Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Expoziţie de cărţi poştale primite de la bloggeri

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 8 aprilie 2011 ·

Un băieţel de 4 ani din Târgu-Mureş primeşte la grădiniţa unde învaţă cărţi poştale trimise de bloggeri din toată lumea, la rugămintea tatălui său, blogger şi el. Sursa: ADI PÎCLIŞAN

Bloggeri răspândiţi prin lume sau care călătoresc spre destinaţii mai puţin obişnuite trimit cărţi poştale la o grădiniţă din Târgu-Mureş. Acestea sosesc pe numele lui Ştefan Patriche, un puşti de 4 ani.

25 de cărţi poştale

Primul "carton zburător" a pornit, în decembrie, din Granada şi a ajuns la Târgu-Mureş în jur de 10 ianuarie, anul acesta. Cu "multe salutări de la mătuşa şi unchiul din Spania", care au vrut să-i facă puştiului o surpriză, astfel că i-au trimis "vederea" la grădiniţă.

Sorin Patriche, tatăl copilului, a continuat ideea cerând virtual, prin blogul său, bloggerilor din întreaga lume să repete gestul şi să-i trimită copilului vederi. Deja sunt 25. Cu ele, educatoarea Rozalia Kovacs de la Gimnaziul "Romulus Guga" a conceput prima expoziţie.

Proiectul nu se opreşte aici. Tatăl copilului vine săptămânal la grădiniţă şi le face micuţilor "cinema". Înarmat cu un laptop şi un proiector, le arată celor mici frumuseţile lumii: oraşe, ţări, locuri speciale. Căci fiecare blog ger care i-a scris fiului său a trimis, pe email, şi alte imagini frumoase din oraşele unde trăiesc. Aşa s-au strâns ilustrate din Franţa, Hong Kong, Singapore, Australia, Ungaria, Suedia, Italia, SUA, Cambogia sau Thailanda.

Când aţi scris ultima carte poştală?

Cum s-a ajuns la asta? Sorin Patriche spune că îşi doreşte ca fiul său şi prietenii lui să nu uite comunicarea simplă, scrisă de mână.

"Eu m-am născut într-o lume în care încă se mai trimiteau scrisori. Existau chiar şi ore prevăzute în programa şcolară la care învăţam cum se redactează, în funcţie de nenumărate criterii care impuneau structuri diferite, dar

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tragedie la Craiova: Un mort și patru răniți după o explozie violentă într-un bloc. O parte din imobil s-a prăbușit

Ziare.com acum 3 ore
O femeie, în vârstă de 52 de ani, a murit, iar alte patru persoane au fost rănite, după ce o explozie, neurmată de incendiu, s-a produs, miercuri seară, 17 aprilie, într-un bloc din municipiul Craiova, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. "În u

Ucraineanul Lunin răsplăteşte încrederea lui Ancelotti şi o duce pe Real Madrid în semifinalele Ligii Campionilor

Mediafax acum o ora
Manchester City – Real Madrid 4-5 (1-1 după 90 de minute, 3-4 la penalty-uri) Trupa lui Ancelotti a marcat repede, prin Rodrygo, după o fază construită în flancul drept prin trei pase. Brazilianul a marcat la a doua încercare, deschizând scorul în m

Corvinul Hunedoara furnizează surpriza sezonului în Cupa României, calificându-se în finală

Press Alert acum 5 ore
Echipa de liga secundă Corvinul Hunedoara s-a calificat miercuri în finala Cupei României. Hunedorenii au învins în semifinală pe FC Voluntari cu 3-1. Aceștia vor întâlni în finală câștigătoarea celeilalte semifinale dintre Oțelul Galați și Universi

Inundații Dubai: MAE anunță că două grupuri de români sunt blocate pe Aeroportul din Dubai

Wall-Street.ro acum 8 ore
Două grupuri de cetăţeni români, ale căror curse aeriene au fost anulate, sunt blocate pe Aeroportul Internaţional Dubai, în contextul fenomenelor meteorologice extreme care afectează teritoriul Emiratelor Arabe Unite, informează MAE, potrivit Agerp

Ministerul Energiei: Susţinem proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni în România, ca parte integrantă din strategia de dezvoltare şi consolidare energetică a României

News.ro acum 5 ore
Oficialii Ministerului Energiei au transmis, miercuri seară, că susţin proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni în România, ca parte integrantă din strategia de dezvoltare şi consolidare energetică a României. Reacţia vine după acuzaţii po

VIDEO „Unchiule, mă asculți?” O femeie din Brazilia s-a dus cu un mort la bancă în încercarea a obține un împrumut

HotNews acum 3 ore
O femeie din Brazilia a adus un bărbat de 68 de ani într-un scaun cu rotile la bancă și a încercat să-l facă să semneze pentru un împrumut, dar acesta era mort de câteva ore, a declarat miercuri poliția braziliană, relatează Reuters. Banca BraziliaF

Corpul de Control al ministrului Sănătăţii, concluzii preliminare după controlul de la Spitalul Sf. Pantelimon: Sesizările au la bază o comunicare defectuoasă / Controlul a vizat doar activitatea administrativă

News.ro acum 9 ore
Corpul de Control al ministrului Sănătăţii a transmis, miercuri, concluzii preliminare după controlul de la Spitalul Sf. Pantelimon, unde s-au făcut acuzaţii referitoare la mai multe decese cauzate de administrarea defectuoasă a unui medicament în S

Iohannis, la Consiliul European: trebuie să intensificăm şi să urgentăm eforturile coordonate, la nivel european, pe palierul de sprijin militar pentru Ucraina

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, înaintea reuniunii extraordinare a Consiliului European, miercuri la Bruxelles, că trebuie intensificate şi urgentate eforturile coordonate la nivel european „pe palierul de sprijin militar” pentru Ucraina. „Di

Marcel Ciolacu: Cătălin Cîrstoiu să facă o conferinţă să răspundă la acuzaţii

Mediafax acum 7 ore
„Nu riscăm nimic, nu şi-a depus candidatura”, spune Ciolacu. „În momentul de faţă, eu cred că abordarea cea mai corectă, după ce decizia coaliţiei a fost ca dl. Cîrstoiu să fie candidatul comun, este ca dl. doctor Cătălin Cîrstoiu să facă o conferin

Emisiunile zilei de joi, 18 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Vremea

București
acum

joi

8°/12°
vin.

7°/15°
sâm.

8°/16°
dum.

9°/18°
Iasi
acum

joi

6°/8°
vin.

4°/14°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/12°
Constanta
acum

11°
joi

9°/12°
vin.

8°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

4°/7°
vin.

2°/9°
sâm.

2°/13°
dum.

5°/15°
Timisoara
acum

joi

5°/11°
vin.

3°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/16°