Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TABU ÎN ROMÂNIA: „Dacă ceream vot secret, LEGALIZAM PROSTITUȚIA”. Cum se face sex pe bani în EUROPA

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 31 octombrie 2012 ·

Afirmaţia îi aparține lui Silviu Prigoană. În alte ţări europene prostituţia este legală, se taie facturi, se plătesc impozite. Suedia e un caz special, care începe să fie preluat de alte state Sursa: REUTERS

Prostituarea reprezintă contravenţie şi se pedepseşte cu amendă. „Prostituţia există”, arăta Silviu Prigoană în expunerea de motive ce însoţea proiectul său de lege promovat în 2010. Deputatul cerea autorizarea prostituatelor după două criterii simple: să aibă cel puţin 20 de ani şi să facă lunar controale medicale evidenţiate întrun carnet de sănătate special. În plus, clienţii să aibă minim 16 ani. Proiectul de lege permite doar relaţii sexuale „cu asigurarea respectării regulilor de igienă şi discreţie”, evidenţa prostituatelor urmând să fie ţinută de Ministerul de Interne, iar numărul lor stabilit de fiecare consiliu local în parte, în funcţie de cifra locuitorilor. Bordel într-o mănăstire din Moscova!

Pudoare faţă de soţii

Silviu Prigoană spune că, dacă cerea vot secret, acum aveam prostituţia legalizată în România. „Pentru prima dată în istoria Parlamentului, 174 de deputaţi s-au abţinut de la vot. A fost greşeala mea, trebuia să cer vot secret. Colegii mei s-au abţinut din falsă pudoare, faţă de soţie, faţă de popă etc.”, a declarat deputatul. Nu înţelege de ce, înaintea votului, pe la Comisia Juridică au trecut preoţii, care au spus că într-o ţară eminamente ortodoxă, prostituţia nu poate fi legalizată. În perioada interbelică, când patriarhul României era şi premier (Miron Cristea), prostituatele munceau legal. Porno-doctorul Pruteanu deschide cutia Pandorei. Ce se ascunde în spatele afacerilor cu saloane de masaj

Situaţia actuală nu rezolvă problema umilirii persoanei care se prostituează. Nu crează un cadru discret şi încurajează publicitatea în scrieri care sunt la îndemâna minorilor. Nu rezolvă problema securităţii sanitare a act

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este îngrijorată de consumul "alarmant" de alcool în rândul tinerilor de 11-15 ani: "O ameninţare pentru sănătatea publică"

News.ro acum 2 ore
Consumul de alcool şi de ţigări electronice în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani este "alarmant", potrivit unui raport al filialei europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care recomandă măsuri de sănătate publică pen

Horoscop pentru joi, 25 aprilie 2024. Tendința zilei este de refugiu in problemele celorlalți pentru unii nativi

Ziua Constanta acum 42 minute
Berbec Sunt momente favorabile achitarii datoriilor de orice fel. Verifica-ti situatia bugetului de venituri si cheltuieli. Se pare ca, deocamdata, dispui de putini bani, insa lectia acestei perioade este gasirea echilibrului intre laturile materi

Statul Arizona a inculpat mai mulți colaboratori ai lui Trump, pentru tentativa de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020

Ziare.com acum o ora
Statul american Arizona a inculpat 18 persoane în cadrul tentativei de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020 în favoarea lui Donald Trump, a declarat miercuri procurorul general al statului, notează AFP. Printre persoanele inculpa

Florinel Coman, după Sepsi - FCSB: „Dacă făceam asta, altfel era meciul”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
. Florinel Coman, extrema roș-albaștrilor, a comentat remiza de la Sf Gheorghe.

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 9 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 12 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum 10 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Cupa Italiei: Atalanta s-a calificat în finala competiţiei

News.ro acum 8 ore
Echipa italiană Atalanta Bergamo a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 4-1, formaţia AC Fiorentina, în semifinalele Cupei Italiei. Atalanta s-a calificat în finala competiţiei. Gazdele au deschis scorul repede, prin Koopmeiners, în minutul

Premierul spaniol anunță că se gândește la demisie: "Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc". Ancheta care l-ar putea face pe Pedro Sánchez să renunțe la funcție

Ziare.com acum 10 ore
Într-un mesaj postat pe rețeaua socială X și intitulat ”Scrisoare către cetățeni”, premierul spaniol Pedro Sánchez a anunţat miercuri, 24 aprilie, că "se gândeşte" la o eventuală demisie, după anunţarea deschiderii unei anchete împotriva soţiei sale

Plata în avans a pensiilor pentru luna mai, pe ordinea şedinţei de Guvern de azi de la Timişoara

Mediafax acum o ora
„Proiect de Hotărâre a Guvernului privind plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, din bugetul asigurărilor sociale de stat şi din bugetul de stat”, se arată în informarea privind proiectele

Vremea

București
acum

13°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

11°/20°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

16°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

joi

8°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

joi

5°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°