Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TIMP LIBER: Tăietorii de lemne fac spectacol la Oradea, în Parcarea Independenței

Publicat in Adevarul, joi 7 octombrie 2010 ·

Orădenii care vor să ajungă în echipa naţională a acestui sport au ocazia să se facă remarcaţi în acest weekend. Echipa României de tăietori de lemne va veni pentru prima dată la Oradea, pentru a face o demonstraţie de forţă la Zilele Oraşului.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, în parcarea de pe strada Independenţei, de la ora 16.00. Orădenii vor avea ocazia să-i vadă pe sportivii români la numai câteva săptămâni după întoarcerea de la Campionatul Mondial STIHL Timbersports, desfăşurat la St. Johann, Tirol, Austria.

Cu echipamentul de protecţie adecvat, sportivii vor încerca din nou topoarele cu care au concurat la Mondiale şi vor simţi puterea motoferăstraielor. „Anul acesta am reuşit sa formăm o echipă naţională de tăietori de lemne, care ne-a reprezentat pentru prima data la un campionat mondial. Pentru creşterea performanţei vom investi în acest sport în primul rând în creşterea bazei de selecţie, având uşile deschise pentru toţi cei care simt că pot face performanţă într-o astfel de competiţie. Pe viitor vom promova şi mai mult acest sport, primii paşi pe care îi facem în acest sens fiind demonstraţii pentru publicul larg, ca cea de la Oradea din acest weekend”, a declarat Botond Nagy, antrenorul Naţionalei României de STIHL Timbersports. Orădenii care îşi doresc să devină atleţi STIHL Timbersports sunt invitaţi să-şi încerce puterile la Zilele Oraşului.

Demonstraţie cu supermotoferăstrăul

Sportivii vor face demonstraţii de tăiere cu joagărul, tăiere la înălţime, tăiere orizontală, tăiere cu motoferastrăul şi tăiere verticală. „Publicul va fi martor la tăierea cu supermotoferăstrăul, una dintre cele mai spectaculoase probe de STIHL Timbersports. Un motoferăstrău are puterea unui autovehicul şi este manevrat de un singur om. Cu 60 de cai putere şi o viteză a lanţului de 240 de kilometri pe oră, motoferăstrăul taie trei felii din

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultatele TRAGERII 6/49. Numerele extrase joi, 25 aprilie 2024

Gandul acum 31 minute
Joi, 25 aprilie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 28 aprilie 2024. La tragerile loto de duminică, 21 aprilie 2024, Loteria Română

Cupa Italiei: Atalanta s-a calificat în finala competiţiei

News.ro acum 6 ore
Echipa italiană Atalanta Bergamo a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 4-1, formaţia AC Fiorentina, în semifinalele Cupei Italiei. Atalanta s-a calificat în finala competiţiei. Gazdele au deschis scorul repede, prin Koopmeiners, în minutul

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 7 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 7 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 10 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Liga 2: Unirea Slobozia a promovat, în premieră, în Superligă

News.ro acum 9 ore
Echipa Unirea Slobozia a învins miercuri, în deplasare, scor 1-0, gruparea CS Mioveni, în etapa a şasea din play-off-ul ligii secunde. Unirea Slobozia a promovat în Superligă pentru prima oară în istoria sa. Unirea Slobozia s-a impus la Mioveni dint

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 5 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 10 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Premierul spaniol anunță că se gândește la demisie: "Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc". Ancheta care l-ar putea face pe Pedro Sánchez să renunțe la funcție

Ziare.com acum 8 ore
Într-un mesaj postat pe rețeaua socială X și intitulat ”Scrisoare către cetățeni”, premierul spaniol Pedro Sánchez a anunţat miercuri, 24 aprilie, că "se gândeşte" la o eventuală demisie, după anunţarea deschiderii unei anchete împotriva soţiei sale

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 10 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

12°
joi

12°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

12°
joi

12°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

8°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°