Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ambasada SUA îşi exprimă îngrijorarea privind mutarea romilor de la Baia Mare

Publicat in Adevarul, joi 7 iunie 2012 ·

Ambasada SUA la Bucureşti şi-a exprimat îngrijorarea pentru acţiunea Primăriei din Baia Mare de mutare a unor familii de romi în spaţiile combinatului Cuprom, cerând autorităţilor române, de nivel local şi central, măsuri prompte pentru a garanta protecţia socială a acestora.

"Ambasada SUA este îngrijorată de recentele acţiuni ale autorităţilor din Baia Mare privindu-i pe locuitorii de etnie romă din oraş, în mod particular de mutarea unui număr de familii din cartierul Craica într-o clădire care a fost folosită anterior de Cuprom. Cerem autorităţilor din oraş, judeţene şi naţionale să ia măsuri prompte prin care să asigure protecţia social a acestor familii, precum şi a celorlalţi locuitori ai cartierului Craica în care trăiesc predominant de romi şi care riscă să fie evacuaţi de către autorităţile din Baia Mare", se arată într-un comunicat transmis miercuri de Ambasadă şi preluat de MEDIAFAX.

Ambasada SUA evidenţiază că "potrivit relatărilor numeroase din presa românească şi internaţională, la câteva ore de la mutarea în clădirea Cuprom membrilor mai multor familii relocate - în mod special copii - li s-a făcut rău şi au necesitat îngrijiri medicale de urgenţă".

Potrivit Ambasadei americane, "se pare că această clădire nu a fost niciodată inspectată sau făcută sigură în vederea locuirii umane", "substanţe chimice toxice au fost lăsate nesecurizate", nefiind realizate nici "condiţiile adecvate pentru dormit şi prepararea hranei sau facilităţile sanitare".

"Rezidenţii romi au fost mutaţi din casele lor existente cu promisiunea că li se vor da locuinţe alternative sigure şi securizate, dar este clar că imobilul Cuprom nu este nici sigur, nici securizat", se apreciază în poziţia Ambasadei SUA.

Aceasta concluzionează "că situaţia actuală reprezintă un eşec al autorităţilor locale de a asigura protecţia de bază pentru cetăţenii săi" şi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vremea

București
acum

21°
vin.

11°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/22°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

10°/18°
sâm.

10°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°