Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concert caritabil la Filarmonica Banatul

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 25 noiembrie 2010 ·

Peste 1.000 de adolescenţi au umplut astăzi la prânz sala Filarmonicii Banatul din Timişoara, unde a avut loc un concert organizat în cadrul celei de-a treia ediţii a acţiunii muzical – caritabile "Come to Filarmonica". Sursa: Adi Pîclișan

Copiii au învăţat că muzica clasică este peste tot în jurul lor şi că, deşi nu merg la concertele săptămânale ale Filarmonicii, o ascultă zi de zi în filme şi chiar în desene animate.

Îmbrăcaţi casual, instrumentiştii Filarmonicii de stat Banatul au interpretat "Dunărea albastră", de Johann Strauss, "Marşul Radetzkzy", o bucată din "Frumoasa din pădurea adormită", un marş nupţial, toate exemplificate cu secvenţe din diferite pelicule celebre.

Dirijorul Radu Popa a reuşit să comunice aşa de bine cu copiii prezenţi în sală, elevi de clasele VII- XII, de la toate liceele din oraş, încât le-a smuls ropote de aplauze şi ovaţii la scenă deschisă.

"Scopul principal al evenimentului nostru este să îmbogăţim cultura muzicală a liceenilor din Timişoara", a spus Alex Popescu, membru în Clubul Leo Timişoara TM.

"E super muzica simfonică, nu credeam", au spus la final elevii.

Pian donat unui elev talentat

O parte din banii strânşi din bilete şi din fondurile adunate cu ocazia balului Clubului Lions vor fi utilizaţi pentru achiziţionarea unui pian care va fi donat celui mai talentat elev din clasa a X-a a Colegiului Naţional de Artă "Ion Vidu", din Timişoara.

Băiatul promite să ajungă un mare talent al scenei muzicale timişorene, iar pentru a le mulţumi colegilor care l-au ajutat să-şi împlinească visul de a vea propriul instrument, a cântat în deschiderea concertului. "Unii dintre noi am venit aici ca să îl ajutăm pe acest copil. Ni s-a explicat cât e de talentat şi chiar merită", a declarat o elevă.

"Am o clasă foarte deschisă pentru acţiuni caritabile. Nu a trebuit să

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Clotilde Armand, trimisă în judecată pentru ”folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane” / S-a desemnat manager al unui proiect şi a semnat patru dispoziţii prin care şi-a însuşit 18.720 lei / Reacţia primarului: Un caz penibil

News.ro acum 19 minute
Procurorii au decis, joi, trimiterea în judecată a primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, pe care o acuză de ”folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane”. Armand s-a desemnat manager al unui proiect şi a semnat patru dispoziţii prin care

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum o ora
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum 3 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Tânără de 24 de ani, reţinută după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate / Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută

News.ro acum o ora
O tânără de 24 de ani a fost reţinută, după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate. Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută, poliţiştii demarând cercetările. ”Poliţiştii Brigăzii de

ARTISTUL FENOMEN AL MOMENTULUI, BURNA BOY, VINE ÎN PREMIERĂ ÎN ROMÂNIA LA UNTOLD

Wall-Street.ro acum 39 minute
STILUL AFROBEAT A DEVENIT UN FENOMEN DE MASĂ, IAR BURNA BOY ESTE CONSIDERAT SUPERSTARUL GLOBAL AL ACESTUI GEN MUZICAL. SHOW-URILE ARTISTULUI SUNT SOLD OUT ÎN CÂTEVA MINUTE, IAR RECENT A FOST INCLUS DE REVISTA TIME ÎN CLASAMENTUL CELOR MAI INFLUENTE

Statele Unite „sunt direct implicate” în conflictul din Ucraina, susține Kremlinul

G4Media acum o ora
Kremlinul a susţinut joi că livrarea rachetelor americane ATACMS către Kiev nu va schimba nimic în conflictul din Ucraina, după ce Washingtonul a anunţat că va furniza Ucrainei astfel de rachete cu rază lungă de acţiune, primele fiind deja livrate î

Plata pensiilor aferente lunii mai se va face înainte de Paște

Radio Mures acum 43 minute
Plata pensiilor aferente lunii mai se va face înainte de Paști. Guvernul a adoptat în ședința de joi actele normative necesare, astfel că peste nouă milioane de lei vor fi direcționați în avans către poștă și către băncile comerciale cu care sunt în

UPDATE - Accident pe Centura Bucureşti – Tată şi fiu, resuscitaţi / Bărbatul de 35 de ani a murit, fiul de 13 fiind transportat la spital

News.ro acum o ora
Două autovehicule s-au ciocnit, joi, pe Centura Bucureşti, pe sensul Bragadiru – Chitila, iar două persoane – tată şi fiu – au fost resuscitate. Bărbatul nu a putut fi salvat, fiind declarat decesul. UPDATE: ”La data de 25 aprilie a.c., în jurul ore

Ciolacu: Adoptăm azi hotărârea de guvern care ne permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti. Este un gest firesc de respect faţă de seniorii României

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Guvernul adoptă în şedinţă hotărârea de guvern care permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti, el arătând că este un gest firesc de respect faţă de seniorii României. ”Adoptăm azi hotărârea d

Percheziții la Complexul Energetic Oltenia. Sunt vizate fapte din perioada 2022-2024

HotNews acum o ora
Procurorii DNA fac percheziții, joi, în București și în trei județe, fiind vizate activitatea comercială a Complexului Energetic Oltenia, au declarat pentru HotNews.ro surse judiciare. Sediul DNAFoto: Victor Cozmei / HotNews.ro Conform surselor cita

Vremea

București
acum

17°
joi

11°/17°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

19°
joi

11°/20°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

7°/12°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

14°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°