Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Producătorii de alimente hunedoreni anunţă creşteri de preţuri

Publicat in Adevarul, joi 2 septembrie 2010 ·

Producătorii de alimente din judeţul Hunedoara anunţă mari majorări de preţuri. Ca să se aprovizioneze cu alimentele primare, hunedorenii vor trebui să aloce între 7 şi 60 la sută în plus la bugetul de mâncare. Aflaţi ce produse se vor scumpi şi cu cât !

Producătorii hunedoreni de alimente de strictă necesitate anunţă scumpiri. Potrivit lui Radu Furdui, manager la Lori Alba Brad, firmă din domeniul procesării cărnii, cu o excepţie, toate produsele s-au scumpit cu 7 la sută.

„Creşterea TVA-ului, plus o marjă de siguranţă, ne-au obligat să facem deja aceste scumpiri. Singurul produs pe care nu l-am scumpit şi al cărui preţ îl subvenţionăm din considerente de marketing este pulpa de porc”, a explicat Radu Furdui.

Gata cu preţul de vară

Sunt de asemenea ultimele zile în care ouăle şi carnea de pui se vând la preţuri de vară. „Vom scumpi ouăle din această lună, după ce, timp de cinci luni, vânzarea acestui produs a însemnat pentru companie o pierdere de 0,1 lei per bucată. La cumpărător, preţul unui ou va ajunge în această lună la 0,5 lei, ceea ce faţă de preţul verii înseamnă o scumpire de aproximativ 60 la sută. Vom majora şi preţul cărnii de pui între 0,5 şi un leu per kilogram. Dacă acum un pui grill mediu de două kilograme costă 8,59 de lei, din această lună pentru el se va plăti peste 10 lei”, a spus Alina State, administrator la AVIS 3000, companie producătoare de carne de pasăre şi ouă.

Mai scumpă cu 15-25 la sută va fi şi pâinea. Potrivit lui George Frântu, manager la Boromir, scumpirile sunt dictate de creşterea abruptă a preţului grâului pe piaţa mondială, în condiţiile în care Rusia a sistat exporturile. Până de Crăciun, hunedorenii vor cumpăra şi produsele lactate locale mai scump cu 15-25 la sută. „Nu mai există subvenţie pentru lapte şi sunt nevoit să aplic aceste scumpiri la toate produsele”, a spus Sorin

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum o ora
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 2 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Front comun pentru eliberarea ostaticilor din Gaza. Liderii din 18 țări, printre care și România, au semnat o declarație comună

Ziare.com acum 14 minute
Lideri din 18 țări ale lumii au semnat joi, 25 aprilie, o declaraţie comună prin care fac un apel pentru eliberarea ostaticilor din Gaza, a informat Administraţia Prezidenţială. "Solicităm eliberarea imediată a tuturor ostaticilor deţinuţi de Hamas

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către o mămică / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum 30 minute
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către o mămică, femeia care a agresat-o fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Pol

Tânără reținută după ce a înlocuit banii părinților săi cu bancnote false. Cum au aflat aceștia ce a făcut fiica lor

Ziare.com acum o ora
O tânără de 24 de ani a fost reţinută, după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate. Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută, poliţiştii demarând cercetările. ”Poliţiştii Brigăzii de

Pensionarii primesc pensia pe luna mai în avans, înainte de Paște

Wall-Street.ro acum 13 minute
Executivul a aprobat cele două acte normative care asigură plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, informează Ministerul Muncii printr-un comunicat, citat de Agerpres. "Pensiile aferente lu

Ziua porților deschise la o școală care formează meseriași

Ziarul Vaii Jiului acum o ora
Săptămâna altfel este un bun prilej de a cunoaște spre exemplu oportunitățile de studiu din viitor. Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” și-a deschis porțile pentru viitori posibili elevi, tineri dornici să deprindă tainele unei meserii. Joi, 25 april

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 5 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum 4 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Imagini din orașul Slănic, unde o stradă s-a surpat. Zeci de oameni din zonă, evacuați preventiv

Libertatea acum 4 ore
Imagini cu asfaltul care a luat-o la vale joi dimineață în oraşul Slănic din județul Prahova, lăsând în urmă un crater adânc de doi metri, pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătrați, au fost surprinse de martori și publicate pe rețelele sociale.

Vremea

București
acum

16°
joi

11°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°