Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BCR va emite obligaţiuni în lei, pe termen mediu

Publicat in Adevarul, miercuri 24 ianuarie 2007 ·

Acţionarii Băncii Comerciale Române (BCR) vor discuta, în 21 februarie, un program de emisiuni de obligaţiuni pe termen mediu, care se va derula pe mai mulţi ani, în limita unui plafon de Acţionarii Băncii Comerciale Române (BCR) vor discuta, în 21 februarie, un program de emisiuni de obligaţiuni pe termen mediu, care se va derula pe mai mulţi ani, în limita unui plafon de aproximativ un miliard de euro, echivalentul în lei. Programul de obligaţiuni pe termen mediu se poate întinde până la 5-7 ani, iar obligaţiunile vor avea scadenţe pe 2-3 ani. Strategia presupune selectarea unor aranjori şi negocierea unei scheme de finanţare, iar tragerile vor fi efectuate în funcţie de nevoile de lichidităţi ale BCR, care poate apela oricând la o emisiune de obligaţiuni, fără a mai parcurge toate etapele pentru organizarea unui asemenea împrumut. În cadrul unor astfel de aranjamente, rambursarea unei emisiuni se efectuează, cel mai adesea, printr-o nouă vânzare de obligaţiuni. Erste Bank, acţionarul majoritar al BCR, a lansat săptămâna trecută, tot pe pieţele internaţionale, obligaţiuni de 450 milioane de lei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Motivul aberant pentru care un bărbat a anunțat prezența unei bombe la bordul avionului ce a aterizat de urgenţă la Timişoara SURSE

Ziare.com acum 48 minute
Un cetăţean din Polonia ar fi fost cel care a anunţat prezenţa unei bombe la bordul avionului care efectua o cursă charter de la Wroclaw spre Hurgada şi care a trebuit să aterizeze la Timişoara, potrivit unor surse. Conform aceloraşi surse, cetăţean

Ciolacu măreşte presiunea pe Cîrstoiu: Trebuie să explice toate aspectele, astfel nu putem merge mai departe

Mediafax acum o ora
Întrebat vineri dacă îi va cere lui Cătălin Cîrstoiu să se retragă, Marcel Ciolacu a spus: „Eu nu cer nimănui să se retragă sau să nu se retragă. Având o experienţă politică, spun eu, mai mare decât domnul doctor Cîrstoiu, eu am făcut o recomandare

Popescu Piedone și-a depus oficial candidatura: „Dacă PSD vrea o victorie în toamnă, ar fi înțelept să mă susțină”

HotNews acum 34 minute
Cristian Popescu Piedone și-a depus oficial candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei din partea PUSL, el invitând PSD să-l susțină, dacă social-democrații își doresc să obțină victoria la alegerile prezidențiale din toamnă. La eveni

Când se reia procesul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai. Cererea de abținere a judecătoarei a fost respinsă

Ziare.com acum 48 minute
Cererea de abţinere a judecătoarei din dosarul lui Vlad Pascu de la Judecătoria Mangalia a fost respinsă, vineri, 19 aprilie, iar decizia instanţei este definitivă. „Respinge, ca nefondată, cererea de abţinere formulată de către doamna judecător Pop

Poliția Română Tablou de 2 milioane de euro, găsit în România – a fost furat dintr-o galerie de artă din Oxford

Ziua Constanta acum 3 ore
Un tablou în valoare de 2.000.000 de euro a fost găsit în România. Autoritățile spun că bunul cultural ar fi fost tranzacționat pe piața neagră și că face parte din lotul tablourilor furate în noaptea de 14 martie 2020, dintr-o galerie de artă din O

Automatele comerciale vor trebui dotate cu aparate de marcat electronice fiscale

Mediafax acum o ora
Companiile care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale care funcţionează pe bază de plăţi cu cardul, precum şi de acceptatoare de bancnote sau monede, au obligaţia de a le dota cu aparate de mar

Ciolacu spune că până când Cîrstoiu „nu va explica toate aspectele apărute în spaţiul public, nu poate merge înainte ca fiind candidat al coaliţiei”

Libertatea acum 37 minute
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat vineri, 19 aprilie, că medicul Cătălin Cîrstoiu trebuia să fi organizat deja conferința de presă în care să dea explicații în legătură cu dezvăluirile din spațiul public despre activitatea sa, precizând c

Război în Gaza, ziua 195. Surse: Israelul a lansat o operațiune în Iran

Press Alert acum 45 minute
Israelul a desfășurat o operațiune în Iran în noaptea de joi spre vineri. Informația a fost prezentată de o sursă a NBC News. Iranienii au folosit bateria antiaeriană și au suspendat mai multe zboruri. Sursa susține că oficialii israelieni i-au noti

Klaus Iohannis va face săptămâna viitoare o vizită oficială în Coreea de Sud

HotNews acum 3 ore
Președintele Klaus Iohannis va merge într-o vizită oficială în Coreea de Sud, în perioada 22-24 aprilie 2024, anunță Administrația Prezidențială. Este al patrulea turneu oficial al președintelui din ultimul an, după ce a călătorit în Asia, Africa și

Marcel Ciolacu: În fiecare zi, în Dubai sunt 100.000 de români în vacanţă. Este normal că dimensiunea reprezentanţelor, consulatelor, trebuie modificată

News.ro acum 30 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, la finalul viziteo oficiale în Emiratele Arabe Unite, că în fiecare zi, în Dubai sunt 100.000 de români în vacanţă şi este normal că dimensiunea reprezentanţelor, consulatelor din Dubai, din Abu Dhabi, tre

Vremea

București
acum

13°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

11°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

12°
vin.

7°/12°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

12°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/16°
dum.

6°/16°
lun.

4°/6°