Ziaristul Viorel Ilişoi a crescut, între anii 1975 şi 1982, la un cămin de copii din judeţul Botoşani. Mai jos e o bucată din viaţa lui Viorel Ilişoi, întâmplări vesele şi triste, mai ales triste, din „raiul comunist“.
Viorel Ilişoi (42 de ani) este reporter la ziarul „Jurnalul Naţional". Textele scrise de el în ultimii 20 de ani în presa locală şi centrală i-au adus multe premii, bani de patru biciclete (primele trei i-au fost, mişeleşte, furate), felicitări de la cititori şi admiraţia colegilor de breaslă.
Trebuie ştiut că Viorel Ilişoi a pornit de acolo de unde se termină lumea, de la sărăcia satelor din Botoşani, că a fost trimis de părinţi la casa de copii fiindcă nu aveau cu ce să-l ţină. Şi acolo a citit Ilişoi prima sută de cărţi, acolo a mâncat prima portocală, dar tot acolo a luat o bătaie cruntă cu coada de mătură, din lemn de fag. Acolo a fost martor la cele mai mari orori care i se pot arăta unui copil: moarte şi viol.
La începutul anilor '60, în satul Tudor Vladimirescu, din judeţul Botoşani, mama lui Ilişoi s-a măritat cu un cioban care a lăsat-o cu trei copii şi a fugit. Iar tatăl său, care se trăgea dintr-o familie penticostală, s-a căsătorit cu o penticostală de-a lui şi a făcut patru copii. Dar „pocăita" a murit repede. „Aşa s-au căsătorit părinţii mei, care se iubeau de când erau mici. Iar când s-au luat, aveau deja şapte copii. Şi au mai făcut cinci, ca să aibă ăştia şapte cu cine să se joace. Eu sunt numărul nouă".
Anii au trecut repede. Când ai 11 fraţi nu ai cum să te plictiseşti. Dar când Viorel avea şapte ani, tatăl său s-a prăbuşit la pământ şi nu s-a mai putut ridica. Avea o tumoare pe creier. S-au chinuit doctorii de la Iaşi cu el câţiva ani, apoi l-au dat să moară acasă. Bărbatul n-a murit, trăieşte şi azi, dar, căzut la pat, nu şi-a mai putut întreţine copiii. A fost momentul în care familia s-a rupt în două. Şase
