Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăriile şi bisericile se pot încălzi cu bani de la Fondul de Mediu

Publicat in Adevarul, miercuri 1 decembrie 2010 ·

Programul "Casa Verde", prin care 165 de sălăjeni au primit până acum bani pentru a-şi încălzi casele cu panouri solare sau centrale termice bazate pe biomasă, a fost extins şi la persoane juridice.

Primăriile, bisericile şi instituţiile publice pot depune din 15 decembrie la Administraţia Fondului de Mediu cereri de finanţare pentru sisteme de încălzire bazate pe energii alternative. Fondul de Mediu acordă o finanţare nerambursabilă în cuantum de până la 90 la sută din cheltuielile eligibile ale proiectului, valoarea maximă a sumei acordate variind în funcţie de tipul de instituţie şi de mărimei unităţii administrative reprezentate. Astfel, pentru o instituţie publică, suma maximă acordată poate merge până la 2 milioane de lei, pentru o biserică, până la 500.000, iar pentru primării, cuantumul maxim merge de la 500.000 la 4 milioane de lei (4 milioane pentru oraşele mai mari de 100.000 de locuitori, 3 milioane pentru oraşele cu 50.000 – 100.000 de locuitori, 2 milioane, pentru 20.000 – 50.000, 1 milion de lei pentru unităţile administrativ-teritoriale cu o populaţie cuprinsă între 20.000 şi 3.000 de locuitori şi maxim 500.000 de lei pentru unităţile cu mai puţin de 3.000 de locuitori).

Potrivit Ghidului de finanţare postat pe site-ul AFM (www.afm.ro), sunt finanţate proiecte de înlocuire sau completare a sistemelor de încălzire cu sisteme care utilizează energie solară, geotermală, eoliană, energie hidro, biomasă, gazul provenit din fermentarea deşeurilor sau a nămolurilor din instalaţiile de epurare, biogaz sau orice alte sisteme care conduc la îmbunătăţirea calităţii aerului, apei şi solului.

Cererile de finanţare se depun până în 20 ianuarie. Suma disponibilă pentru această sesiune de finanţare este 100 de milioane de lei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, despre vizita în Qatar: Avem în vedere atragerea de investiţii în valoare de 15 mld. euro

Mediafax acum 47 minute
Vizita de lucru în Statul Qatar are loc în perioada 16 aprilie-17 aprilie 2024. De asemenea, prim-ministrul Marcel Ciolacu se va întâlni cu reprezentanţi ai comunităţilor de români din Qatar. „Statul Qatar este un partener comercial important al Rom

Miliarde de lei au ajuns în județul Timiș. Alfred Simonis: “La București trebuie să impui respect”

Press Alert acum 50 minute
Mai bine de 30 de ani, Timișul și Timișoara au fost văduvite de investiții din fonduri guvernamentale, cel mai important județ al țării fiind mereu la coada listei banilor. Această abordare a început să se schimbe după ce Marcel Ciolacu a devenit pr

Horoscop pentru marti, 16 aprilie 2024. Unii dintre nativi trebuie să învețe lecția discreției

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Se contureaza rasturnari de situatie la serviciu. Pe langa faptul ca ai multe de facut, mai intervine si faptul ca sunt urgente unele saricni de lucru sau ca sefii si colegii te sprijina prea putin. Revolva totul in ritmul tau si, pe cat po

Tesla va concedia mai mult de 10% din forţa de muncă globală, potrivit unui memoriu trimis angajaţilor de CEO-ul Elon Musk

News.ro acum 2 ore
Tesla va concedia mai mult de 10% din forţa sa de muncă globală, potrivit unui memoriu trimis angajaţilor de CEO-ul Elon Musk, pentru reducerea costurilor şi creşterea productivităţii, potrivit unui memo trimis angajaţilor de directorul general Elon

Hamas reduce numărul de ostatici pe care este dispus să îi elibereze ca parte a unui acord de încetare a focului, afirmă o sursă israeliană

News.ro acum 4 ore
Hamas a redus cu mai mult de jumătate numărul ostaticilor pe care este dispusă să îi elibereze în prima fază a unui acord de încetare a focului, a declarat o sursă israeliană apropiată negocierilor, potrivit CNN. În ultima sa contrapropunere, Hamas

Şeful AIEA afirmă că "ne apropiem periculos de un accident nuclear" la centrala din Zaporojie

Mediafax acum 5 ore
"Ne apropiem periculos de un accident nuclear", a declarat Rafael Grossi, directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), în faţa Consiliului de Securitate al ONU. Centrala nucleară, cea mai mare din Europa, a fost supusă mai multo

Marcel Boloş, după ce S&P a reconfirmat ratingul suveran al României şi perspectiva stabilă: Aceste investiţii despre care tot vorbesc încep să-şi facă simţită prezenţa / Şomajul, aproape de minimele istorice / La capitolul reforme încă mai avem de muncă

News.ro acum 10 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, afirmă, luni seară, după ce Agenţia S&P a reconfirmat ratingul suveran al României şi perspectiva stabilã, că investiţiile la care a tot făcut referire ”încep să-şi facă simţită prezenţa”. Ministrul afirmă, însă,

China afirmă că atacul Iranului asupra Israelului a fost „un exerciţiu al dreptului de autoapărare”

Libertatea acum 58 minute
China a condamnat atacul Israelului asupra clădirii unui consulat din incinta ambasadei iraniene din Damasc, afirmând prin ministrul său de externe că răspunsul Iranului a fost un „exerciţiu al dreptului la autoapărare", transmite CNN, citat de News

Un restaurant din Italia oferă sticle de vin gratis clienţilor care lasă telefoanele la intrare

Mediafax acum 6 ore
Un restaurant italian oferă o sticlă de vin gratis clienţilor care renunţă la telefoanele mobile în timpul mesei. Angelo Lella, proprietarul restaurantului Al Condominio, deschis în luna martie în oraşul nordic Verona, a declarat că scopul este de a

Azi începe perioada de depunere la birourile electorale a candidaturilor pentru alegerile locale

HotNews acum 3 ore
Partidele politice, alianţele, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi vor putea, începând de marţi până pe 30 aprilie, ora 23,59, să depună la birourile electorale candidaturile pentru alegerile pentr

Vremea

București
acum

20°
mar.

18°/30°
mie.

12°/22°
joi

8°/11°
vin.

6°/14°
Iasi
acum

14°
mar.

14°/29°
mie.

8°/18°
joi

5°/8°
vin.

3°/13°
Constanta
acum

21°
mar.

15°/24°
mie.

16°/21°
joi

10°/15°
vin.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

8°/25°
mie.

6°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

10°
mar.

7°/27°
mie.

6°/11°
joi

6°/13°
vin.

3°/12°