Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: E dreptul Monicăi Macovei să ceară demisia ministrului de Interne. Dacă un ministru greșește, eu îl sancționez

Publicat in Adevarul, luni 25 iunie 2012 ·

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, comentând cererea europarlamentarului PDL Monica Macovei ca ministrul de Interne, Ioan Rus, să demisioneze, că este dreptul acesteia, el precizând că dacă un ministru greşeşte, atunic îl va sancţiona.

„Dacă greşeşte vreun ministru, îl sancţionez. Eu cred că în acest moment trebuie să le spunem oamenilor ce facem în viitor. Scandalurile, certurile nu intră direct în fişa postului meu şi vreau să-mi fac datoria faţă de oameni", a spus Ponta, răspunzând unei întrebări referitoare la modul în care a acţionat Ioan Rus în cazul lui Adrian Năstase.

Solicitat să comenteze faptul că europarlamentarul PDL Monica Macovei a cerut demisia ministrului de Interne pentru modul în care acesta a acţionat în cazul lui Adrian Năstase, Ponta a replicat: „E dreptul ei".

Fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei semnalează încălcări ale legii în cazul fostului premier Adrian Năstase, de la „negocierea" unui regim preferenţial de a ajunge la închisoare până la vizitele primite la spital, şi cere demisia ministrului de Interne, Ioan Rus.

„Gestul ministrului Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus, de a-l suna pe condamnatul Adrian Năstase şi de a negocia cu acesta un regim preferenţial de a ajunge la închisoare este inacceptabil. Şi aşa rămâne, chiar dacă ministrul ar promite public că va telefona tuturor condamnaţilor la pedepse cu închisoare de azi încolo ca să-i întrebe cum vor să fie duşi la penitenciar", susţine Monica Macovei, într-o declaraţie remisă, vineri, Mediafax.

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a declarat, sâmbătă, că are dubii serioase în legătură cu diagnosticul fostului premier Adrian Năstase, având în vedere că a fost pus de Şerban Brădişteanu, fost senator PSD şi cercetat pentru corupţie.

„Am dubii serioase cu privire la faptul că Adrian Năstase este tratat şi primeşte diagnostic de la doctoru

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Morişca de vânt de pe cabaretul Moulin Rouge a căzut

Mediafax acum 11 minute
„Nu ştim ce s-a întâmplat, s-a întâmplat între orele 2.00 şi 3.00 dimineaţa, nimeni nu a fost rănit”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Reuters. Acesta a adăugat că ultimul spectacol al serii s-a încheiat la ora 1.15 dimineaţa. Moulin Rouge a fo

Caz șocant în București „Maestru spiritual” și instructor de yoga, acuzat de trafic de persoane și viol

Ziua Constanta acum o ora
Oamenii legii fac, joi dimineață, mai multe percheziții în Capitală! Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, împreună cu procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infrac

Fostul premier Petre Roman pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990

Ziua Constanta acum 14 minute
Fostul premier Petre Roman, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990. De asemenea, sunt aşteptaţi la Parchetul General Gelu Voican Voiculescu

Calendar ortodox Ce sfânt este pomenit astăzi, 25 aprilie 2024?

Ziua Constanta acum o ora
Sfantul Cuvios Vasile de la Poiana Marului s-a nascut in anul 1692 in localitatea Poltava din Ucraina. Vine in Tara Romaneasca, foarte probabil pe vremea lui Constantin Brancoveanu si a Mitropolitului Antim Ivireanu, cand viata bisericeasca si cultu

Peste 100 de balene pilot au eşuat în Australia de Vest

Mediafax acum 28 minute
Balenele sunt eşuate la Toby Inlet, a anunţat Departamentul de Biodiversitate, Conservare şi Atracţii din Australia de Vest. Zona se află în apropiere de oraşul Dunsborough, într-o regiune populară pentru turişti. „Am înţeles că există patru grupuri

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este îngrijorată de consumul "alarmant" de alcool în rândul tinerilor de 11-15 ani: "O ameninţare pentru sănătatea publică"

News.ro acum 3 ore
Consumul de alcool şi de ţigări electronice în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani este "alarmant", potrivit unui raport al filialei europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care recomandă măsuri de sănătate publică pen

Expert: Bolile transmise de ţânţari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice

Mediafax acum 2 ore
Insectele răspândesc boli precum malaria şi febra dengue, a căror prevalenţă a crescut foarte mult în ultimii 80 de ani, deoarece încălzirea globală le-a oferit condiţii mai calde şi mai umede. Prof. Rachel Lowe, care conduce un grup de rezilienţă î

Peste 60% dintre români, de acord cu votul obligatoriu. Cum își argumentează răspunsul

Adevarul acum o ora
Peste 60% dintre români sunt de acord cu votul obligatoriu, argumentând că o prezenţă mai mare la vot poate schimba lucrurile în bine, conform unui sondaj realizat de INSCOP. În urmă cu 10 ani, procentul acestora era cu aproape 20% mai mic.

Statul Arizona a inculpat mai mulți colaboratori ai lui Trump, pentru tentativa de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020

Ziare.com acum 2 ore
Statul american Arizona a inculpat 18 persoane în cadrul tentativei de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020 în favoarea lui Donald Trump, a declarat miercuri procurorul general al statului, notează AFP. Printre persoanele inculpa

Florinel Coman, după Sepsi - FCSB: „Dacă făceam asta, altfel era meciul”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
. Florinel Coman, extrema roș-albaștrilor, a comentat remiza de la Sf Gheorghe.

Vremea

București
acum

13°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

14°
joi

11°/20°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

7°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°