Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Propunere-şoc a şefului Eurogrup: Salariu minim pentru toate statele din zona euro

Publicat in Adevarul, joi 10 ianuarie 2013 ·

Statele din zona euro ar trebui să adopte un nivel comun pentru salariul minim, întrucât ar atrage sprijinul angajaţilor din uniunea monetară în contextul măsurilor de austeritate adoptate pentru depăşirea crizei, a declarat Jean-Claude Juncker, şef al Eurogrup şi premier al Luxemburgului.

"Avem nevoie de o bază a drepturilor sociale pentru angajaţi, drepturi sociale minime, inclusiv o componentă esenţială - un salariu minim obligatoriu în statele zonei euro. Altfel vom pierde susţinerea clasei muncitoare", a declarat astăzi Juncker, la o şedinţă a unei comisii a Parlamentului European, potrivit Bloomberg.

Zona euro a depăşit, probabil, cea mai dificilă perioadă a crizei datoriilor, declanşată în Grecia în urmă cu trei ani, a spus Juncker, care se pregăteşte să se retragă din postul de şef al Eurogrup. Juncker conduce această structură din 2005.

"Cred că partea mai rea probabil a trecut, dar ceea ce avem încă de făcut este dificil", a afirmat Juncker.

Tensiunile din pieţele financiare s-au mai redus în ultimele luni, după ce preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, s-a angajat în iulie să facă tot ce este necesar pentru menţinerea euro. Declaraţia a fost urmată, în septembrie, de anunţarea unui program de achiziţii nelimitate de obligaţiuni ale statelor din zona euro care au dificultăţi în a se împrumuta direct din piaţa financiară.

Programul nu a fost folosit, încă, dar anunţul a fost suficient pentru a coborî costurile de împrumut ale unor ţări precum Spania şi Italia.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un primar din România a fost găsit spânzurat într-o anexă a locuinţei sale

Ziua Constanta acum 20 minute
Primarul comunei Vinţu de Jos, Petru Ioan Barbu, a fost găsit spânzurat, marţi, într-o anexă a locuinţei sale. "La data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 17,30, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a fost sesizat, prin 112, cu privire la faptul că

Marcel Ciolacu, către românii din Qatar: Sunt ferm convins că în Qatar câştigaţi mult mai bine financiar decât aţi fi câştigat în România, în acest moment / Este evident că mi-aş dori să reveniţi în România - VIDEO

News.ro acum 27 minute
Premierul Marcel Ciolacu a avut, marţi, o întâlnire cu românii stabiliţi în Qatar, cărora le-a transmis că este convins că în această ţară câştigă mult mai bine din punct de vedere financiar, decât ar câştiga în România, dar le-a transmis şi că îşi

Gorghiu a trimis cereri de urmărire penală pentru Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Wall-Street.ro acum 2 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, i-a trimis procurorului general Alex Florenţa cererile de urmărire penală a lui Petre Roman şi Gelu-Voican Voiculescu, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. Potrivit unui comunicat al MJ transm

Drone observate de militarii de la baza aeriană Kogălniceanu în apropierea aeroportului / A fost sesizat Parchetul Militar

HotNews acum 3 ore
Drone au fost observate de militarii Bazei Aeriene 57 Mihail Kogălniceanu, în cursul nopţii de luni, în apropierea aeroportului Mihail Kogălniceanu, au declarat pentru agenția News.ro reprezentanţii MApN, care au precizat că acestea erau probabil de

Putin a numit un nou ambasador rus în România. Vladimir Lipaev a fost expulzat anul trecut din Estonia

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Vladimir Putin l-a numit pe Vladimir Lipaev în funcţia de ambasador al Federaţiei Ruse în România, decretul şefului statului fiind publicat marţi pe portalul oficial de informaţii juridice alături de cel prin care îl eliberează pe fostu

Tumoră imensă extirpată de medici din abdomenul unei paciente. Femeia s-a dus la spital când a văzut că se îngrașă brusc

Ziare.com acum 2 ore
O tumoră de peste 45 de kilograme a fost scoasă de medicii de la Spitalul Județean "Mavromati" din Botoșani, din abdomenul unei paciente. Femeia a ajuns la medic, după ce a realizat că a luat foarte mult în greutate într-un timp foarte scurt. Când a

Preşedintele Klaus Iohannis a discutat, telefonic, cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg despre situaţia de securitate din Ucraina şi din Marea Neagră

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a avut, marţi, o discuţie telefonică substanţială cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg despre situaţia de securitate din Ucraina şi din Marea Neagră. „România a sprijinit puternic Ucraina încă din p

Calendarul înscrierilor la creşă şi grădiniţă. Ministerul explică procedurile

Mediafax acum 47 minute
„În curând, încep înscrierile la creşă, grădiniţă şi în serviciile complementare de educaţie timpurie. Pentru a veni în sprijinul părinţilor vom publica, în curând, un material cu cele mai frecvente întrebări şi răspunsuri legate de înscrieri”, a sc

„Pe parcursul judecății a avut o atitudine sinceră” - motivarea condamnării Monicăi Macovei la 6 luni de închisoare cu suspendare

HotNews acum 2 ore
​O pedeapsă orientată spre minimum prevăzut de lege „este suficientă şi de natură a o reeduca pe inculpată”, motivează Judecătoria Mangalia decizia de a o condamna pe Monica Macovei la şase luni de închisoare cu suspendare în urma accidentului rutie

Atenționare de călătorie pentru Grecia. Transportul public, afectat de grevă. Se anunță perturbări majore

Ziare.com acum 3 ore
Atenţionare de călătorie pentru Grecia emisă de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), care anunță că miercuri, 16 aprilie, vor avea loc greve în sectorul transportului public. Conform avertizării MAE, sunt aşteptate perturbări majore, fiind modificat

Vremea

București
acum

24°
mar.

17°/30°
mie.

13°/26°
joi

8°/13°
vin.

5°/17°
Iasi
acum

24°
mar.

14°/29°
mie.

8°/18°
joi

5°/8°
vin.

5°/13°
Constanta
acum

19°
mar.

15°/24°
mie.

16°/21°
joi

9°/16°
vin.

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

10°/25°
mie.

5°/9°
joi

4°/6°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

mar.

8°/27°
mie.

6°/12°
joi

4°/10°
vin.

4°/13°