Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Părintele comunismului a trăit și a murit sărac

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 5 mai 2012 ·

Karl Marx, fondator al socialismului ştiinţific, al materialismul dialectic şi istoric şi al economiei politice ştiinţifice, vedea lumina zilei pe 5 mai 1818, în oraşul Trier din Prusia (Germania), într-o familie din clasa de mijloc, de origine evreiască, dar al cărui tată s-a convertit la protestantism pentru a-şi păstra slujba de avocat.

La vârsta de 17 ani, Marx se înscria la Facultatea de Drept din Bonn, dar nu după mult timp, tatăl său îl trimite la Berlin, deoarece avea un comportament dezordonat. La Berlin, Marx îşi va petrece următorii patru ani, timp în care studiază dreptul, filosofia şi istoria, însă va avea o prezenţã slabã la cursuri.

În 1837 îl are ca profesor şi pe Hegel, care va avea o mare influenţă asupra gândirii sale de mai târziu. Tot aici va devein editor al unui ziar liberal-sprijinit de industriaşi, ziar care manifesta împotriva autocraţiei din Prusia acelor vremuri. Articolele lui Marx, mai ales acelea legate de problemele economice conduc la închiderea ziarului şi la emigrarea lui Marx în Franţa.

În condiții deplorabile

La Paris, unde ajunge în 1843, ia legătura cu socialiştii francezi şi germani şi devine comunist. Scrie câteva lucrări economice dar care rămân sub formă de manuscris până în 1930. Tot aici se dezvoltă şi parteneriatul cu Friedrich Engels (1820-1895). Familia lui Engels era foarte prosperă datorită activităţii de prelucrare a bumbacului, având fabrici la Manchester.

Datorită acestui fapt Engels a putut să îl sprijine şi material pe gânditorul idealist care de obicei nu prea avea posibilitatea să își întrețină cum trebuie nevasta şi copiii. Când Marx s-a instalat cu familia la Londra din cauza ideilor sale revoluţionare, acolo a suferit și mai mult din punct de vedere material. Va trãi în condiţii deplorabile, izbutind însã sã realizeze principala operă, “Capitalul”, despre care rec

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un alt personaj important, inculpat în dosarul Mineriadei, s-a prezentat la Parchet. Când va fi audiat Ion Iliescu

Ziare.com acum 53 minute
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.

Morişca de vânt de pe cabaretul Moulin Rouge a căzut

Mediafax acum o ora
„Nu ştim ce s-a întâmplat, s-a întâmplat între orele 2.00 şi 3.00 dimineaţa, nimeni nu a fost rănit”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Reuters. Acesta a adăugat că ultimul spectacol al serii s-a încheiat la ora 1.15 dimineaţa. Moulin Rouge a fo

Percheziții la „băieții deștepți” din Energie: Mascații au descins la Complexul Energetic Oltenia / DNA suspectează patru persoane de luare de mită

Gandul acum 37 minute
DNA face, joi, șapte percheziții, într-un dosar în care exista suspiciunea de luare de mită. Oamenii legii au descins inclusiv la Complexul Energetic Oltenia. Patru persoane au calitatea de suspect. Surse judiciare au precizat, pentru GÂNDUL, că, jo

ANM: Ploi în mare parte a țării până vineri / Prognoza meteo pentru București

HotNews acum 42 minute
Administrația Națională de Meteorologie a transmis o informare în care avertizează că de joi dimineață și până vineri dimineață în pare parte din țară vor fi averse însoțite de descărcări electrice și rafale de vânt. Ploaie torentialaFoto: Sergii Pe

Caz șocant în București „Maestru spiritual” și instructor de yoga, acuzat de trafic de persoane și viol

Ziua Constanta acum 2 ore
Oamenii legii fac, joi dimineață, mai multe percheziții în Capitală! Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, împreună cu procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infrac

Anișoara Cușmir, CAMPIOANĂ olimpică la săritura în lungime acum patru decenii, este invitata emisiunii „Drumul spre Paris” de joi, 25 aprilie

Gandul acum 23 minute
Anișoara Cușmir, campioană olimpică la săritura în lungime acum patru decenii, este invitata emisiunii Drumul spre Paris, realizată de Daniel Nazare. Deține funcția de președinte a FR de Atletism și va discuta despre șansele sportivilor noștri la Pa

Ciolacu, întrevedere cu Jutta Urpilainen, comisarul european pentru Parteneriate Internaţionale

Mediafax acum 31 minute
„Şeful Executivului român a arătat că agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, pe lângă provocările la adresa securităţii în zonă, a condus şi la perturbarea pieţelor globale şi a lanţurilor de aprovizionare şi a apreciat că strategia de diplomaţie eco

Metrorex: Noul tren Metropolis produs de Alstom a sosit la Depoul Berceni. Trenul are camere de supraveghere interioare şi exterioare, sisteme de alarmare în caz de urgenţă, locuri special amenajate pentru persoanele cu dizabilităţi, folie anti-grafitti

News.ro acum o ora
Noul tren Metropolis produs de Alstom Transport SA a sosit joi la Depoul Berceni, anunţă Metrorex. Trenul are camere de supraveghere interioare şi exterioare cu înregistrare şi transmitere la bordul mecanicului a imaginilor din vagoane, are afişaj d

Calendar ortodox Ce sfânt este pomenit astăzi, 25 aprilie 2024?

Ziua Constanta acum 2 ore
Sfantul Cuvios Vasile de la Poiana Marului s-a nascut in anul 1692 in localitatea Poltava din Ucraina. Vine in Tara Romaneasca, foarte probabil pe vremea lui Constantin Brancoveanu si a Mitropolitului Antim Ivireanu, cand viata bisericeasca si cultu

Expert: Bolile transmise de ţânţari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice

Mediafax acum 3 ore
Insectele răspândesc boli precum malaria şi febra dengue, a căror prevalenţă a crescut foarte mult în ultimii 80 de ani, deoarece încălzirea globală le-a oferit condiţii mai calde şi mai umede. Prof. Rachel Lowe, care conduce un grup de rezilienţă î

Vremea

București
acum

13°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

17°
joi

11°/20°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

7°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°