Deşi majoritatea analiştilor chestionaţi de revista Finanţiştii consideră că statul român ar trebui să se împrumute în lei, moneda în care are veniturile, publicaţia observă că încă înainte de se finanţa în dolari de pe piaţa americană, exista o mare oportunitate: împrumuturile în franci elveţieni.
Finanţiştii nu neagă faptul că împrumuturile în franci acordate de băncile româneşti în anii trecuţi s-au dovedit a fi o idee extrem de proastă în condiţiile s-au atribuit fără a avea economisire de monedă elveţiană “în spate”. Acum însă, când Banca Elveţiei îşi depreciază constant moneda, ducând-o la 1,2 franci/euro de fiecare dată când se întăreşte, României nu i-ar mai rămâne decât o jumătate de problemă de gestionat, cursul euro-leu. Iar în măsura în care leul se apreciază faţă de euro, împrumuturile în franci se ieftinesc... Evident că Banca Elveţiei poate duce “peg”-ul în sus, de la 1,2 franci/euro, la 1,25, dar asta nu poate fi decât în avantajul nostru, pentru că rata de schimb franc-leu, calculată pe seama referinţei euro-leu, devine mai avantajoasă. Dacă, din contră, cursul scade la 1,15 franci/euro, tot nu-i o problemă pentru că Banca Elveţiei îşi va anunţa intenţia de a schimba “peg”– ul şi pe baza acestei informaţii se pot vinde euro din rezerva valutară contra franci elveţieni. |n ceea ce priveşte dobânda la care pot fi contractate împrumuturi în franci elveţieni pe 5-10 ani, aceasta s-ar situa cu siguranţă în intervalul 5-5,5% anual, sub media de 6,73% la care s-a finanţat România în dolari în ianuarie şi februarie. Dar, din nefericire, nimeni n-a sesizat atunci oportunitatea deşi ar fi găsit nişte bani cu jumătate de hedging făcut!
Fireşte că BNR poate să nu-i surâdă ideea sau să nu-şi permită să se întărească leul. Nicio problemă, în acest caz politica comercială e la fel de bună ca şi cea monetară. Statul român poate încuraja schimburile d
