Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Orgasm prematur – femeile întâmpină aceleaşi probleme ca bărbaţii

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 27 octombrie 2011 ·

Aproape 40% dintre femei se plâng de aceleaşi probleme pe care le întâmpină şi bărbaţii atunci când vine vorba de viaţa intimă: punctul culminant e atins mai devreme decât ar trebui. Sursa: Foto: shutterstock

Cea mai frecvent întâlnită problemă de natură sexuală este ejacularea precoce. Mai puţin adus în discuţie este orgasmul precoce, o problemă care, susţin specialiştii, chiar există.

Un studiu efectuat de spitalul Magalhaes Lemos, din Portugalia, relevă faptul că un număr neaşteptat de mare de femei suferă din cauza orgasmului care apare prea devreme. Cercetarea a fost efectuată pe 510 femei, care au fost chestionate despre viaţa lor sexuală. Aproape 40% dintre femeile care au participat la studiu, au acuzat că suferă din cauza acestei disfuncţii sexuale, mai des întâlnită la bărbaţi decât la femei. Mai mult, 3% dintre femei au descris orgasmul prematur ca fiind o problemă cronică.

Orgasmul prematur - o problemă mai mult decât deranjantă

Femeile chestionate aveau vârsta cuprinsă între 18 şi 45 de ani. 40% dintre ele au declarat că au trăit experienţe sexuale nefericite din cauza faptului că au atins orgasmul prea devreme, înainte ca ele să îşi fi dorit acest lucru.

“Este o problemă la fel de serioasă pentru femei, cum este şi în cazul bărbaţilor. Pentru femeile din grupul cercetat, orgasmul prematur pare a fi o problemă mai mult decât deranjantă", a declarat, pentru LiveScience, iniţiatorul studiului, Serafim Carvalho.

Medicul Carvalho şi echipa sa speră ca descoperirile lor, publicate în revista Sexologies, vor aduce şi în atenţia celorlalţi medici această problemă şi să încurajeze cercetarea în acest scop, pentru a descoperi diferite remedii.

Orgasmul precoce dăunează serios vieţii de cuplu. Una dintre femeile care au participat la studiu, a declarat: “ating prea repede orgasmul, prietenul m

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN Primele aeronave F-16, cumpărate din Norvegia, au aterizat la Câmpia Turzii

Ziua Constanta acum o ora
Primele 3 aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au fost recepționate astăzi - 19 aprilie 2024 în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii. Acestea vor intra în dotarea Escadrilei 48 Vâ

Alertă teroristă la Paris. Un bărbat suspectat că a intrat cu explozibili în consulatul Iranului a fost arestat VIDEO

Ziare.com acum 37 minute
Un bărbat care purta o vestă ce părea să conțină materiale explozive a pătruns vineri, 19 aprilie, în clădirea consulară a Iranului din Paris. Forțele speciale franceze au înconjurat zona și au cerut localnicilor să evite arealul. Bărbatul a fost ar

VIDEO Un tablou valoros din sec. XVII, furat din Oxford, a fost recuperat în România după 4 ani / Alte două au fost vândute în țară

HotNews acum 53 minute
Un tablou din secolul al XVII-lea, care a fost furat din galeria de artă a unei universităţi din Oxford în urmă cu mai bine de patru ani, a fost recuperat în România, anunţă BBC și News.ro. Poliția RomânăFoto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com Tabloul „

Popescu Piedone și-a depus oficial candidatura: „Dacă PSD vrea o victorie în toamnă, ar fi înțelept să mă susțină”

HotNews acum 3 ore
Cristian Popescu Piedone și-a depus oficial candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei din partea PUSL, el invitând PSD să-l susțină, dacă social-democrații își doresc să obțină victoria la alegerile prezidențiale din toamnă. La eveni

CFR Infrastructură anunţă lansarea licitaţiei pentru electrificarea şi dublarea liniei ferate Constanţa – Mangalia / Investiţia de aproximativ 1,5 miliarde de lei va avea ca rezultat reducerea duratei călătoriei

News.ro acum o ora
CFR Infrastructură a anunţat lansarea licitaţiei pentru electrificarea şi dublarea liniei ferate Constanţa - Mangalia, investiţie de aproximativ 1,5 miliarde de lei care, potrivit companiei, lucrările va avea ca rezultat reducerea duratei călătoriei

G7 se angajează „să întărească mijloacele de apărare aeriană ale Ucrainei”

G4Media acum o ora
Miniştrii de externe ai statelor din G7 s-au angajat vineri „să întărească mijloacele de apărare aeriană ale Ucrainei” împotriva atacurilor Rusiei, informează AFP, transmite Agerpres. În comunicatul lor final publicat la încheierea reuniunii care s-

Automatele comerciale vor trebui dotate cu aparate de marcat electronice fiscale

Mediafax acum 3 ore
Companiile care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale care funcţionează pe bază de plăţi cu cardul, precum şi de acceptatoare de bancnote sau monede, au obligaţia de a le dota cu aparate de mar

Momentul în care o femeie din Sibiu fură 20 de lei, iar apoi se urcă într-un Mercedes de zeci de mii de euro VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
O femeie a furat o pușculiță dintr-o cofetărie din Sibiu, în care erau 20 de lei, iar apoi s-a urcat într-un Mercedes ce valorează zeci de mii de euro. Momentul a fost surprins de camerele de supraveghere. „În cofetăria noastră, unde mirosul de prăj

Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4

Mediafax acum o ora
„Cu emoţie, dar şi cu încredere, mi-am depus astăzi candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4! Mi-au fost alături si colegii care mă vor însoţi în următorii patru ani şi alături de care sunt convins că vom încheia cu succes proiecte

UE impune pentru prima dată sancţiuni împotriva coloniştilor israelieni din Cisiordania

G4Media acum o ora
Uniunea Europeană impune pentru prima dată sancţiuni împotriva coloniştilor israelieni radicali din Cisiordania, pentru acte de violenţă contra palestinienilor, au declarat vineri diplomaţi europeni pentru dpa, transmite Agerpres. Acordul a fost fin

Vremea

București
acum

15°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

5°/11°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

5°/13°
Constanta
acum

13°
vin.

7°/13°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

13°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/16°
lun.

3°/6°