Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Insurgenţa câştigă teren în Siria

Publicat in Adevarul, duminică 12 februarie 2012 ·

Grupurile de opoziţie au asasinat un ofiţer de rang înalt al regimului Bashar al-Assad: un general care studiase medicina în România.

Miniştrii de Externe ai Ligii Arabe s-au întâlnit ieri, la Cairo, pentru a decide noi măsuri în privinţa Siriei, după ce o rezoluţie care cerea ca preşedintele Bashar al-Assad să renunţe la putere a fost respinsă săptămâna trecută de Consiliul de Securitate al ONU.

Miniştrii au discutat inclusiv despre recunoaşterea principalului grup de opoziţie din Siria. O delegaţie a Consiliului Naţional Sirian (SNC), o coaliţie a principalelor partide de opoziţie, a sosit la Cairo. „Vrem ca ţările arabe să decidă cum să-şi coordoneze iniţiativele pentru a ne ajuta să mergem în direcţia bună", a declarat Basma Kadmani, un reprezentant al SNC.

Forţele de opoziţie l-au asasinat sâmbătă dimineaţă, la Damasc, pe generalul de brigadă Issa al-Kholi, şef al unui spital militar sirian. Potrivit informaţiilor difuzate de agenţia de presă guvernamentală SANA, acesta îşi făcuse studiile medicale în România, unde îşi obţinuse licenţa în domeniul artritei, în timpul regimului comunist. Medicul sirian a fost împuşcat de la mică distanţă chiar în faţa casei sale.

Forţele guvernamentale siriene au continuat să bombardeze oraşul Homs şi au înconjurat şi oraşul Zabadani, care fusese ocupat de rebeli săptămâna trecută. Potrivit activiştilor, 35 de oameni au murit.

Mesaj al Al-Qaida

Autorităţile siriene au cerut Libiei şi Tunisiei, două ţări ai căror lideri au fost înlăturaţi de la putere în urma unor revolte populare, să-şi închidă ambasadele la Damasc. Consiliul Naţional de Tranziţie (CNT) libian, format în urma revoltei care l-a înlăturat pe Muammar Gaddafi, a închis Ambasada Siriei la Tripoli în octombrie, după ce a recunoscut ca unic interlocutor „legitim" Consiliul Naţional Sirian. În februarie, Tunisia a anunţat că-l va expul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum o ora
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

Olaf Scholz: Războiul din Ucraina ar putea continua mai mulţi ani

HotNews acum 30 minute
Cancelarul german Olaf Scholz crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz. Cancelarul Olaf Scholz cu general Andre Bodemann (dreapta)

O persoană A MURIT și alte patru au fost rănite, între care doi copii, în urma unui grav accident produs în Râmnicu-Vâlcea

Gandul acum o ora
Un accident grav s-a petrecut vineri în Râmnicu-Vâlcea, în urma căruia un bărbat a murit și alte patru persoane au fost rănite, într care doi copii, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. La fața locului au intervenit repr

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 3 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum o ora
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

Uniunea Europeană pregăteşte a 14-a serie de sancţiuni împotriva Rusiei

HotNews acum 2 ore
Uniunea Europeană pregăteşte a 14-a serie de sancţiuni împotriva Rusiei, ca reacţie la invazia rusă în Ucraina, a dezvăluit vineri agenţiei DPA un diplomat european de rang înalt. Reuniune UE la BruxellesFoto: Kommersant Photo Agency / ddp USA / Pro

NATO trebuie să demonstreze Ucrainei că este aliatul ei, este de părere Zelenski

Wall-Street.ro acum 2 ore
Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) trebuie să demonstreze Ucrainei că este "aliatul" ei în războiul împotriva Rusiei, accelerând "cât mai rapid posibil" livrările sale de arme şi muniţii, a îndemnat preşedintele ucrainean Volodimir Z

„Luaţi-vă pălăria şi plecaţi!”, îi îndeamnă Vikor Orban pe oficialii UE. „Politicienii sunt conduşi de logica războiului”

Ziare.com acum o ora
Premierul ungar Vikor Orban a afirmat vineri, 19 aprilie, că oficialii care conduc instituţiile UE trebuie înlocuiţi după alegerile europarlamentare, întrucât nu merită încă o şansă, relatează Reuters şi MTI. Vikor Orban le spune oficialilor care co

Un stră-stră nepot al împaratului Napoleon candidează la Alegerile Europarlamentare. Vine cu un "discurs războinic" la adresa Europei

Mediafax acum 5 ore
Strănepot îndepărtat al lui Napoleon I, Joachim Murat, va candida la alegerile europene pe o listă suveranistă, a anunţat el vineri într-un comunicat de presă remis de AFP. În vârstă de 50 de ani, Joachim Murat se prezintă ca descendent al mareşa

Vremea

București
acum

10°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

7°/11°
Iasi
acum

vin.

5°/14°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

4°/14°
Constanta
acum

vin.

7°/11°
sâm.

8°/11°
dum.

8°/15°
lun.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/13°
dum.

4°/15°
lun.

3°/9°
Timisoara
acum

vin.

3°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/15°
lun.

2°/8°