii timişoreni au operat ieri o tânără de 31 de ani, folosindu-se de cel mai performant bisturiu de pe piaţă.
Harmonic Scalpel, cum este numit bisturiul cu ultrasunete, a costat 40.000 de euro şi a fost obţinut de clinica de Chirurgie vasculară a Spitalului Judeţean din Timişoara printr-o finanţare de cercetare. Acest bisturiu este cel mai performant dispozitiv de tăiere, dar şi de coagulare, cu care poate fi dotat un chirurg. Spre deosebire de bisturiul cu laser, acesta nu produce arsuri pe corpul pacientului, timpul de vindecare fiind cu 50% mai scurt.
În premieră, instrumentul (Harmonic Scalpel) a fost folosit ieri pentru intervenţia în cazul unei timişorence de 31 de ani, care avea o tumoră abdominală ce i-a obturat o venă de la piciorul drept. Operaţia a durat trei ore, ca şi în cazul în care pacienta ar fi fost operată după procedurile standard, însă, spun medicii, timpul în care se va reface este mult mai scurt.
Vindecare impecabilă, în timp scurt
Mihai Ionac, şeful clinicii de Chirurgie vasculară, explică faptul că acest bisturiu are o serie de avantaje pentru pacient, dar şi pentru medic, pe care-l ajută să realizeze operaţii fără greş. „Extraordinar e că acest bisturiu, care nu funcţionează după canoanele obişnuite, taie şi face hemostază prin ultrasunete. Spre deosebire de celelalte bisturie cu laser, care ard în timpul intervenţiei la peste 100 de grade Celsius, bisturiul cu ultrasunete arde la o temperatură între 50 şi 75 de grade C, realizând astfel o distrucţie mai mică şi, ulterior, o vindecare impecabilă, într-un timp mult mai scurt“, susţine Ionac.
De exemplu, povesteşte medicul, când se operează un ganglion în zona axilei, pacientul nu mai trece prin chinul suportării tuburilor de dren (pentru scurgerea limfei) timp de două săptămâni, cum e în cazul unei intervenţii cu bisturiul cu