Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Circul lui Mircea Sandu

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 8 noiembrie 2011 ·

Am auzit-o şi pe asta. “FIFA şi UEFA sînt mai căcăcioase decît oricine în momentul ăsta, pentru că au probleme cu FC Sion”, ne-a anunţat Mircea Sandu, distinsul domn care ne conduce fotbalul la pierzanie de 20 de ani. Să traducem un pic vorbele pline de duh ale domniei sale. Cum ar veni, şefii fotbalului mondial nu se bagă în ancheta DNA privind dezafilierea Craiovei pentru că au o frică viscerală de alte complicaţii. Ne sugerează Sandu că, dacă nu exista cazul Sion, Blatter şi Platini ar fi mers pînă în pînzele albe pentru a respecta regulamentele şi ar fi propus soluţia de şantaj: justiţia să-şi scoată nasul din izmenele fotbalului românesc, altfel vă dezafiliem.

De cînd DNA-ul îi suflă în ceafă, Mircea Sandu s-a lansat într-un număr excepţional de echilibristică, aşa cum doar un circar veritabil ştie s-o facă. Luni seară, ne anunţase că, din cauza mediatizării excesive a anchetei DNA, federaţia a pierdut un sponsor important, firma Ursus. Acum, tătucul fotbalului românesc şi-a suflecat mînecile şi s-a lansat în ironii la adresa domnilor în costume negre de la Zurich şi Nyon.

Cursa nebunească pe sîrmă a şefului din Vasile Şerbănică nr. 12 se poate termina rău. Sub el, cu plasa întinsă aşteaptă procurorii DNA, dar Sandu ştie că salvarea nu e în jos. În spate sînt confraţii din fotbalul românesc, însă marele conducător s-a desprins din rîndul lor pentru le arăta anchetatorilor că el e independent, incoruptibil şi curajos. Înaintea sa, la capătul sîrmei sunt tocmai domnii în costume negre. Ce vor zice ei cînd vor afla că sunt de fapt nişte, scuzaţi exprimarea, “căcăcioşi”? Şi cine o spune? Unul care e membru în Comitetul Executiv al UEFA, adică tot un “căcăcios”.

Mircea Sandu mai are o soluţie ca să iasă din încurcătură. S-o ia în sus, dar mai sus decît şef de federaţie momentan nu se poate.

Am auzit-o şi pe asta. “FIFA şi UEFA sînt mai căcăci

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 3 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Emisiunile zilei de vineri, 19 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 3 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 8 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 7 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 2 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum 5 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Şeful armatei din Kenya şi alţi 9 oficiali militari au murit într-un accident de elicopter

News.ro acum 5 ore
Şeful armatei kenyene, Francis Omondi Ogolla, şi alţi nouă oficiali militari au murit joi într-un accident de elicopter în vestul ţării, a anunţat preşedintele ţării, William Ruto, relatează AFP. "Astăzi, la ora 14.20 (10.20, ora României), naţiunea

Cel mai căutat fugar american a fost prins în Piața Sf. Petru din Vatican, în timp ce Papa Francisc ținea audiență generală

Press Alert acum 4 ore
Foto: Arhivă Poliția italiană l-a arestat pe bărbatul aflat în fruntea listei „most wanted” a autorităților americane. Acesta a fost prins în Piața Sf. Petru din Vatican. Piața era plină cu pelerini și turiști deoarece Papa Francisc ținea audiența g

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 6 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Vremea

București
acum

vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

7°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

3°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°