Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lazea: „Este un mit că avem o forţă de muncă educată“

Publicat in Adevarul, marți 16 februarie 2010 ·

Veniturile mici ale românilor se datorează productivităţii scăzute pe fondul sistemului educaţional deficitar, iar faptul că avem o forţă de muncă educată şi instruită este doar un mit, este de părere Valentin Lazea, economistul şef al Băncii Naţionale a României (BNR).

„Să nu credeţi că investitorii străini nu ar acorda salarii la nivelul celor din Cehia dacă productivitatea ar fi ridicată", a declarat Valentin Lazea.

Totodată, Lazea a declarat, citând un studiu realizat de Unicredit, că populaţia României este de două-trei ori mai săracă în active financiare decât cea a Cehiei sau Ungariei, iar această situaţie explică de ce şomajul este atât de puţin acceptat în România şi pensiile aşa de discutate.

„Asta înseamnă că populaţia este două-trei ori mai saracă din punct de vedere al activelor financiare. De regulă, populaţia este un creditor net al sectorului bancar. Dacă populaţia, sursa economisirii, este săracă, înseamnă că sectorul bancar nu are cum să producă bani pentru creditare din resurse interne", a declarat economistul şef al BNR.

Activele financiare ale gospodăriilor sunt alcătuite în proporţie de peste 70% din depozite şi valută, dar mai cuprind şi contribuţiile la fondurile de pensii, poliţele de asigurări, titlurile şi acţiuni.

Potrivit studiului Unicredit, în România, ponderea activelor financiare ale gospodăriilor în PIB va creşte la 34,8% anul viitor şi la 35,6% în 2011, dar va continua să fie printre cele mai mici din Europa Centrală şi de Est.

Totodată, Valentin Lazea a precizat că există constrângeri obiective asupra creditării populaţiei, dar şi sociale.

„Faptul că românii nu au suficiente active financiare la care să apeleze în circumstanţe de stres finanaciar explică de ce şomajul e aşa de puţin acceptat în România de ce pensionarii sunt veşnic nemulţumiţi. Atunci când omul este sărac, practic şi o lună

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum o ora
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

Adrian Câciu spune că nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din PNRR: România a primit 33% din banii alocaţi în PNRR şi 20% din banii primiţi i-am cheltuit / Şedinţă de analiză, pe 15 aprilie, la Guvern

News.ro acum o ora
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu a declarat joi că nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din PNRR, el precizând că România a primit 33% din banii alocaţi în PNRR şi 20% din banii primiţi i-am cheltuit. 9,45 de miliard

Ce a pățit asistenta de la maternitatea Ploiești care a încurcat doi bebeluși la externare. Greșeala, descoperită de una dintre mame

Ziare.com acum 3 ore
Comisia de disciplină care anchetează cazul fetiţelor încurcate la externarea din Secţia de Obstetrică Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti a dispus măsuri faţă de o asistentă, a precizat joi, 28 martie, pentru Agerpres, manag

Cătălin Cîrstoiu: O să îmi iau concediu pe perioada campaniei electorale / Nu cred că bucureştenii vor un primar ca Nicuşor Dan. Ca Piedone, nici atât

HotNews acum o ora
Candidatul comun al PSD şi PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, consideră că bucureştenii „nu îşi doresc un primar ca Nicuşor Dan”, ci un primar „echilibrat, care să dea sănătate oraşului”. El a precizat că îşi va lua concediu din funcţia de

Rusia acuză Armenia că încearcă să rupă legăturile cu Moscova

HotNews acum 55 minute
Rusia a acuzat joi Armenia că încearcă să rupă legăturile din ce în ce mai fragile între cele două ţări, într-un moment în care Erevanul pune şi mai mult sub semnul întrebării rolul Moscovei de garant al securităţii regionale, relatează AFP și Agerp

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Sam Bankman-Fried a fost condamnat joi la 25 de ani de închisoare pentru fraudă de miliarde de dolari prin intermediul platformei sale de criptomonede FTX

News.ro acum 2 ore
Sam Bankman-Fried a fost condamnat joi la 25 de ani de închisoare de către un judecător american, pentru că a furat 8 miliarde de dolari de la clienţii platformei de criptomonede FTX, acum falimentară, pe care a fondat-o, transmite Reuters. Judecăto

Boloş: Cel care stă în concediu medical primeşte mai mulţi bani decât atunci când este la serviciu. Nu e taxă pe concedii medicale, ci contribuţie la asigurările sociale de sănătate

News.ro acum 5 ore
Ministrul de Finanţe Marcel Boloş a explicat, joi, despre problema concediilor medicale, că numărul mare de concedii medicale nu asigură sustenabilitatea bugetului asigurărilor sociale. El a adăugat că nu este vorba despre o taxă asupra concediilor

MAE lansează campania „Born in NATO”

Mediafax acum o ora
Evenimentul de lansare a campaniei a fost găzduit de Colegiul Naţional „Sfântul Sava“ din Bucureşti şi s-a desfăşurat în prezenţa ministrului afacerilor externe Luminiţa Odobescu, a ambasadorului Statelor Unite în România, Kathleen Ann Kavalec, a co

Vremea

București
acum

14°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

13°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

14°
joi

8°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

15°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale