Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Top 6 mașini accesibile prezentate la cel mai mare salon auto al toamnei

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 2 septembrie 2011 ·

Ediţia din acest an a Salonului auto de la Frankfurt prezintă o mulţime de autoturisme subcompacte cu prețuri ponderate, aflate la debut, în momentul schimbului de generaţii sau \"doar\" după un facelift important. Sursa: FIAT

Printre conceptele futuriste şi supermodelele drăcoase (care "bagă" mult şi costă o căruţă de bani), "mândria" ediţiei cu numărul 64 a Salonului auto de la Frankfurt, expozanţii vor încerca să promoveze şi un lot consistent de maşini "normale".

Cele care vor face, în viitorul apropiat, grosul vânzărilor şi îi vor bucura pe cei mulţi – şoferii cu bugete modeste şi fără locuri de parcare cu plăcuţe personalizate.

Am identificat şase dintre cele mai cunoscute şi interesante modele de dimensiuni reduse, cu preţuri ponderate (pentru destui cetăţeni ai UE), aflate la debut, în momentul schimbului de generaţii sau "doar" după un facelift important, care vor fi prezentate, pe 15 septembrie, la Frankfurt.

Salonul găzduit din doi în doi ani de capitala financiară a Germaniei este unul dintre puţinele evenimente majore de profil. La actuala ediţie vor fi prezente peste 900 de companii – cu peste o sută mai multe decât în 2009 – care aşteaptă un milion de vizitatori.

Fiat arată noul Panda

A treia generaţie Fiat Panda este mai mare decât cea lansată în 2003, prezentă încă prin showroom- urile mărcii. Fără a renunţa la designul consacrat, noul Panda etalează un aer mai serios, subliniat şi de dimensiunile superioare: 3,65 metri lungime, 1,64 metri lăţime şi 1,55 metri înălţime. Modelul italian a crescut cu aproape 12 centimetri în lungime şi cu ceva mai mult de şase centimetri pe lăţime.

Gama de motorizări Fiat Panda va fi alcătuită, iniţial, din două unităţi alimentate cu benzină (de 0.9, respectiv, 1.2 litri, cu doi sau patru cilindri) şi una turbodiesel (cunoscutul Multijet de 1.3 litri, cu patru cilindri şi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandal la nivel înalt în Rusia. Un ministru decorat de Putin, reținut pentru luare de mită

Ziare.com acum 6 ore
Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost reţinut sub suspiciunea de luare de mită, informează agenția TASS printr-un comunicat. "Suspectat de comiterea unei infracțiuni în temeiul părții 6 a articolului 290 din Codul penal al Fe

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum 9 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 5 ore
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Adunări generale - Convocări - 24 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 6 ore
Administratorul unic al S.C. BRINTEX S.A, cu sediul în Braşov, Str. M. Kogălniceanu nr. 23, bl. C 7, et. VI, biroul 602, camera 1, jud. Braşov, J8/116/1991, RO 1102700, în temeiul Actului constitutiv actualizat şi al prevederilor art. 117 din Legea

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum 9 ore
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 7 ore
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum 13 ore
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

Şapte persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie, pe DN7, la Deva

Adevarul acum 7 ore
Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumul

Mesajul lui CIOLACU pentru PIEDONE: În viață trebuie să ne așezăm la masă, să nu avem ORGOLII

Gandul acum 9 ore
Președintele PSD Marcel Ciolacu are un mesaj pentru primarul Sectorului 5 și candidat la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone: să ne așezăm la masă, să nu avem orgolii. Premierul a transmis acest apel către Piedone la evenimentul de lansare

Un fugar condamnat pentru omor a fost adus în ţară după 33 de ani de căutări

Mediafax acum 11 ore
Kumarasamy Navaneethan, un cetăţean srilankez aflat pe lista celor mai căutaţi infractori, a fost adus marţi în România, potrivit ministrului Justiţiei. Acesta a fost condamnat la 19 ani de închisoare pentru săvârşirea unui omor în anul 1991, în Buc

Vremea

București
acum

10°
mie.

9°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
Iasi
acum

mie.

9°/21°
joi

11°/22°
vin.

8°/12°
sâm.

7°/19°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/16°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/16°
joi

6°/8°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/19°