În partea de sud a judeţului Maramureş se întind păduri nesfârşite, pereţii stâncoşi şi canioanele Cheilor Lăpuşului, şi biserici – monumente de arhitectură. Dacă vizitezi această zonă ai grijă să-ţi rezervi din timp un loc de cazare.

Cel mai odihnitor somn din viaţa mea trebuie că l-am dormit aici, mi-am zis de dimineaţă, când, de pe pragul casei priveam în faţă pădurea şi ascultam o linişte pe care puteai s-o tai lejer cu cuţitul şi s-o serveşti la micul dejun. Toate insuccesele zilei precedente se topiseră ca prin farmec, căldura din maşină, serpentinele nesfârşite, ameţitoare, parcurse de la Baia Mare, nesiguranţa unui loc unde să înnoptăm, toate s-au şters ca şi cum n-au fost când ne-am găsit cu proprietarii căsuţei de vis: au venit cu palincă şi şuncă afumată şi ne-au spus că putem sta cât dorim în curtea lor verde, cu iaz, de la marginea pădurii.

Ne-a luat ceva să-i găsim, oricum. Ţara Lăpuşului este situată în Maramureş, la sud de oraşul Cavnic, la câţiva kilometri de Baia Mare, urmând lanţul vulcanic al munţilor Gutâi - Lăpuş - Ţibleş în partea de nord-nord-est, vârful Breaza la sud-sud-est şi Vârful Şatra şi dealurile Preluca la vest. Este una dintre cele mai vechi unităţi administrative din ţară, oraşul Târgu Lăpuş fiind atestat documentar încă de la 1291. Iată că o fi luat-o înaintea altor zone la acest capitol, dar cu cazarea turiştilor care ajung pe aici s-au descurcat mai greu. Noi am privit încurajator pancarta pe care scria viguros „Ţara Lăpuşului. Zonă de turism rural", dar apoi am înaintat în direcţia săgeţii şi, după un drum îngust şi pustiu am oprit în faţa singurei porţi unde mişca un om. Am întrebat de un locşor unde să punem capul jos pe-o pernă pentru o noapte, dar omul şi-a lăsat furca într-o parte şi, scărpinându-se după ceafă, ne-a spus senin: „Păi nu e! N-avem aicea".

Am mulţumit neîncrezători şi am pornit mai departe, c