Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş:Ouă „stresate” în centrele alimentare mureşene

Publicat in Adevarul, marți 16 martie 2010 ·

Cu cât Paştele se apropie, cu atât creşte riscul cumpărării ouălor care vă pun sănătatea în pericol. 27.930 de ouă au fost confiscate de reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare pentru Siguranţa Alimentelor în acest sfârşit de săptămână.

Cu cât sărbătorile pascale sunt mai aproape, cu atât creşte riscul îmbolnăvirilor din cauza consumului de ouă stricate. Cererea de ouă a crescut foarte mult în ultima perioadă, fapt ce le-a permis unor comercianţi să pună în vânzare produse vechi sau marcate cu date eronate. În acest sfârşit de săptămână, DSVSA Mureş a început seria controalelor tematice în magazinele alimentare din judeţ, scopul fiind acela de a preîntâmpina comerţul de ouă care pot pune în pericol sănătatea cumpărătorilor. Pentru început, au fost verificate 13 unităţi alimentare, între care şi centrele de colectare şi ambalare a ouălor existente în judeţul nostru. În urma controalelor inspectorii au fost nevoiţi să retragă de la comercializare un total de 27.930 de ouă. „Amenzile aplicate centrelor comerciale au fost în valoare de 8.600 de lei. Ouăle nu erau înscripţionate corespunzător, căci comercianţii nu doreau să îşi sperie clienţii pe motiv că le vând ouă de la găini stresate. În plus, produsele erau depozitate în spaţii cu igrasie, care afectează calitatea acestora. Vom continua aceste controale în tot judeţul, până la Paşte”, ne-a declarat Pătraşcu Simona, coordonator al DSVSA Mureş.

Verificaţi ouăle cumpărate

Deoarece cu cât ne apropiem de Paşte, comerţul cu ouă va înflori, este foarte important să putem verifica dacă produsele cumpărate sunt sau nu proaspete, pentru că, după cum controalele DSVSA ne-au demonstrat, marcarea datei ouălor nu corespunde întotdeauna cu realitatea. „Cel mai simplu se vede dacă un ou e proaspăt, după coajă. Un ou proaspăt are coaja transparentă spre deosebire de unul vechi, a cărui coajă este înt

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Motivul aberant pentru care un bărbat a anunțat prezența unei bombe la bordul avionului ce a aterizat de urgenţă la Timişoara SURSE

Ziare.com acum 47 minute
Un cetăţean din Polonia ar fi fost cel care a anunţat prezenţa unei bombe la bordul avionului care efectua o cursă charter de la Wroclaw spre Hurgada şi care a trebuit să aterizeze la Timişoara, potrivit unor surse. Conform aceloraşi surse, cetăţean

Ciolacu măreşte presiunea pe Cîrstoiu: Trebuie să explice toate aspectele, astfel nu putem merge mai departe

Mediafax acum o ora
Întrebat vineri dacă îi va cere lui Cătălin Cîrstoiu să se retragă, Marcel Ciolacu a spus: „Eu nu cer nimănui să se retragă sau să nu se retragă. Având o experienţă politică, spun eu, mai mare decât domnul doctor Cîrstoiu, eu am făcut o recomandare

Popescu Piedone și-a depus oficial candidatura: „Dacă PSD vrea o victorie în toamnă, ar fi înțelept să mă susțină”

HotNews acum 33 minute
Cristian Popescu Piedone și-a depus oficial candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei din partea PUSL, el invitând PSD să-l susțină, dacă social-democrații își doresc să obțină victoria la alegerile prezidențiale din toamnă. La eveni

Când se reia procesul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai. Cererea de abținere a judecătoarei a fost respinsă

Ziare.com acum 47 minute
Cererea de abţinere a judecătoarei din dosarul lui Vlad Pascu de la Judecătoria Mangalia a fost respinsă, vineri, 19 aprilie, iar decizia instanţei este definitivă. „Respinge, ca nefondată, cererea de abţinere formulată de către doamna judecător Pop

Poliția Română Tablou de 2 milioane de euro, găsit în România – a fost furat dintr-o galerie de artă din Oxford

Ziua Constanta acum 3 ore
Un tablou în valoare de 2.000.000 de euro a fost găsit în România. Autoritățile spun că bunul cultural ar fi fost tranzacționat pe piața neagră și că face parte din lotul tablourilor furate în noaptea de 14 martie 2020, dintr-o galerie de artă din O

Automatele comerciale vor trebui dotate cu aparate de marcat electronice fiscale

Mediafax acum o ora
Companiile care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale care funcţionează pe bază de plăţi cu cardul, precum şi de acceptatoare de bancnote sau monede, au obligaţia de a le dota cu aparate de mar

Ciolacu spune că până când Cîrstoiu „nu va explica toate aspectele apărute în spaţiul public, nu poate merge înainte ca fiind candidat al coaliţiei”

Libertatea acum 36 minute
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat vineri, 19 aprilie, că medicul Cătălin Cîrstoiu trebuia să fi organizat deja conferința de presă în care să dea explicații în legătură cu dezvăluirile din spațiul public despre activitatea sa, precizând c

Război în Gaza, ziua 195. Surse: Israelul a lansat o operațiune în Iran

Press Alert acum 44 minute
Israelul a desfășurat o operațiune în Iran în noaptea de joi spre vineri. Informația a fost prezentată de o sursă a NBC News. Iranienii au folosit bateria antiaeriană și au suspendat mai multe zboruri. Sursa susține că oficialii israelieni i-au noti

Klaus Iohannis va face săptămâna viitoare o vizită oficială în Coreea de Sud

HotNews acum 3 ore
Președintele Klaus Iohannis va merge într-o vizită oficială în Coreea de Sud, în perioada 22-24 aprilie 2024, anunță Administrația Prezidențială. Este al patrulea turneu oficial al președintelui din ultimul an, după ce a călătorit în Asia, Africa și

Marcel Ciolacu: În fiecare zi, în Dubai sunt 100.000 de români în vacanţă. Este normal că dimensiunea reprezentanţelor, consulatelor, trebuie modificată

News.ro acum 29 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, la finalul viziteo oficiale în Emiratele Arabe Unite, că în fiecare zi, în Dubai sunt 100.000 de români în vacanţă şi este normal că dimensiunea reprezentanţelor, consulatelor din Dubai, din Abu Dhabi, tre

Vremea

București
acum

13°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

11°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

12°
vin.

7°/12°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

12°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/16°
dum.

6°/16°
lun.

4°/6°