Când am plecat în vacanţă pe la începutul lunii iulie, l-am lăsat pe Crin Antonescu aşa cum îl ştiam: camarad de arme cu nomenkalturiştii din PSD, bolborosind împreună aceleaşi blesteme împotriva Satanei de la Cotroceni şi împărţind cu Ponta, frăţeşte, prime-time-ul la Antena 3 şi Realitatea.
M-am întors şi am găsit alt preşedinte de partid. Antonescu aflase că din PSD face parte un om rău, pe nume Ion Iliescu, şi le cerea social-democraţilor să se despartă de acest reziduu fesenist.
"PSD e deja un partid istoric care, oricât s-ar simţi lezat domnul Ponta, provine din FSN şi e legat de persoana fondatorului său - Ion Iliescu - persoana care amestecă lucruri bune şi lucruri rele - mai multe după părerea mea", perora, acum vreo săptămână, preşedintele PNL.
Iubirea dintre Victor "Che" Ponta şi Crin "Fidel" Antonescu s-a destrămat. Omeneşte, te întristezi când vezi că oameni care au mers la braţ în campaniile electorale din 2008 şi 2009, au împărtăşit aceleaşi idealuri anti-băsesciste şi au împărţit beneficiile guvernării Tăriceanu au ajuns să se certe ca la uşa cortului.
Nu poţi să uiţi uşor că, în martie 2009, Ion Iliescu îl firitisea pe Crin Antonescu spunând că este "inteligent şi decent" şi că l-ar dori în PSD. Iar Antonescu răspundea drăgălăşeniilor, afirmând că Iliescu "trebuie apreciat" pentru că nu a pus armata să împuşte lumea strânsă în Piaţa Universităţii - ceea ce, sugera liderul PNL, Băsescu probabil că ar fi făcut.
Nu-mi aduc aminte ca, între cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale, când ţupăia pe scenă alături de Geoană, Antonescu să fi cerut înlăturarea lui Iliescu. Poate n-ar trebui să surprindă atât de mult ceea ce face Antonescu.
În ultimii cinci ani, în politica românească am avut aproape toate combinaţiile posibile: PDL cu PNL, PNL cu PSD, Băsescu cu Geoană, şi UDMR cu toată
