Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lisabona, oraşul meu de suflet!

Publicat in Adevarul, miercuri 30 septembrie 2009 ·

Capitala Portugaliei, unde miroase atât de frumos a flori, a bezele şi a mâncare proaspăt gătită, este un loc care te momeşte la fiecare pas cu tot felul de delicii culturale şi culinare. Pentru a vizita Lisabona, aveţi nevoie de trei lucruri: încălţări comode, o hartă a oraşului şi o sticlă cu apă în rucsac. Mai aveţi nevoie şi de picioare sănătoase, pentru că e mult de mers şi sunt atâtea de văzut. Ca orice turist care are fluturi în stomac când se gândeşte la o vacanţă de vis la 3.000 de kilometri depărtare de casă, am căutat pe Google ce avea să-mi ofere Lisabona timp de o săptămână.

Nu voiam să ratez nimic: nici cel mai vechi cartier al oraşului, Alfama, nici castelul São Jorge, nici Basilica Estrela, nici Mănăstirea San Jeronimo din Belém sau faimosul Oceanariu. În prima zi, am mers patru ore încontinuu, apoi de la şase până la opt-nouă ore. A patra zi, am mers şchiopătând. Dar nu m-am dat bătută. Picioarele s-au obişnuit cu mersul pe jos şi n-au mai ripostat.

Deliciu tradiţional portughez

Am avut norocul să stau într-un hotel în centrul oraşului, într-un apartament la etajul al optulea, cu terasă şi cu o vedere splendidă spre Parcul Eduard al VII-lea, al doilea ca mărime din oraş, după Parcul Florestal de Monsanto. Nici după patru ore de zbor, plus alte trei petrecute prin aeroporturi, n-am rezistat tentaţiei de a gusta încă din prima seară din deliciile acestei capitale europene, cu vedere spre Oceanul Atlantic.

De la Marqués de Pombal, am mers pe Bulevardul Libertăţii, spre centrul oraşului, Baixa, unde era un zumzet continuu. Aici, am găsit un mic restaurant, aglomerat ochi, unde am mâncat cel mai bun sendviş din viaţa mea, tradiţional portughez, denumit „bifana“ (într-o chiflă pufoasă sunt aşezate bucăţi de carne de porc, fierte în suc propriu).

Baixa e zona căutată de turiştii amatori

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, despre vizita în Qatar: Avem în vedere atragerea de investiţii în valoare de 15 mld. euro

Mediafax acum 2 ore
Vizita de lucru în Statul Qatar are loc în perioada 16 aprilie-17 aprilie 2024. De asemenea, prim-ministrul Marcel Ciolacu se va întâlni cu reprezentanţi ai comunităţilor de români din Qatar. „Statul Qatar este un partener comercial important al Rom

VIDEO Incendiu masiv în centrul capitalei daneze: Clădirea bursei din Copenhaga, veche de patru secole, a fost distrusă de flăcări

HotNews acum o ora
Clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de un incendiu, transmite BBC. Børsen, clădire dinn secolul al XVII-lea, este una dintre cele mai vechi din oraș. bursa StockholmFoto: courtesy of Alex Dinescu Trecăt

Iranul şi-a închis instalaţiile nucleare în ziua atacului în Israel

News.ro acum 2 ore
Iranul şi-a închis instalaţiile nucleare duminică, în ziua atacului în Israel, a anunţat directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA) Rafael Grossi, relatează AFP. Într-o conferinţă de presă, în marja unei reuniuni a Consiliului de S

Premier Energy finalizează preluarea CEZ Vânzare, un furnizor de energie cu 1,2 milioane de clienți / Ce se întâmplă cu acești consumatori

HotNews acum 29 minute
Premier Energy anunță finalizarea achiziției CEZ Vânzare, un furnizor de electricitate și gaze cu un portofoliu de 1,2 milioane de clienți, care își schimbă denumirea în Premium Energy Vânzare. Tranzacția și schimbarea proprietarului nu au niciun im

Aluminiul, cuprul și nichelul se scumpesc după ce SUA și Marea Britanie au interzis importul acestor metale din Rusia

Ziare.com acum 59 minute
Prețul aluminiului, nichelului şi cuprului a crescut la London Metal Exchange (LME), după ce Statele Unite şi Regatul Unit au interzis importul acestor metale de origine rusă, în cadrul sancţiunilor menite să conducă la scăderea veniturilor Rusiei,

Băncile europene vor să fie desemnate de UE drept sector strategic

Adevarul acum o ora
Băncile europene au făcut un apel către Uniunea Europeană pentru a le desemna drept unul din sectoarele de importanţă "strategică", avertizând că în joc este competitivitatea lor şi viitorul blocului comunitar, transmite Reuters.

VIDEO Federația de Fotbal prezintă imnul României pentru EURO 2024 / Cântă: Smiley, Andreea Esca, Andra, Pavel Bartoș, Theo Rose și Irina Rimes

G4Media acum o ora
”Visăm Împreună” este imnul oficial al echipei naționale pentru EURO 2024, iar FRF a prezentat marți videoclipul melodiei care îi va însoți pe tricolori la competiția din acest an. Piesa “Visăm Împreună”, lansată special pentru acest moment de casa

Video Incendiu devastator la vechea bursă din Copenhaga

Mediafax acum 43 minute
Clădirea emblematică, datând din 1625, cuprinsă de un incendiu masiv, în timp ce turnul său caracteristic se prăbuşeşte. Eforturile de stingere a incendiului împiedicate de schelele exterioare, iar temerile se adâncesc în legătură cu extinderea focu

Percheziţii ale procurorilor DIICOT Timişoara, în Arad, la o firmă care se ocupă cu importul de deşeuri

News.ro acum o ora
Procurorii DIICOT Timişoara şi poliţiştii de la Brigada de Combatere a Criminaşităţii Organizate fac marţi dimineaţă mai multe percheziţii la sediul unei firme din Arad care se ocupă cu importul de deşeuri din vestul Europei, precum şi la mai multe

Miliarde de lei au ajuns în județul Timiș. Alfred Simonis: “La București trebuie să impui respect”

Press Alert acum 2 ore
Mai bine de 30 de ani, Timișul și Timișoara au fost văduvite de investiții din fonduri guvernamentale, cel mai important județ al țării fiind mereu la coada listei banilor. Această abordare a început să se schimbe după ce Marcel Ciolacu a devenit pr

Vremea

București
acum

23°
mar.

18°/30°
mie.

12°/22°
joi

8°/11°
vin.

6°/14°
Iasi
acum

17°
mar.

14°/29°
mie.

8°/18°
joi

5°/8°
vin.

3°/13°
Constanta
acum

23°
mar.

15°/24°
mie.

16°/21°
joi

10°/15°
vin.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

8°/25°
mie.

6°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

21°
mar.

7°/26°
mie.

6°/11°
joi

6°/13°
vin.

3°/12°