Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV Medic veterinar, căprar în intravilan - FOTO

Publicat in Adevarul, miercuri 24 august 2011 ·

Ioan Bejan are amenajată o fermă de subzistenţă în care creşte în jur de 100 de capre, chiar în muncipiul Bârlad, la doi paşi de Direcţia Sanitar Veterinară. Potrivit unui document emis de Primărie, medi-cul ar trebui ca mâine să-şi închidă ferma. El spune însă că o va face atunci când vecinii „îşi vor construi casa“.

Ferma doctorului veterinar Ioan Bejan este amenajată pe strada Trestiana, la o aruncătură de băţ de curtea Direcţiei Sanitar Veterinare (DSV). Mirosul pestilenţial şi dejecţiile caprelor au pus stăpânire pe zona care, culmea, conform planului urbanistic al Bârladului, este situată în intravilanul oraşului.

În vecinătatea fermei doctorului bârlădean are o proprietate şi Monica Gheghici. Femeia spune că a rămas consternată de condiţiile în care sunt ţinute animalele, dar, mai ales, de mirosul urât şi de gunoiul pe care angajaţii doctorului Bejan îl aruncă la întâmplare.

(Click pe colaj pentru fotogalerie de la ferma de capre a doctorului Bejan!)

Morman de dejecţii lângă DSV

„Mă deranjează mizeria şi mirosul urât. Noi am depus o plângere la Primărie şi ni s-a spus că amplasamentul este ilegal şi că domnul doctor va trebuie să desfiinţeze acea fermă. Până acum, nu a dat de înţeles că ar vrea să plece", ne-a spus Monica Gheghici.

La faţa locului, cele spuse de bârlădeancă se confirmă. Calea de acces care duce spre ferma medicului bârlădean este presărată de dejecţii, iar mirosurile sunt insuportabile .

Mai mult, am găsit un morman de dejecţii care era amenajat în vecinătatea instituţiei Direcţiei Sanitar Veterinare. Contactat telefonic ulterior, doctorul Bejan a precizat reporterilor „Adevărul" că acel morman reprezintă „o platformă de gunoi pusă la sterilizare biotermică".

La rândul lor, şefii Direcţiei Sanitar Veterinare suţin că ferma deţinută de medicul veterninar este amplasată în mod legal. „A

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alba: Primarul comunei Vinţu de Jos a murit / El a fost găsit spânzurat într-o anexă a locuinţei

News.ro acum 39 minute
Primarul comunei Vinţu de Jos din judeţul Alba, Petre Ion Barbu, a murit, marţi după-amiază, fiind găsit spânzurat într-o anexă a locuinţei. Poliţia Judeţeană Alba face verificări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc decesul. Surse judi

Drone observate de militarii de la baza aeriană Kogălniceanu în apropierea aeroportului / A fost sesizat Parchetul Militar

HotNews acum o ora
Drone au fost observate de militarii Bazei Aeriene 57 Mihail Kogălniceanu, în cursul nopţii de luni, în apropierea aeroportului Mihail Kogălniceanu, au declarat pentru agenția News.ro reprezentanţii MApN, care au precizat că acestea erau probabil de

Gorghiu a trimis cereri de urmărire penală pentru Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Wall-Street.ro acum 20 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, i-a trimis procurorului general Alex Florenţa cererile de urmărire penală a lui Petre Roman şi Gelu-Voican Voiculescu, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. Potrivit unui comunicat al MJ transm

Rusia, invitată la festivităţile dedicate Debarcării aliaţilor în Normandia, nu și Putin

Adevarul acum 37 minute
Rusia va fi invitată la festivităţile prilejuite de aniversarea a 80 de ani de la debarcarea aliaţilor în Normandia (Franţa) la începutul lunii iunie, dar nu şi preşedintele său, Vladimir Putin, din cauza „războiului de agresiune” rusesc în Ucraina,

Inspecția Judiciară cere suspendarea judecătoarei din procesul lui Vlad Pascu. Este cea care l-a căutat în sală pe tânărul ucis în accident

HotNews acum 3 ore
Inspecția Judiciară a anunțat marți că a propus Consiliului Superior al Magistraturii suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu de la Judecătoria Mangalia, care judecă procesul lui Vlad Pascu. Amintim că la primul termen al dosar

Prognoza FMI pentru economia Românei în 2024: Creştere economică de 2,8% şi inflaţie de 6%

Mediafax acum 53 minute
Astfel, conform noilor prognoze ale FMI, economia locală va creşte de la 2,1% în 2023, până la 2,8% în 2024, urmând ca în 2025 să ajungă la 3,6%. În ceea ce priveşte inflaţia, FMI prognozează că România va înregistra în acest an o creştere medie anu

Putin a numit un nou ambasador rus în România. Vladimir Lipaev a fost expulzat anul trecut din Estonia

News.ro acum o ora
Preşedintele Vladimir Putin l-a numit pe Vladimir Lipaev în funcţia de ambasador al Federaţiei Ruse în România, decretul şefului statului fiind publicat marţi pe portalul oficial de informaţii juridice alături de cel prin care îl eliberează pe fostu

Superliga: Cristiano Bergodi nu mai este antrenorul echipei Rapid

News.ro acum 3 ore
FC Rapid s-a despărţit de comun acord de antrenorul italian Cristiano Bergodi, după o serie negativă de patru înfrângeri consecutive, în primele patru etape ale Play-Off-ului.

„Pe parcursul judecății a avut o atitudine sinceră” - motivarea condamnării Monicăi Macovei la 6 luni de închisoare cu suspendare

HotNews acum 39 minute
​O pedeapsă orientată spre minimum prevăzut de lege „este suficientă şi de natură a o reeduca pe inculpată”, motivează Judecătoria Mangalia decizia de a o condamna pe Monica Macovei la şase luni de închisoare cu suspendare în urma accidentului rutie

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin pe sticlă! Cei trei sunt juraţii sezonului 9 MasterChef România

Ziua Constanta acum 4 ore
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin la Pro TV. Ei vor fi juraţii sezonului 9 MasterChef România. ​„Suntem foarte încântați să anunțăm revenirea formatului TV care a creat o adevărată revoluție culinară și a inspirat milioa

Vremea

București
acum

28°
mar.

17°/29°
mie.

15°/25°
joi

8°/14°
vin.

5°/17°
Iasi
acum

28°
mar.

14°/29°
mie.

9°/14°
joi

4°/8°
vin.

5°/12°
Constanta
acum

26°
mar.

15°/26°
mie.

16°/21°
joi

9°/16°
vin.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

10°/25°
mie.

5°/9°
joi

4°/7°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

12°
mar.

8°/27°
mie.

6°/10°
joi

5°/11°
vin.

3°/12°