Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul demisionar al Economiei, Valeriu Lazăr, admite că Vlad Filat ar putea conduce următorul Cabinet de miniştri

Publicat in Adevarul, sâmbătă 9 martie 2013 ·

Declaraţia a fost făcută într-un interviu pentru Radio Europa Liberă. Valeriu Lazăr a precizat totuşi că, dacă ar fi liderul unui partid, s-ar ţine departe de funcţia de premier.

„Admit orice. Dacă aş fi liderul unui partid politic, locomotiva acestui partid, m-aş ţine departe de funcţia de prim-ministru. Partidul Liberal Democrat, ca şi Partidul Democrat şi Partidul Liberal, la fel ca şi oricare altă formaţiune trebuie să-şi ia singure deciziile”, a declarat la Europa Liberă Valeriu Lazăr, vicepremier şi ministrul Economiei, din partea Partidului Democrat.

„Viitorul guvern va avea o responsabilitate enormă. Dacă asupra viitorului guvern va plana această valenţă puternică politică, nu aşteptaţi reforme, nu aşteptaţi rezultate, oricine ar fi prim-ministru”, a mai spus oficialul demisionar.

Anterior, Dumitru Diacov, preşedintele de onoare al Partidului Democrat, a declarat pentru "Adevărul" că Republica Moldova ar putea avea un nou Guvern în cel mult două săptămâni, dacă ar exista bunăvoinţă între liderii AIE. Deputatul a mai dat de înţeles că formaţiunea sa nu a spus că nu-l acceptă pe Vlad Filat la funcţia de premier.

„Câteva persoane au spus asta. Nu există încă o decizie a partidului în acest sens. Sunt posibilităţi să găsim candidaţi care să întrunească voturile celor trei partide. Văd anumite persoane la această funcţie, dar nu pot da nume pentru că sunt om serios. Din AIE, PLDM este partidul care trebuie să ne spună cum vede această situaţie. De fapt, depinde şi de reprezentanţii PLDM dacă doresc să găsească un compromis sau să fie principiali şi să meargă până la capăt“, a declarat Dumitru Diacov pentru „Adevărul“.

Vlad Filat a prezentat demisia Guvernului ieri, după ce, la 5 martie, 54 de deputaţi (comunişti, democraţi, grupul socialiştilor şi neafiliaţii Mihai Godea şi Sergiu Sârbu) au susţinut moţiunea de cenzură înaintată Execu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șeful NATO, după discuţia cu Iohannis: România este esenţială pentru apărarea Flancului Estic şi s-a angajat să sprijine Ucraina

HotNews acum 54 minute
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, afirmă, după discuţia cu preşedintele Klaus Iohannis, că România este esenţială pentru apărarea Flancului Estic al Alianţei şi va continua să sprijine Ucraina. Jens Stoltenberg, secretarul general al NAT

Fete de 13 ani, dispărute din judeţele Argeş şi Botoşani / Poliţia le caută - FOTO

News.ro acum 56 minute
Două fete de 13 ani sunt căutate, marţi seară, de poliţiştii din judeţele Botoşani şi Argeş, după ce au dispărut de acasă. ”Sunaţi la 112 dacă o vedeţi pe Maria! Poliţiştii botoşăneni efectuează verificări pentru localizarea unei minore, de 13 ani,

Un primar din Alba, găsit spânzurat

HotNews acum o ora
Primarul comunei Vinţu de Jos, Petru Ioan Barbu, a fost găsit spânzurat, marţi, într-o anexă a locuinţei sale, scrie Agerpres. Polițist criminalistFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea „La data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 17.30, Inspectoratul de P

Handbal: Tatăl Cristinei Neagu a decedat; CSM Bucureşti: Strângem rândurile alături de căpitanul nostru!

News.ro acum 3 ore
Campioana CSM Bucureşti a transmis, marţi, un mesaj public de condoleanţe Cristinei Neagu, al cărei tată a decedat. ”Întregul club CSM Bucureşti este alături de Cristina Neagu în suferinţa provocată de pierderea celui care se mândrea mereu cu fiica

Gorghiu a trimis cereri de urmărire penală pentru Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Wall-Street.ro acum 4 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, i-a trimis procurorului general Alex Florenţa cererile de urmărire penală a lui Petre Roman şi Gelu-Voican Voiculescu, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. Potrivit unui comunicat al MJ transm

UPDATE - Preşedintele Klaus Iohannis a discutat, telefonic, cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg despre situaţia de securitate din Ucraina şi din Marea Neagră / Mesajul secretarului general al Alianţei

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a avut, marţi, o discuţie telefonică substanţială cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg despre situaţia de securitate din Ucraina şi din Marea Neagră. „România a sprijinit puternic Ucraina încă din p

Marcel Ciolacu, către românii din Qatar: Sunt ferm convins că în Qatar câştigaţi mult mai bine financiar decât aţi fi câştigat în România, în acest moment / Este evident că mi-aş dori să reveniţi în România - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a avut, marţi, o întâlnire cu românii stabiliţi în Qatar, cărora le-a transmis că este convins că în această ţară câştigă mult mai bine din punct de vedere financiar, decât ar câştiga în România, dar le-a transmis şi că îşi

Marius Tucă Show începe miercuri, 17 APRILIE, de la ora 20.00, live pe gândul.ro / Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe miercuri, 17 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe

Ministerul Muncii: Legea care reformează sistemul de asistenţă socială a fost promulgată

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii, noua lege a presupus modificarea a şase acte normative. Aceasta va intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial. „Legea a fost gândită să îmbunătăţească protecţia beneficiarilor atât în pr

Drone observate de militarii de la baza aeriană Kogălniceanu în apropierea aeroportului / A fost sesizat Parchetul Militar

HotNews acum 5 ore
Drone au fost observate de militarii Bazei Aeriene 57 Mihail Kogălniceanu, în cursul nopţii de luni, în apropierea aeroportului Mihail Kogălniceanu, au declarat pentru agenția News.ro reprezentanţii MApN, care au precizat că acestea erau probabil de

Vremea

București
acum

24°
mar.

17°/30°
mie.

13°/26°
joi

8°/13°
vin.

5°/17°
Iasi
acum

15°
mar.

14°/29°
mie.

8°/15°
joi

5°/8°
vin.

5°/13°
Constanta
acum

17°
mar.

15°/24°
mie.

16°/21°
joi

9°/16°
vin.

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

9°/25°
mie.

5°/9°
joi

4°/6°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

mar.

7°/27°
mie.

6°/12°
joi

4°/10°
vin.

4°/13°