Porţiunea de 20,5 km dintre Medgidia şi Cernavodă de pe Autostrada A2 , pe care deocamdată se circulă doar pe o bandă, va fi inaugurată în prezenţa premierului Victor Ponta ,în data de 29 noiembrie. Sursa: VLAD STĂNESCU
Surse din PSD Constanţa spun că la evenimentul de inaugurare a circulaţiei pe ambele căi , sunt aşteptaţi membri ai executivului , candidaţii USL din Constanţa, conducerea CNADNR şi constructorul autostrăzii Cernavodă –Medgidia, consorţiul Max Boegl-Astaldi.
Reprezentanţi ai constructorului au declarat pentru EVZ că în data de 28 noiembrie , se întruneşte comisia tehnică de recepţie pentru semnarea documentelor prin care se confirmă terminarea lucrărilor şi preluarea de către beneficiar ,CNADNR, a exploatării tronsonului Medgidia-Cernavodă. Tot ei au confirmat şi prezenţa pe 29 noiembrie , la inaugurare , a oficialilor guvernamentali.
Campania electorală pare să fi rezolvat şi problemele financiare , chiar şi cele referitoare la plata subcontractorilor. „ Aceste două lucrări de succes , tronsonul Constanţa-Medgidia şi tronsonul Medgidia-Cernavodă , au arătat puterea consorţiului care le-a construit dar şi susţinerea financiară din partea beneficiarului , nu avem obiecţii din acest punct de vedere „ au ţinut să sublinieze constructorii. Până în data de 4 ianuarie 2013, termenul contractual de finalizare a lucrării, se efectuează ultimele retuşuri printre care şi montarea camerelor de supraveghere , multe dintre ele find deja amplasate dar nu sunt racordate la reţeau electrică.
Dezinteres total pentru deszăpezirea A2 şi A4
CNADNR este însă o altă grijă pentru A2 Constanţa-Cernavodă şi A4 ,centura de ocolire a Constanţei. Până la această oră, deşi se ofereau prin atribuire directă, nicio firmă nu s-a arătat interesată să încheie contracte de deszăpezire pentru iarnă. CNADNR a renunţat să se mai ocupe de selectarea firmelor şi a