Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liberalii nu vor negocieri în noaptea alegerilor

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 24 noiembrie 2008 ·

Invitaţia la negocieri lansată liberalilor de către social-democraţi pentru noaptea alegerilor a fost amânată până după Ziua Naţională. PNL a transmis preşedintelui PSD Mircea Geoană,prin intermediul coordonatorului de campanie Bogdan Olteanu, că nu acceptă nicio negociere cu partidele politice mai devreme de 2 decembrie, precizează Mediafax.

"PNL nu va purta negocieri până după alegeri, adică până pe data de 2 decembrie, întrucât pe 1 decembrie sărbătoreşte Ziua Naţională şi nu stă să negocieze cu domnii Geoanã şi Stolojan. Nu considerăm moral să negociem ceea ce cetăţenii nu au votat", a susţinut Bogdan Olteanu.

Tot după 2 decembrie va fi stabilită şi delegaţia care urmează să conducă negocierile în numele liberalilor, a mai spus Olteanu. Acesta a adăugat că acceptarea cotei unice de impozitare şi "constituirea unui guvern cu participarea PNL va fi condiţionatã de asumarea programului anti-criză al PNL". Dintre ţintele PNL, a precizat şi Ludovic Orban, principala este câştigarea alegerilor parlamentare şi continuarea guvernării cu menţinerea poziţiei de premier.

"Noi o sã discutăm după alegeri când o să avem un rezultat clar, astea sunt declaraţii de campanie. Noi avem ca obiectiv câştigarea alegerilor şi conducerea Guvernului cu prim-ministru liberal. Geoană, dacă vrea, poate să negocieze dar pentru noi ăsta e obiectivul şi pe 30 noiembrie nu avem ce să discutăm decât despre câştigarea alegerilor", a afirmat Ludovic Orban.

Aseară, preşedintele PSD, Mircea Geoană, şi-a manifestat public dorinţa ca, în noaptea de 30 noiembrie, să poarte negocieri cu PNL. Astfel, PSD va cere un mandat din partea Biroului Permanent al formaţiunii, în noaptea de 30 noiembrie, pentru negocierile privind guvernarea, precizând că, dacă PSD va câştiga alegerile, funcţia de premier este nenegociabilã.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iulian Dumitrescu și-a depus candidatura pentru un nou mandat de șef al CJ Prahova. Liberalul are interdicție să exercite funcția

HotNews acum o ora
Preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, inculpat pentru corupţie, pus sub control judiciar şi cu interdicţia de a exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, şi-a depus, miercuri, semnăturile şi dosarul de candidatură pentru

MAE atenţionează că sunt posibile perturbări ale traficului aerian în Franţa

Mediafax acum 2 ore
„Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că sindicatul principal al controlorilor de trafic aerian din Republica Franceză, SNCTA, susţinut de s

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 2 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

Noi norme privind încălcarea regulilor de circulaţie în străinătate adoptate de Parlamentul European

Mediafax acum 33 minute
Potrivit unui comunicat al PE, noile norme obligă autorităţile naţionale să răspundă fără întârziere cererilor din partea unei alte ţări din UE şi în termen de cel mult două luni de la colectarea informaţiilor necesare. În plus, la cererea statului

Școlile de Poliție scot la concurs peste 1.600 de locuri. Probele pe care le vor susține candidații

Ziare.com acum 56 minute
Sesiunea de admitere se va desfăşura în perioada aprilie - iulie pentru cele 1.340 de locuri de la Şcoala de la Câmpina şi cele 300 de la Cluj-Napoca. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis miercuri, 24

Alarmă în centrul Londrei. Mai mulţi cai din cavaleria regală au scăpat liberi pe stradă, o persoană a fost rănită - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Mai mulţi cai, între care unul plin de sânge, au fost scăpaţi de sub control în Londra şi cel puţin o persoană a fost rănită, armata fiind chemată să ajute la localizarea animalelor, au anunţat miercuri autorităţile din capitala britanică, relatează

Flavia Boghiu, viceprimarul Brașovului, nu va candida la alegerile locale: „Sunt însărcinată și este o sarcină cu risc”

HotNews acum 12 minute
Flavia Boghiu, viceprimarul suspendat al orașului Brașov, a anunțat că nu va candida la alegerile locale din acest an întrucât este însărcinată, iar sarcina este una cu risc. Boghiu este suspendată din funcție în urma unui dosar deschis de DNA pentr

Descoperire macabră în curtea Spitalului din Vaslui. 13 schelete, găsite în timpul unor săpături

Ziare.com acum 28 minute
Stupoare la Vaslui, în curtea spitalului nr. 2. În timpul efectuării unor săpături pentru realizarea unor lucrări de excavare, au fost descoperite mai multe schelete umane. Au fost anunțate imediat autoritățile, la fața locului fiind trimiși și mai

Sorin Grindeanu: Tarom trebuie să intre într-o etapă de reorganizare economică

Mediafax acum 5 ore
„Tarom deocamdată trebuie să facă următorul lucru, să primească până la sfârşitul lunii acel ajutor de la Comisia Europeană. Tarom-ul nu este într-o formă economică de invidiat şi, şi dacă nu vi-o spun eu, o ştiţi foarte bine. Trebuie să găsească, d

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Press Alert acum o ora
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o o

Vremea

București
acum

21°
mie.

8°/21°
joi

11°/21°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
Iasi
acum

20°
mie.

10°/21°
joi

11°/22°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

8°/17°
joi

6°/11°
vin.

6°/13°
sâm.

4°/16°
Timisoara
acum

15°
mie.

7°/15°
joi

5°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°