Echipa trimisă în control la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti a constatat că, deşi acestuia i-au fost alocate constant fonduri, acestea nu se regăsesc în dotări şi nici în achiziţii, fiind aproape surprinzător că unitatea încă funcţionează, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din spital.
Potrivit surselor citate, o concluzie preliminară a controlului este aceea că banii de care a dispus SJU Ploieşti nu se regăsesc în dotări şi achiziţii.
"Din anii '70, nu s-a mai făcut aproape nimic. Este aproape surprinzător că spitalul mai funcţionează", au mai spus aceleaşi surse.
Pe de altă parte, au adăugat sursele citate, sesizările de la pacienţi privind problemele spitalului sunt foarte numeroase, după cum ar arăta tot concluziile preliminare ale controlului dispus de Ministerul Sănătăţii (MS).
Şeful Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a afirmat, luni, că nu a ştiut despre problemele de la Spitalul de Urgenţă Ploieşti, pe care le acuză medicii şi pacienţii, şi că a aflat din presă despre acestea, susţinând că instituţia pe care o conduce a făcut anual investiţii la unitatea sanitară.
Prezent, luni, la SJU Ploieşti, unde o comisie de la Ministerul Sănătăţii, coordonată de secretarul de stat Raed Arafat, face verificări, preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, a declarat jurnaliştilor că nu a ştiut despre nemulţumirile pacienţilor şi medicilor de la unitatea sanitară ploieşteană.
"Aceste plângeri le-am auzit de la dumneavoastră şi prin dumneavoastră. Nu ştiam (de aceste plângeri - n.r.)", a spus şeful CJ Prahova, instituţie care are în subordine SJU Ploieşti şi care are un contract de management cu directorul unităţii sanitare, Adrian Strâmbeanu.
El a precizat că a venit la SJU Ploieşti pentru a discuta cu Raed Arafat şi că deocamdată nu ştie ce măsuri se vor lua în privinţa unităţii sanitare.
Întrebat de ce