Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elena Marincea, chirurg plastician: „În 1990 îmi trimiteau implanturile prin poştă“

Publicat in Adevarul, sâmbătă 17 iulie 2010 ·

Elena Marincea, medic primar în chirurgie plastică şi reparatorie, chirurgul care a realizat primul implant mamar în România, spune că regretă că nu a rămas în Franţa, la spitalul de unde a adus noua tehnică.

Elena Marincea este medicul chirurg care a realizat primele intervenţii de implanturi mamare din România, începând cu anul 1990. De asemenea, tot ea a realizat şi primele lipoaspiraţii. (n.r. metodă chirurgicală de remodelare corporală prin care depozitele adipoase sunt extrase cu ajutorul unor instrumente speciale).

Mai citiţi şi:

Când este periculoasă durerea de sâni

Perele scad nivelul colesterolului

Medic român: "România este o ţară fără speranţă, în care se moare cu zile!"

Noile tehnici le-a adus din Franţa, unde a fost bursiera unui spital din Toulouse timp de doi ani de zile, în urma câştigării unui concurs deschis de Ministerul Sănătăţii din România. Elena Marincea are două joburi: este medic primar la Spitalul Clinic de chirurgie plastică, reparatorie şi arsuri Bucureşti şi la clinica sa privată, înfiinţată în 1995, Fix Clinique.

„Adevărul": Aţi fost mereu o prezenţă discretă, deşi sunteţi unul dintre cei mai buni chirurgi esteticieni din ţară. Cum de aţi participat la emisiunea „Frumuseţe pe muchie de cuţit"?

Elena Marincea: Mi-a plăcut să colaborez la emisiune, pentru că au fost cazuri foarte interesante din punct de vedere medical. Multe dintre aceste femei erau la limită, demersul meu nici nu ştiu dacă era estetic, era ceva între reparator şi estetic. Erau distruse din punct de vedere fizic. A fost de exemplu o fată, Gabriela o chema, avea un corp nenorocit, era tatuată, mari probleme cu dantura, mă rog, toate le avea, săraca. O fată de 28 de ani. Mi-a spus că acum iese cu copiii ei la şcoală, la plimbare, că este o mamă frumoasă, că micuţii ei sunt fericiţi când o văd... Este foarte important. Şi ştiu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Percheziţii ale Parchetului European la Botoşani, inclusiv la domiciliile unor funcţionari publici şi la sediul ANOFM, în cadrul unei anchete privind o fraudă de 160.000 de euro

News.ro acum 33 minute
Parchetul European (EPPO) din Cluj-Napoca şi (România) efectuează astăzi percheziţii în mai multe locaţii, inclusiv în instituţii publice, din judeţul Botoşani, în cadrul unei anchete privind o fraudă de 160.000 de euro care implică fonduri UE menit

O nouă dronă observată de militari în apropierea Aeroportului Mihail Kogălniceanu. Avertismentul Forțelor Aeriene Române

Ziare.com acum 12 minute
Forțele Aeriene Române au anunțat joi, 18 aprilie, că o nouă dronă a fost văzută în apropierea Aeroportului ”Mihail Kogălniceanu” din judeţul Constanţa. Potrivit sursei citate, miercuri, în intervalul 20.54 - 21.51, personalul aflat în serviciul de

Rafila: Dacă sunt culpe medicale, trebuie evidenţiate. Dacă nu, medicii să fie apăraţi

Mediafax acum o ora
Rafila a vorbit, joi, la Forumul Naţional de Neurologie, despre încredere: „încrederea în corpul medical, încrederea în sistemul sanitar şi despre ceea ce se întâmplă în această perioadă care beneficiază <de campania electorală>”. „Corpul medical es

Război în Ucraina, ziua 784. Doi presupuşi spioni ruşi, arestaţi în Germania pentru că ar fi plănuit acte de sabotaj militar în favoarea Rusiei

Press Alert acum 16 minute
Foto: Arhivă Doi presupuşi spioni ruşi au fost arestaţi în Germania pentru că ar fi plănuit atacuri de sabotaj, inclusiv împotriva unor „facilităţi ale forţelor americane”, cu scopul de a submina sprijinul militar pentru Ucraina, a anunţat joi birou

SURSE Percheziții DNA la Consiliul Județean Gorj / Se ridică documente

G4Media acum 2 ore
12 percheziții DNA au loc, joi dimineața, una dintre acestea fiind la sediul Consiliului Județean Gorj, conform surselor G4Media. Perchezițiile au loc într-o anchetă in rem. În urma perchezițiilor vor fi ridicate documente. știre în curs de actualiz

NASA: China maschează prezenţa militară în spaţiu cu programe civile

Mediafax acum 3 ore
China a fost "foarte, foarte secretoasă" cu privire la progresele sale în domeniul spaţial, a declarat în faţa parlamentarilor de la Capitol Hill Bill Nelson. "Credem că o mare parte din aşa-zisul lor program spaţial civil este un program militar. Ş

Tragedia de la 2 Mai. Un nou termen de judecată în dosarul lui Vlad Pascu. Avocatul Cuculis face declarații (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Judecătoarea Popoviciu de la Mangalia amână dosarul tragediei de la 2 Mai și formulează cerere de abținere. Noul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 9 mai 2024, ora 10.00. În urma acestei amînări, avocatul Cuculis a făcut declarații.

Percheziții la Constanța într-un dosar de tentativă de tâlhărie calificată Doi constănțeni, acuzați că ar fi intrat în casa unei femei pe care au bătut-o

Ziua Constanta acum o ora
Miercuri, 17 aprilie 2024, poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară și două mandate de aducere, în județul Constanța, într-u

Cod Galben hidrologic pentru râuri din Dobrogea. Anunțul hidrologilor

Ziua Constanta acum o ora
Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, specialiștii noștri au actualizat Codurile hidrologice, care vizează râuri din două județe, până astăzi, la miezul nopții. Astfel, Codul galb

Curtea de Apel a validat congresul PMP din martie 2023, unde Tomac a fost votat președinte

Press Alert acum 46 minute
Eugen Tomac Curtea de Apel Bucureşti a respins, miercuri, recursurile formulate de Cristian Diaconescu și a validat congresul organizat în martie 2023, unde Eugen Tomac a fost votat preşedinte al PMP, anunță formațiunea. „Partidul a fost, în ultimii

Vremea

București
acum

12°
joi

8°/14°
vin.

8°/16°
sâm.

7°/17°
dum.

10°/18°
Iasi
acum

joi

6°/8°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/15°
Constanta
acum

10°
joi

9°/15°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

8°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/8°
vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
joi

6°/12°
vin.

3°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

4°/15°