Consorţiul de firme condus de turcii de la Kiat a câştigat anul trecut licitaţia pentru modernizarea a peste 400 de kilometri de drumuri judeţene, care trec prin circa 50 de localităţi. Contractul va fi reziliat, întrucât firma cere sume mult mai mari decât suma cu care a câştigat licitaţia: 66 de milioane de euro. Numele Kiat a apărut şi în dosarul Apostu.
În 2014, judeţul Cluj trebuia să aibă 423 km de drumuri judeţene modernizate şi realilitate - care făceau legătura între cel puţin 50 de localităţi - conform contractului încheiat, în vara anului trecut, cu consorţiul de firme Kiat Group Construct, Tehnic-Asist şi Damar Consult. Suma cu care s-a câştigat licitaţia: 281,7 milioane de lei (circa 66 mil. euro), fără TVA. La un an de când s-a încheiat contractul, exista doar câteva tentative de începere a lucrările şi hotărârea preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, de a rezilia contractul. „Ei au schimbat proiectele de realizarea a drumurilor. Ei spun că pentru a fi bun proiectul trebuie să cheltuim mai mulţi bani, ori nu sunt de acord cu aceasta. Dacă nu erau mulţumiţi de proiectele tehnice trebuiau să spună acest lucru înainte de a participa la licitaţie", explică Uioreanu. Acesta spune că săptămâna viitoare va propune consilierilor judeţeni rezilierea contractului. „La 30 de zile după decizia consilierilor putem începe o nouă licitaţie. Asta cu condiţia să nu fie contestată de Kiat. Atunci se va judeca în instanţă şi nu ştim cât va dura. Termenul lor de finalizare a celor 400 de kilometri era de 3 ani şi au făcut aproape nimic", a susţinut Uioreanu.
Kiat nu vrea să respecte contractul
„Consiliul Judeţean Cluj a primit, luni, adresa oficială prin care asocierea formată din SC KIAT GROUP CONSTRUCT SRL, SC TEHNIC ASIST SRL şi SC DAMAR SRL îşi precizează poziţia oficială referitoare la derularea în continuare a Acordului