Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oslo. Un an de la masacru

Publicat in Adevarul, joi 19 iulie 2012 ·

22 iulie 2011 a fost pentru Norvegia cea mai sângeroasă zi de după cel de-al Doilea Război Mondial.

În după-amiaza zilei de 22 iulie 2011, norvegianul de 32 de ani Anders Behring Breivik a plasat o bombă în centrul oraşului Oslo, apoi a mers pe insula Utoya, unde a omorât 69 de tineri care se aflau într-o tabără de vară. Bilanţul atacului cu bombă şi al asaltului armat este de 77 de morţi şi peste 200 de răniţi.

E cea mai mare tragedie pe care a cunoscut-o Norvegia de la al Doilea Război Mondial încoace. Totodată, este un semnal de alarmă în evoluţia societăţilor democratice şi o lecţie despre cât de uşor poate fi învins un sistem de securitate semi-adormit precum cel al Norvegiei, o ţară unde nu se întâmplă niciodată nimic. Un tânăr plin de frustrări, retras din viaţa socială în lumea jocurilor video şi a ideologiei anti-islamice, a pregătit de unul singur o apocalipsă. Ce a învăţat Norvegia din asta? - într-un reportaj de la faţa locului.

Concediu de depresie

Oslo e un oraş ca o staţiune balneară. Mergi cu metroul printre stânci şi păduri. Păduri norvegiene. Oamenii sunt amabili şi naivi, trişti şi buni. Trăiesc bine, căci Norvegia are petrol. Dar vremea e cruntă şi rar văd norvegienii soarele. Îşi pot lua concedii de depresie, aparte de cele de odihnă. Notaţi că în urmă cu câţiva ani, la Bergen, al doilea oraş ca mărime din Norvegia, a plouat vreme de 85 de zile consecutiv. Speranţa de viaţă depăşeşte 80 de ani. Să trăieşti 80 de ani în mediul acesta lacustru! Când nu fac sport, norvegienii stau în case. „Å kose seg" e ceva aproape intraductibil în alte limbi. Înseamnă a sta în casă şi a te simţi bine, cu mintea goală, fără să faci nimic important. Viaţa înseamnă familia, slujba, Ikea, Volvo, Apple, iarna - schi la Lillehammer, vara - plajă la Malaga. Dacă nu intri în acest şablon, nu supravieţuieşti.

După 22 iul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O femeie din București și-a înjunghiat soțul de două ori în decurs de 13 ore. Bărbatul a cerut ajutor după a doua agresiune

HotNews acum 17 minute
O femeie din București a fost reținută după ce şi-a înjunghiat de două ori soţul, la interval de 13 ore, transmite News.ro. Starea bărbatului este critică. atac cu cutitulFoto: blickwinkel / Alamy / Alamy / Profimedia După a doua agresiune, bărbatul

Ciolacu: Până la finele anului vrem o aderare completă la spațiul Schengen

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că aderarea la spaţiul Schengen aerian şi maritim de la 31 martie constituie o victorie a României şi a dat asigurări că se urmăreşte o aderare completă până la finalul anului, relatează Agerpres. Ciolacu a puncta

Parlamentul se reuneşte marţi pentru a marca trecerea a 20 de ani de la aderarea României la NATO

Mediafax acum 55 minute
Deputaţii şi senatorii se reunesc marţi, 2 aprilie, începând cu ora 15.00, pentru a participa la şedinţa comună convocată pentru a marca trecerea a 20 de ani de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică şi a 75 de ani de existenţă a NATO, potri

Dosarul Ferma Dacilor: Cornel Dinicu scapă de arestul la domiciliu. Decizia este definitivă

HotNews acum 48 minute
Cornel Dinicu va fi eliberat sub control judiciar după ce Tribunalul Prahova a respins vineri, printr-o decizie definitivă, solicitarea procurorilor de prelungire a arestului la domiciliu, potrivit deciziei publicate pe portalul justiției. Cornel Di

Rareş Bogdan: După redistribuire, Alianţa PSD-PNL poate obţine 20 de mandate de europarlamentari. SOS-ul doamnei Şoşoacă nu va intra în Parlamentul European, iar AUR nu va lua mai mult de cinci-şase mandate

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan susţine că Alianţa PSD-PNL poate lua la redistribuire 20 de mandate de europarlamentari, el precizând că AUR va avea cinci-şase mandate, în timp ce SOS nu va atinge pragul de cinci la sută.

VIDEO O dronă ar fi fost filmată în apropierea oraşului Brăila / Ce spun oficialii / Armata i-a dat raportul premierului

Mediafax acum o ora
O dronă ar fi fost filmată în Brăila, în zona Grădina Mare, aproape de Dunăre, scrie presa locală din Brăila. Incindentul ar fi avut loc joi noaptea. Autorităţile nu au semnalat probleme.

Oficial de la ISU Dobrogea despre explozia de la Rafinăria Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
O explozie urmată de incendiu a avut loc în această dimineață la Rafinăria Petromidia, cu degajări foarte mari de fum. Potrivit IGSU, la nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor m

Erdogan, prima vizită în SUA în mandatul lui Joe Biden

HotNews acum 4 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va efectua o vizită în Statele Unite ale Americii pe 9 mai, a anunţat vineri un responsabil turc din sfera securităţii, scrie Reuters. Recep ErdoganFoto: Adem ALTAN / AFP / Profimedia Va fi prima vizită a lui E

Ciolacu a discutat cu Armata despre drona căzută la Brăila: Nu este prima, mi-aş dori să fie ultima

Mediafax acum 2 ore
„Acum câteva minute am discutat cu ministrul Apărării. De aseară s-a închis perimetrul şi se desfăşoară o anchetă. Nu este prima, mi-aş dori să fie ultima. Nu a pus viaţa în pericol nimănui. (...) Momentan nu avem victime şi nu sunt astfel de proble

Italia: Clipe de groază în telescaun. Pasagerii au fost surprinşi de rafale de vânt de 110 km/h - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Imagini surprinse joi după-amiază în Valle d'Aosta, în Alpii italieni, arată cum pasagerii dintr-o instalaţie de telescaun sunt zguduiţi violent de rafale de vânt extrem de puternice, relatează Le Figaro. Vântul s-a înteţit pe neaşteptate la Breuil-

Vremea

București
acum

24°
vin.

11°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

23°
vin.

11°/23°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/22°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

10°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
Timisoara
acum

22°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

14°/25°