Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MUREŞ e Judeţul cu cel mai mare procentaj de ţigani din ţară

Publicat in Adevarul, marți 7 februarie 2012 ·

Dacă celelalte minorităţi etnice din judeţ înregistrează scăderi numerice constante după Revoluţie, romii sunt singurii care păstrează un trend ascendent, ajungând astăzi să depăşească pragul de opt procente din populaţia totală a Mureşului.

Mai mult decât atât, cu 8,8% populaţie de etnie romă declarată la Recensământul Populaţiei şi a Locuinţelor din 2011, judeţul Mureş are acum cel mai mare procentaj de ţigani din ţară. Romii se întâlnesc într-o proporţie relativ mai mare, de peste 6% din populaţia stabilă şi în judeţele Călăraşi (8,1%), Sălaj (6,9%) şi Bihor (6,1%), dar cifra statistică este incomparabil mai mică faţă de cea din Mureş. În condiţiile în care populaţia Mureşului a scăzut cu aproape 50.000 de suflete din 2002 şi până azi, de la 580.851 la 531.380, surprinde faptul că romii sunt din ce în ce mai mulţi.

Prefectul judeţului a reacţionat imediat după comunicarea datelor statistice şi a afirmat că în România nu există o politică foarte clară în ceea ce priveşte fertilizarea. "La recensământul anterior, cel din 2002, populaţia romă din judeţul Mureş era de aproximativ 7% (în 1992 era de 5,7% n.r.). Alte state susţin o politică de fertilizare, asigură tratament de fertilizare gratuit. Noi nu avem o astfel de politică naţională. Nu spun că e bine sau rău, dar ţineţi cont că predicţiile legate de demografie demonstrează că, în următorii 50 de ani, şi românii, şi maghiarii, vom ajunge minoritari pe aceste meleaguri, vom fi dominaţi de etnia romă", a afirmat prefectul.

Prejudecăţile continuă

Cei puţin peste 46.600 de romi din Mureş nu sunt, totuşi, prea iubiţi de către ceilalţi localnici. Un exemplu în acest sens este scandalul mutării ţiganilor de pe strada Băneasa în cartierul Mureşeni. Speriaţi de decizia primăriei de a muta în zona lor peste 100 de romi, locuitorii cartierului Mureşeni şi au semnat o petiţie în care atrăgea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum 47 minute
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

Rusia acuză Armenia că încearcă să rupă legăturile cu Moscova

HotNews acum 33 minute
Rusia a acuzat joi Armenia că încearcă să rupă legăturile din ce în ce mai fragile între cele două ţări, într-un moment în care Erevanul pune şi mai mult sub semnul întrebării rolul Moscovei de garant al securităţii regionale, relatează AFP și Agerp

MAE lansează campania „Born in NATO”

Mediafax acum o ora
Evenimentul de lansare a campaniei a fost găzduit de Colegiul Naţional „Sfântul Sava“ din Bucureşti şi s-a desfăşurat în prezenţa ministrului afacerilor externe Luminiţa Odobescu, a ambasadorului Statelor Unite în România, Kathleen Ann Kavalec, a co

Adrian Câciu spune că nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din PNRR: România a primit 33% din banii alocaţi în PNRR şi 20% din banii primiţi i-am cheltuit / Şedinţă de analiză, pe 15 aprilie, la Guvern

News.ro acum o ora
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu a declarat joi că nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din PNRR, el precizând că România a primit 33% din banii alocaţi în PNRR şi 20% din banii primiţi i-am cheltuit. 9,45 de miliard

Ce a pățit asistenta de la maternitatea Ploiești care a încurcat doi bebeluși la externare. Greșeala, descoperită de una dintre mame

Ziare.com acum 3 ore
Comisia de disciplină care anchetează cazul fetiţelor încurcate la externarea din Secţia de Obstetrică Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti a dispus măsuri faţă de o asistentă, a precizat joi, 28 martie, pentru Agerpres, manag

Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare în largul Crimeei

HotNews acum 3 ore
Un avion militar rusesc s-a prăbușit joi în mare, în largul portului Sevastopol din Crimeea, a declarat guvernatorul regiunii ocupate de Rusia, citat de Reuters. Avion de luptă Suhoi Su-35Foto: RIA Novosti / Sputnik / Profimedia Autoritățile au anun

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Ministrul Transporturilor: România are, de astăzi, peste 1.091 km de autostradă şi de drum expres în circulaţie

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că ţara noastră are, de astăzi, peste 1.091 km de autostradă şi de drum expres în circulaţie, iar în prezent sunt implementate - proiectare şi execuţie contracte pentru construirea altor 729 km de

Cătălin Cîrstoiu: O să îmi iau concediu pe perioada campaniei electorale / Nu cred că bucureştenii vor un primar ca Nicuşor Dan. Ca Piedone, nici atât

HotNews acum o ora
Candidatul comun al PSD şi PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, consideră că bucureştenii „nu îşi doresc un primar ca Nicuşor Dan”, ci un primar „echilibrat, care să dea sănătate oraşului”. El a precizat că îşi va lua concediu din funcţia de

Vremea

București
acum

15°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

13°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

14°
joi

8°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

14°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale