Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blocuri de 10 etaje, spaţii comerciale şi birouri, pe locul fabricii Ursus din Cluj care produce bere din 1878

Publicat in Adevarul, marți 22 octombrie 2013 ·

Primăria Cluj a emis certificatul de urbanism care atestă că pe terenul din centrul oraşului unde a fost amplasată una dintre cele mai vechi berării din ţară se poate construi un ansamblu imobiliar mixt, care va cuprinde locuinţe, spaţii comerciale şi birouri, înălţimea maximă fiind de 10 etaje. SC Ursus Breweries SA, proprietarul terenului, susţine că se negociază vânzarea terenului.

SC Ursus Breweries SA a obţinut, în luna august, un certificat de urbanism pentru terenul de câteva hectare unde a fost amplasată fabrica de bere. Zona se află foarte aproape de centrul oraşului. În act se arată că scopul emiterii certificatului a fost elaborarea Planului Urbanistic Zonal şi construirea unui ansamblu mixt, rezidenţial, de comerţ şi servicii. Ansamblul este împărţit în 4 imobile dintre care cel mai înalt are 10 etaje. De asemenea, se vor ridica două clădiri de 8 şi 6 etaje, plus un imobil cu subsol, demisol şi parter. Terenul de câteva hectare a fost eliberat, în vara aceasta, de toate construcţiile şi instalaţiile vechii fabricii de bere. Reprezentaţii Ursus susţin că eliberarea certificatului de urbanism nu s-a făcut pentru demararea unei investiţii de către companie, întrucât aceasta doreşte vânzarea terenului. „Planurile de viitor legate de teren trebuie să se integreze şi să sprijine planurile de dezvoltare ale oraşului, aşa cum vor fi ele decise de municipalitate. Tocmai de aceea se fac şi demersuri la Primărie şi discuţii legate de PUZ-uri pentru ca orice plan de dezvoltare să fie în acord cu planurile zonei. Acesti paşi fac parte din procesul normal de dezvoltare al oricarei zone urbane”, a declarat pentru “Adevărul” Diana Klusch, corporate affairs director la Ursus.

Aşa arăta fabrica în zilele ei bune.

Terenul nu a fost vândut

Klusch a mai precizat că terenul nu a fost vândut, dar se analizează mai multe oferte. „D

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Administratoarea unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum 4 ore
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal joi seară, 28 martie, de un bărbat. ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost sesizată de către mai multe persoane

Dezbateri publice - 29 martie 2024

Buna ziua Brasov acum 35 minute
ANUNŢ PUBLIC PRIVIND ACTUALIZAREA PLANULUI DE AMENAJARE A TERITORIULUI JUDEŢEAN (P.A.T.J.) BRAŞOV CONSILIUL JUDEŢEAN BRAŞOV face cunoscut publicului finalizarea elaborării formei preliminare (ETAPA III) a documentaţiei „Actualizare P.A.T.J. Braşov”

Ciucă, întrebat dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL: Nimeni nu este mai presus de lege, instituţiile statului să-şi facă treaba / Când vom primi propunerile de la filială, voi lua decizia în funcţie de Constituţie, de legi şi de principii. Punct

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă, întrebat fiind dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL pentru un nou mandat de preşedinte Consiliului Judeţean Prahova, că „nimeni nu este mai presus de lege”. El subliniază că, după ce conducerea

VIDEO Cel puţin 45 de morţi după ce un autobuz a căzut de pe un pod, în Africa de Sud

HotNews acum 3 ore
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP și Agerpres. Autobu

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

Incredibil! Cum încearcă avocații să îl scape pe Mario Iorgulescu, condamnat DEFINITIV la 13 ani și 8 luni de închisoare: „E un dispozitiv performant”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
, ca urmare a accidentului mortal provocat în 2019. Decizia a fost definitivă și executorie, dar fiul șefului LPF nu a putut fi adus din Italia. Astăzi, avocații au apelat la o cale extraordinară de atac.

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum 6 ore
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

Ciucă: Confruntarea între partide este una normală / Coaliţia trebuie să existe în continuare, pentru că România trebuie să menţină actualul trend

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, afirmă că actuala coaliţie „trebuie să existe în continuare, pentru că România trebuie să menţină actualul trend”. Liderul liberal a explicat din nou de ce cele două mari partide au deci

Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare în largul Crimeei

HotNews acum 9 ore
Un avion militar rusesc s-a prăbușit joi în mare, în largul portului Sevastopol din Crimeea, a declarat guvernatorul regiunii ocupate de Rusia, citat de Reuters. Avion de luptă Suhoi Su-35Foto: RIA Novosti / Sputnik / Profimedia Autoritățile au anun

Patru morţi şi cinci răniţi într-un atac cu cuţitul în SUA, la Rockford, în Illinois

News.ro acum 9 ore
Patru persoane, inclusiv o adolescentă, au fost ucise, iar alte cel puţin cinci au fost rănite într-un atac cu cuţitul comis de către un tânăr în mai multe locuri, la Rockford, în statul Illinois, anunţă poliţia americană, relatează AFP. Un suspect

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

13°/25°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

13°
vin.

12°/18°
sâm.

9°/23°
dum.

12°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/19°
sâm.

10°/15°
dum.

9°/13°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

10°/19°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/26°
lun.

14°/25°
Timisoara
acum

15°
vin.

10°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale