Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Theodor Stolojan, împins să candideze la parlamentare

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 16 septembrie 2008 ·

Uns de PDL candidat la funcţia de prim-ministru, liderul democrat- liberal Theodor Stolojan este împins din partid să intre în competiţie şi pentru un colegiu uninominal. Sursa: Codrin Prisecaru

Discuţiile, abandonate după ce Stolojan s-a declarat public dezinteresat de candidatura pentru Parlamentul României, au reapărut în PDL mai ales după lansarea festivă de vineri a premierului de campanie.

Premierul de campanienu s-a hotărât

Argumentul avansat mai cu seamă din tabăra democrată este acela că potenţialul premier ar trebui validat şi în mod direct de către electorat, nu doar prin votul acordat partidului. În plus, liderii PDL iau în calcul că atât Mircea Geoană, cât şi Călin Popescu- Tăriceanu, celelalte două „locomotive“ electorale, vor trece prin testul uninominalului.

„Avem asemenea discuţii. Deocamdată, am rămas pe decizia pe care am luat-o anterior“, a confirmat Theodor Stolojan tatonările din partid. Potrivit prim-vicepreş edintelui PDL, în favoarea candidaturii sale, vehiculată pentru Bucureşti, a fost invocat faptul că, „pe 30 noiembrie, va conta fiecare colegiu, fiecare vot câştigat în plus“. „Va trebui să cântărim în ce măsură voturile pe care le-aş putea lua eu se pot pune în balanţă cu promovarea programului de guvernare peste tot în ţară“, a mai spus el, deocamdată nehotărât.

Potenţialii miniştri,trimişi în colegii

Dincolo de cazul lui Stolojan, în PDL se pune tot mai clar problema că cei care au pretenţii la ministere ar trebui să candideze. „Ar fi bine să candideze toţi cei care vizează indirect o funcţie după alegeri - de ministru, de secretar de stat, de şef de agenţie - dacă au şi notorietate. Nu e neapărat obligatoriu, dar cred eu că e mai bine şi pentru partid“, a explicat Radu Berceanu.

De părere că „e necesar ca viitorii miniştri să fi trecut testul el

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 41 minute
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Bursă. Hidroelectrica semnează pentru extinderea acordului de colaborare cu arabii de la Masdar privind dezvoltarea de proiecte solare fotovoltaice on-shore şi flotante, cât şi implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii

Ziarul Financiar acum 36 minute
O delegaţie a producătorului de energie electrică verde Hidroelectrica (simbol bursier H2O), condusă de Karoly Borbely, preşedinte al directoratului societăţii, participă la vizita de lucru în Emiratele Arabe Unite, care are loc în perioada 17-19 ap

Ziua porților deschise la UAV

Arad24.net acum 37 minute
Peste 900 de elevi din liceele arădene au participat joi, 18 aprilie, la Ziua Porților Deschise, eveniment organizat de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad. Ca în fiecare an, mesajul de bun venit le-a fost adresat de către conducerea UAV, rector R

Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti a adus Secţia 26 de Poliţie în Mall Grand Arena - ADVERTORIAL

Mediafax acum 55 minute
Pentru siguranţa cetăţenilor, Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti a adus Secţia 26 de Poliţie în Mall Grand Arena. În aceeaşi incintă va funcţiona şi primul centru de consiliere şi informare antidrog din Sectorul 4, destinat adolescenţilor.

Exercițiu militar la Tulcea. Participă forţele terestre, aeriene şi navale

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Apărării organizează începând de joi, 18 aprilie, un exerciţiu de instruire cu termen scurt de notificare, în judeţul Tulcea, la acesta participând militari din Forţele Terestre, Forţele Aeriene şi Forţele Navale, cu mijloace tehnice, inc

O femeie, cadru militar, care și-a snopit în bătaie fetița de doar 2 luni, a fost arestată preventiv. Bebelușul e sub îngrijirea medicilor

Ziare.com acum 6 ore
O femeie, cadru militar în Bucureşti, a fost arestată preventiv după ce şi-ar fi lovit fetiţa în vârstă de doar două luni, provocându-i mai multe răni, inclusiv fracturi costale şi la mâini, traumatism cranian. Medicii au stabilit că micuţa are nevo

Transmiterea gripei aviare H5N1 la oameni reprezintă ”o îngrijorare enormă”, avertizează Organizația Mondială a Sănătății după răspândirea virusului

G4Media acum 4 ore
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi-a exprimat joi „îngrijorarea enormă” faţă de răspândirea în creştere a tulpinii H5N1 a virusului gripei aviare la noi specii, inclusiv la oameni, informează AFP, citată de Agerpres. „Acest lucru rămâne, cred

20 de copii rămași blocați în Dubai au fost transportați în Abu Dhabi și vor ajunge acasă cu avionul premierului Ciolacu

Adevarul acum 2 ore
Ministrul de Externe, Luminița Odobescu, a declarat, joi, cu privire la situațiile unor grupuri de români rămași blocați în Dubai din cauza inundațiilor, că atât Ambasada României din Emiratele Arabe Unite, cât și Consulatul General, au fost în cont

Parchetul European face percheziții în Botoșani: Fraudă de 160.000 de euro, bani ce ar fi trebuit să fie utilizați pentru pregătirea tinerilor

Wall-Street.ro acum 5 ore
Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din judeţul Botoşani, inclusiv în instituţii publice, în cadrul unei anchete ce vizează o fraudă de 160.000 de euro, care implică fonduri UE pentru

O nouă dronă observată de militari în apropierea Aeroportului Mihail Kogălniceanu. Avertismentul Forțelor Aeriene Române

Ziare.com acum 6 ore
Forțele Aeriene Române au anunțat joi, 18 aprilie, că o nouă dronă a fost văzută în apropierea Aeroportului ”Mihail Kogălniceanu” din judeţul Constanţa. Potrivit sursei citate, miercuri, în intervalul 20.54 - 21.51, personalul aflat în serviciul de

Vremea

București
acum

12°
joi

8°/13°
vin.

7°/16°
sâm.

7°/16°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

joi

6°/9°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/14°
Constanta
acum

14°
joi

9°/15°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
joi

6°/11°
vin.

3°/13°
sâm.

3°/16°
dum.

6°/17°