Au împărţit podul casei în două. Câte un mic atelier pentru fiecare dintre ei. N-ai crede că poate să încapă înăuntru întreaga lume. Întreaga lume de care au cei doi pictori nevoie.
Foarte rar am întâlnit oameni care să se mulţumească, în sens material, cu atât de puţin. Altminteri, cu greu îşi pot stăpîni dorinţa de a avea. Ceea ce ţine de anotimpuri. Adică zborul tuturor păsărilor, primăvara, lumina tuturor răsăriturilor de soare, vara, căderea tuturor frunzelor, toamna, albul tuturor ninsorilor, iarna. Se bucură de fiecare dintre ele cu bucuria tuturor oamenilor din lume. Atât de mare le este, în privinţa aceasta, lăcomia! Ca şi în cea a bogăţiilor pe care le pot oferi sufletului cerul şi pământul.
Aproape că nu se satură niciodată de privit florile de pe câmpuri şi licărul îndepărtat al stelelor. Zăbovesc ore în şir în preajma unei păduri doar pentru a se încredinţa că nu s-a întâmplat nimic rău cu zborul fluturilor şi nici cu cântecul păsărilor! Stau cu ochii pe ploile scurte de vară pentru a afla ce mai fac fulgerele şi culorile curcubeului! Se înteresează de copaci şi de pietre, rugându-se pentru binele lor, ca şi cum ar avea suflet! Mariana şi Florentin Vesa chiar cred că au. Doar că mai bun ca al oamenilor. Asta şi pictează ei, de fapt, sufletul lucrurilor! De aceea şi este atât de plin de lumină podul casei lor din Bucureşti. Şi de aceea sunt ei doi atât de bogaţi! Poate că tot de aceea, alături de cele înşirate mai sus, încape în acest pod şi ceea ce-mi trece mie prin gând, iar mie îmi trece, ori de câte ori intru în atelierul soţilor Vesa, să redevin dintr-o dată copil. Doar aşa, ca să văd văd cum este să am nişte bunici de aceeaşi vârstă cu mine. E bine, este chiar grozav de bine, aşa cum era odinioară când urcam în podul casei bunicilor dinspre mama!
Mariana şi Florentin Vesa nu se împiedică de faptul că suntem egali ca vârstă, in