Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aparatul care determină cât de grav este sforăitul

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 10 februarie 2010 ·

TEHNICĂ. Polisomnograful e disponibil în mai multe spitale din ţară şi-i ajută pe cei care sforăie să afle de unde au această problemă şi cum se poate rezolva.

Medicii propun polisomnograful pentru a investiga cauza sforăitului şi gravitatea acestei probleme. Aparatul, disponibil în mai multe spitale din ţară, identifică şi apneea de somn (oprirea respiraţiei - n.r.), complicaţie cu grave con secinţe asupra sănătăţii.

Statisticile arată că 45% dintre locuitorii Europei sforăie şi aproape 80% dintre cuplurile care se confruntă cu o astfel de problemă dorm, periodic, în camere separate.

„La aproape un sfert dintre cei 45%, sforăitul a devenit cronic”, afirmă prof. dr. Ioan Paul Stoicescu, de la Instititul „Marius Nasta” din Capitală.

„Sala somnului” de la spital

Dumitru Bălăceanu, 51 de ani, fost şofer, a dormit săptămâna trecută câteva nopţi la Spitalul „Victor Babeş” din Timişoara, „în sala somnului”. „Soţia mi-a spus «mă, cam sforăi», apoi s-a speriat că începusem să fac pauze în respiraţie şi m-a trimis la doctor”, povesteşte bărbatul. De când a ieşit la pensie s-a îngrăşat 15 kilograme.

În prima noapte, a fost concurs de sforăituri în salonul în care a dormit, „dotat” cu un polisom nograf portabil, care i-a înregistrat etapele somnului. Seara următoare a schimbat patul cu unul din cabinetul medical, ataşat unui polisomnograf sofisticat, legat de un computer.

Medicul i-a pus senzori pe creştet, o centură toracică, un senzor de flux respirator în nas, un alt senzor de flux şi saturaţie a oxigenului, la baza gâtului. „Parcă mă pregătesc să urc pe Lună”, spune bărbatul.

Urmează masca de aer, care va pompa aer, obligând pacientul să respire corect. Primul efect: a doua zi dimineaţă, după mult timp se va trezi odihnit.

„80% dintre cei care ajung la noi sunt bărbaţi,

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultatele TRAGERII 6/49. Numerele extrase joi, 25 aprilie 2024

Gandul acum 28 minute
Joi, 25 aprilie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 28 aprilie 2024. La tragerile loto de duminică, 21 aprilie 2024, Loteria Română

Cupa Italiei: Atalanta s-a calificat în finala competiţiei

News.ro acum 6 ore
Echipa italiană Atalanta Bergamo a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 4-1, formaţia AC Fiorentina, în semifinalele Cupei Italiei. Atalanta s-a calificat în finala competiţiei. Gazdele au deschis scorul repede, prin Koopmeiners, în minutul

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 7 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 7 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 10 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Liga 2: Unirea Slobozia a promovat, în premieră, în Superligă

News.ro acum 8 ore
Echipa Unirea Slobozia a învins miercuri, în deplasare, scor 1-0, gruparea CS Mioveni, în etapa a şasea din play-off-ul ligii secunde. Unirea Slobozia a promovat în Superligă pentru prima oară în istoria sa. Unirea Slobozia s-a impus la Mioveni dint

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 5 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 10 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Premierul spaniol anunță că se gândește la demisie: "Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc". Ancheta care l-ar putea face pe Pedro Sánchez să renunțe la funcție

Ziare.com acum 8 ore
Într-un mesaj postat pe rețeaua socială X și intitulat ”Scrisoare către cetățeni”, premierul spaniol Pedro Sánchez a anunţat miercuri, 24 aprilie, că "se gândeşte" la o eventuală demisie, după anunţarea deschiderii unei anchete împotriva soţiei sale

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 10 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

12°
joi

12°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

12°
joi

12°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

8°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°