Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SHOW la Mediaş! Întoarceri de scor şi goluri de senzaţie! Gaz Metan - Ceahlăul 3-1! VIDEO REZUMAT

Publicat in Pro Sport, luni 12 decembrie 2011 ·

Grav accidentat joia trecută, la sfertul de Cupă cu Poli, atacantul lui Gaz Metan, Cristi Bud, nu poate sta departe de terenul de joc. "Fotbalul e viaţa mea, deşi acum trec printr-un coşmar", mărturiseşte Bud, care are sprijinul total al şefilor de la Mediaş. 40.000 de euro va costa operaţia şi recuperarea atacantului.

Gaz Metan a obţinut ieri o victorie cu emoţii împotriva Ceahlăului, scor 3-1, medieşenii fiind nevoiţi să revină după ce au primit gol încă din minutul 2. Atenţia publicului s-a îndreptat însă şi către Cristi Bud, atacantul care s-a accidentat grav în urmă cu câteva zile şi care va rata tot sezonul. Aceasta deoarece Bud a ţinut să vadă din tribune meciul, iar colegii i-au dedicat victoria. Atacantul a primit o veste bună şi de la şefii Gazului, care au decis să suporte în totalitate costurile cu operaţia la menisc şi ligamente, în jur de 40.000 de euro. Bud va efectua în aceste zile un RMN, iar operaţia o va face la Porto. "Bud are tot sprijinul nostru. Nu trebuie să îşi facă griji pentru operaţie, deoarece o vom plăti noi. Sperăm ca la vară să revină la forma la care era acum", a anunţat Ioan Horoba.

Ar putea reveni definitiv la Mediaş

Totodată, e foarte probabil ca atacantul să fie cedat definitiv de la CFR la Mediaş. "Vom discuta cu domnii Paszkany şi Mureşan să îl mai lase cel puţin un sezon la noi, poate chiar definitiv, mai ales că acum nu va mai juca aproape deloc până la vară", a mai precizat Horoba.

Le mulţumesc celor de la Gaz că au încredere în mine. Sper să trec peste această accidentare, fiindcă acum sunt în cel mai greu moment al carierei

Cristi Bud, atacant Gaz Metan

Fanii Gazului nu l-au uitat nici pe Bud, afişând un banner pe care scria:"Cristi, suntem alături de tine!"

Dan Roman a luat aseară poate cel mai penibil "roşu" din carieră, după ce a primit două "galbene" pentru că şi-a scos tricoul du

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alarmă în centrul Londrei. Mai mulţi cai din cavaleria regală au scăpat liberi pe stradă, o persoană a fost rănită - VIDEO

News.ro acum o ora
Mai mulţi cai, între care unul plin de sânge, au fost scăpaţi de sub control în Londra şi cel puţin o persoană a fost rănită, armata fiind chemată să ajute la localizarea animalelor, au anunţat miercuri autorităţile din capitala britanică, relatează

Premierul Ciolacu, către liderii PSD: „Oamenii politici, printre care mă număr şi eu, au învrăjbit prea mult românii”

HotNews acum 34 minute
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat că mulți dintre oamenii politici, printre care s-a inclus și el, au contribuit la învrăjbirea românilor. Ciolacu a făcut această afirmație la lansarea candidaturii primarului Sectorului 4, Daniel Băluță, p

Marcel Ciolacu: Locul domnului Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât ca primar, în continuare, la Sectorul 5

News.ro acum 18 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât ca primar, în continuare, la Sectorul 5, el precizând că nu va negocia cu acesta pentru retragerea din cursa electorală. Marcel Ciolacu

Directorul general al Poştei Române: Până de sărbători putem livra pensiile / Depinde când ne intră banii în conturi, iar în funcţie de acest lucru vom şti dacă vom ruga salariaţii să lucreze în zilele libere, fie pe 1 mai, fie pe 3 mai

News.ro acum 3 ore
Directorul general al Poştei Române, Valentin Ştefan, a anunţat, miercuri, că vor fi livrate pensiile, până de sărbătorile pascale. El a precizat că, în funcţie de momentul în care vor intra banii în conturile compamniei, vor fi rugaţi salariaţii să

Companiile PPC din România îşi dezvăluie noua identitate de brand

Crai Nou acum 31 minute
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în faţa comunităţii, angajamentul de a crea valoare pentru toţi, de a fi o o

Descoperire șocantă în curtea unui spital din Vaslui. Schelete umane găsite în urma unor săpături

Adevarul acum 56 minute
Mai multe schelete umane au fost descoperite cu ocazia unor săpături efectuate pentru realizarea unor lucrări de excavare în curtea Spitalului nr. 2 Vaslui. Sunt luate în calcul mai multe variante.

Peste 400 de ciclişti se pregătesc pentru primul Campionat European de Mountain Bike din România

Mediafax acum 21 minute
România va găzdui în perioada 8-12 mai, pentru prima dată, Campionatul European de Mountain Bike. Evenimentul se bucură de participarea a peste 400 de ciclişti din peste 17 ţări europene. Competiţia se va desfăşura la Cheile Grădiştei, în judeţul Br

Ambulanță lovită de tramvai în București: Transporta un bolnav din Călărași la spitalul Floreasca

Ziare.com acum 3 ore
Un accident în care au fost implicate o ambulanță și un tramvai a avut loc miercuri, 24 aprilie, în București. Ambulanța transporta un pacient de la spitalul din Călărași la spitalul Floreasca din București în momentul în care a fost lovită de un tr

Actor orădean condamnat la 6 ani de închisoare pentru viol: „Dosarul este o porcărie! A fost un act consimţit”

Adevarul acum o ora
Judecătoria Oradea l-a condamnat la 6 ani de închisoare pe un actor al Teatrului Regina Maria din Oradea, acuzat că şi-a violat o colegă. Actorul, Andrian Locovei, pretinde, însă, că „a fost un act consimţit", iar procesul este „o porcărie".

Sorin Grindeanu: Tarom trebuie să intre într-o etapă de reorganizare economică

Mediafax acum 2 ore
„Tarom deocamdată trebuie să facă următorul lucru, să primească până la sfârşitul lunii acel ajutor de la Comisia Europeană. Tarom-ul nu este într-o formă economică de invidiat şi, şi dacă nu vi-o spun eu, o ştiţi foarte bine. Trebuie să găsească, d

Vremea

București
acum

19°
mie.

8°/20°
joi

9°/23°
vin.

9°/19°
sâm.

9°/18°
Iasi
acum

18°
mie.

10°/20°
joi

10°/23°
vin.

9°/14°
sâm.

6°/18°
Constanta
acum

18°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

8°/16°
joi

4°/10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mie.

8°/14°
joi

5°/11°
vin.

5°/17°
sâm.

6°/20°